Nici nu se putea o formulare mai clară: au participat toți, nu doar unii.
Și tocmai de aceea, simbolic vorbind, ar fi trebuit să fie condamnați toți.
Nu selectiv, nu cu penseta, nu cu grijă față de cariere, grade sau pensii speciale.
Toți.
Dar mare atenție: nu vorbesc despre persoane.
Asta e capcana preferată a discursului oficial – să personalizeze vina ca s-o facă digerabilă și, în final, inofensivă. Vorbesc despre instituții.
Pentru că, înainte de orice, instituțiile au fost vinovate.
Instituțiile sunt cele care au ordine, doctrine, regulamente, reflexe.
Ele nu acționează accidental.
Ele acționează consecvent.
Când într-o instituție apar oameni care trag în propriul popor, nu e o „deraiere”, nu e un accident, nu e un măr stricat. Este expresia fidelă a modului în care acea instituție a fost construită, educată și menținută.
Nu e o întâmplare că în structurile Ministerului de Interne sau ale Ministerului Apărării Naționale au existat oameni care au tras în cetățeni.
După cum nu e o întâmplare nici că, după Revoluție, aceleași instituții n-au învățat nimic. Absolut nimic.
Dacă ar fi învățat ceva, Berevoiești n-ar fi existat.
Dacă ar fi învățat ceva, Târgu Mureș ar fi fost gestionat altfel.
Dacă ar fi învățat ceva, mineriadele ar fi fost imposibile.
Dar nu: aceleași reflexe, aceleași uniforme, aceleași justificări pompoase despre „ordine”, „stabilitate” și „interes național”.
Tot ei au fost acolo, cu steagul pe antena dubelor, pozând în apărători ai patriei, când de fapt apărau exact contrariul: dreptul instituției de a rămâne neschimbată.
Tot ei au fost la Valea Uzului, când Simion lega panglici tricolore de crucile unui cimitir internațional, transformând morții în recuzită politică, sub privirea îngăduitoare – sau complice – a statului în uniformă.
Și nu, nu e deloc întâmplător că n-ați auzit niciodată de strungari sau brutari care să-și fi luat concediu de maternitate ca să plece, din proprie inițiativă, să ucidă oameni.
Nu există instalatori care să devină brusc „forțe de intervenție”.
Nu există bibliotecari care să bată studenți cu bastonul dintr-un exces de zel patriotic.
De fiecare dată, fără excepție, acolo au fost oameni din aceste instituții.
Plătiți, antrenați, legitimați și acoperiți de ele.
Ucigași nu prin vocație personală, ci prin fișa postului.
Prin cultura instituțională care le-a spus că e normal, că e necesar, că e patriotic.
Să nu îmi spună că e vina comunismului, că acele instituții erau comuniste.
Nici pomeneală, oameni din exact aceleași instituții au tras în țărani în 1907, în muncitorii de la Lupeni, de la Grivița. Si pe atunci nu erau comuniști pe care să dăm vina.
De aceea, discuția despre vină nu poate fi redusă la câteva nume scoase din context și sacrificate târziu, când nu mai deranjează pe nimeni.
Vinovăția este structurală.
Este instituțională.
Și cât timp nu va fi asumată ca atare, istoria se va repeta, cu alte date, alte pretexte și aceleași uniforme.
Instituțiile care trag în popor nu se reformează cu discursuri și coroane de flori.
Se reformează doar atunci când sunt puse, simbolic și real, în banca acuzaților.
Iar asta, din păcate, încă n-a avut loc.
*
Două știri atât de obișnuite încât aproape că nici nu le mai băgăm în seamă.
Un bătrân de 74 de ani a ucis o femeie pe trecerea de pietoni. O fată de 16 ani a provocat, la rândul ei, un accident.
Le citim, dăm din cap, eventual mormăim ceva despre „inconștiență” sau „soartă” și mergem mai departe. Pentru că sunt știri devenite banale. Atât de banale încât nu mai declanșează nicio reflecție serioasă.
Eu am spus mereu că extremele nu sunt bune.
Nici idolatrizarea tinereții, nici demonizarea bătrâneții.
Nici ideea că la 16 ani ești capabil de orice, nici cea că la 74 de ani ești automat un pericol public.
Realitatea e mai simplă și mai incomodă.
Problema nu e vârsta în sine. Problema este nepotrivirea dintre capacități și responsabilități.
Un om în vârstă nu ar trebui demonizat, ci ajutat.
Lăsat să se deplaseze, să fie independent, să nu fie prizonier în propria casă.
Dar cu mijloace de transport adaptate vârstei, reflexelor și stării de sănătate.
Inclusiv motorizate, inclusiv individuale, dar gândite pentru siguranță maximă, nu pentru iluzia că timpul n-a trecut.
În loc să-l forțăm pe bătrân să conducă o mașină proiectată pentru reflexe de 30 de ani, mai bine am crea infrastructură și reguli pentru alternative sigure.
Asta ar însemna respect real, nu compasiune declarativă.
La celălalt capăt, o fată de 16 ani nu e nici copil mic, nici adult responsabil în toată regula.
E într-o zonă gri, pe care societatea o tratează ba cu indulgență, ba cu pretenții absurde.
Să-i dai pe mână un mijloc de transport care cere judecată matură, autocontrol și anticipare a riscurilor nu e un act de libertate, ci de iresponsabilitate colectivă.
Există mijloace de deplasare potrivite vârstei, care nu cer decizii de viață și de moarte la fiecare intersecție.
Exact asta ar trebui încurajat, nu accesul prematur la lucruri pe care nu le poți gestiona încă.
Dar noi preferăm soluția comodă: dăm vina pe individ după tragedie și nu schimbăm nimic înainte de ea.
Bătrânul devine „criminal”, adolescenta devine „teribilistă”, iar sistemul rămâne perfect inocent.
În realitate, aceste accidente nu sunt doar greșeli personale.
Sunt eșecuri de organizare socială.
Sunt rezultatul unei lumi care nu mai știe să adapteze regulile la oameni, ci îi obligă pe oameni să se potrivească forțat în reguli făcute prost.
Extremele nu sunt bune. Nici în vârstă, nici în responsabilitate.
Iar până nu vom accepta asta, vom continua să citim aceleași știri, cu alte nume și aceleași concluzii leneșe.
*
Când vorbim despre bătrâni, ne gândim aproape reflex la bătrânul liniștit, așezat comod într-un fotoliu, cu o carte în mână.
Sau la bunicul sfătos, cu timp infinit, care spune povești nepoților și mai scapă câte o morală blândă.
Din păcate, realitatea nu arată întotdeauna așa. De fapt, de foarte multe ori nu arată deloc așa.
Realitatea bătrâneții cu demență sau boli grave e dură, murdară, epuizantă – nu cea idilică din reclame.
Familia nu poate face față singură ani la rând, fără sprijin real.
Există bătrâni care nu mai știu cine sunt.
Nu mai știu cine sunt cei din jurul lor.
Există bătrâni care își înghit nasturii crezând că sunt medicamente, care se murdăresc groaznic de mai multe ori pe zi și nu înțeleg de ce.
Există bătrâni care, la un moment dat, uită să mestece și, mai târziu, uită să înghită.
Aceștia nu sunt „bătrâni dificili”.
Sunt oameni grav bolnavi.
Pe oamenii aceștia trebuie să-i supraveghezi aproape permanent.
Și asta nu înseamnă doar răbdare și iubire, ci timp real, energie, nervi și abandonarea propriei vieți.
Înseamnă să-ți lași familia, serviciul, rutina, tot.
Nu pentru o zi sau două, ci pentru ani.
Știu despre ce vorbesc.
Am trecut personal prin asta.
Nu episodic.
Nu din auzite.
Ci ani la rând.
De aceea, cineva ar trebui să se ocupe serios de problema asta.
Nu cu vorbe frumoase și campanii lacrimogene, ci cu un sistem real.
Ar fi nevoie de echipe multidisciplinare: medici, psihologi – nu doar pentru pacienți, ci și pentru cei care îi îngrijesc –, juriști, pentru că acești oameni, chiar dacă dimineață îți povestesc că în ultimele ore au fost la înmormântarea lui Arșinel și s-au întors cu vaporul pe Bega, primesc pensie, sunt proprietari de locuințe, au acte, drepturi și obligații.
Responsabilitățile nu dispar odată cu rațiunea.
Poate că și un preot ar avea un rol într-o astfel de echipă.
Nu ca soluție miraculoasă, ci ca sprijin uman, acolo unde omul se destramă din interior.
Din păcate, un asemenea sistem nu există.
Sau, dacă există pe hârtie, este doar butaforie administrativă, bună pentru rapoarte, conferințe de presă și pentru sifonat niște bani.
Și atunci, ce face omul obișnuit?
Cel care are un loc de muncă într-o fabrică sau într-un birou de unde nu poate lipsi.
Care are poate copii, un câine, o nevastă.
Dar care are și un părinte ce dimineață îi povestește că a zburat cu elicopterul sau că cineva îl spionează cu o rază laser.
Îl internează într-un azil.
De preferință într-unul pe care și-l permite.
Iar aici intervine ipocrizia supremă.
De multe ori, un astfel de azil nu este o operă de caritate, ci o afacere.
Iar într-o afacere, profitul este mai important decât demnitatea.
Asta n-ar trebui să fie permis.
Asistența socială nu ar trebui să fie un business.
Iar atunci când în azilele de bătrâni apar abuzuri, neglijență sau condiții inumane, vina principală nu este a celor care le patronează.
Ei fac exact ce li se permite să facă.
Vina este a autorităților care nu controlează, nu reglementează, nu intervin.
Este vina sistemului.
Un sistem care preferă să se prefacă mirat când apare un scandal, dar care nu mișcă un deget pentru ca tragediile să nu se întâmple.
Un sistem care vorbește mult despre familie și valori, dar dispare exact atunci când familia nu mai poate face față singură.
Bătrânețea reală nu e cea din felicitări. E grea, murdară, dureroasă și costisitoare.
Iar dacă statul continuă să se facă că nu vede asta, vina pentru ce urmează nu va fi nici a bătrânilor, nici a familiilor lor.
Va fi, din nou, vina sistemului.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro prin Patreon. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Prin Patreon:
***
Viktor Orban și poziția care zguduie Europa: război sau negocieri cu Rusia?
Aflat în drum spre Bruxelles, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a lansat miercuri un avertisment dur cu privire la intenția Uniunii Europene de a utiliza activele rusești înghețate pentru a sprijini financiar Ucraina. Potrivit Mediafax, liderul de la Budapesta a afirmat că o astfel de măsură „nu poate fi interpretată în alt mod decât ca o declarație de război”.
Întrebarea-cheie: după invazia rusă în Ucraina, UE va condamna și SUA pentru Venezuela?
Președintele SUA a făcut ieri un anunț marțial, respectiv blocadă navală totală pentru navele cu petrol venezuelean care folosesc așa numita flotă-fantomă, nave aflate sub sancțiuni care intră sau ies din țara lui Maduro.
Premierul slovac: Ceea ce face UE Serbiei nu are nicio legătură cu bunul simț
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat astăzi că va vorbi în favoarea Serbiei la summitul UE-Balcanii de Vest și că ceea ce face UE Serbiei nu are nicio legătură cu bunul simț și că o pedepsesc pentru opiniile sale suverane.
Viktor Orbán: Am spus la Bruxelles că nu creștem taxele
Maghiarii nu doresc să le crească povara din cauza războiului şi resping măsurile de austeritate ale stângii – a declarat miercuri premierul Viktor Orbán într-o înregistrare video postată pe pagina sa de socializare. Premierul a declarat la Bruxelles că nu a venit cu mâna goală, ci cu „greutatea opiniei a 1,6 milioane de maghiari”.
Cine au fost criminalii lui Ceaușescu în represiunea sângeroasă împotriva Timișoarei
CNSAS: „Pe 17 decembrie 1989, la Timișoara, a început măcelul. Au participat toți, nu doar unii”
În postarea sa, CNSAS subliniază că documentul nu lasă loc de interpretări și contrazice tentativele repetate de rescriere sau relativizare a responsabilităților pentru crimele din Decembrie 1989. Instituția atrage atenția că, la 36 de ani de la Revoluție, memoria publică este tot mai afectată de dezinformare, teorii conspiraționiste și narațiuni nost
„Arhiva Securității păstrează documente care nu pot fi contestate”, transmite CNSAS, precizând că represiunea nu a fost opera unor actori izolați, ci a implicat întregul aparat de forță al statului comunist: Partidul Comunist, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Departamentul Securității Statului.
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Un document publicat miercuri de CNSAS aduce o nouă probă directă privind ordinele date de Nicolae Ceaușescu în timpul Revoluției din Decembrie 1989.
Reguli mai stricte pentru firme din 2026: dividendele, capitalul social și împrumuturile intră sub control sever
Legea stabilește obligații suplimentare pentru societățile care au simultan pierderi, activ net diminuat și datorii față de acționari sub formă de împrumuturi Al doilea pachet de măsuri fiscale promovat de Guvernul Bolojan a fost publicat în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că, de la 1 ianuarie 2026, mediul de afaceri va funcționa după un set […]
11 bătrâni cu râie, din azilul groazei, internați în spital la Timișoara.
TIMIȘOARA. Au ajuns la spital cu scabie. Nu mai puțin de 11 bătrâni din azilul groazei din Timiș au fost internați cu același diagnostic: râie. CITEȘTE ȘI: Percheziții ale polițiștilor și procurorilor în cazul azilului groazei din Timiș.
VIDEO.
Un bărbat de 74 de ani a accidentat mortal o femeie de 58 de ani, pe trecerea de pietoni, pe strada Petöfy Șandor din Dumbrăvița.
Șoferița de 16 ani, rănită, după ce a intrat pe roșu în intersecție.
TIMIȘOARA. Accident de circulație, miercuri la prânz, în intersecția de lângă Catedrala Mitropolitană din Timișoara. CITEȘTE ȘI: Tragedie lângă Timișoara. Femeie omorâtă pe trecerea de pietoni de un șofer de 74 de ani O șoferița de 16 ani a pătruns pe culoarea roșie a semaforului și a izbit o altă mașină ce mergea regulamentar.
Ce facem astăzi, 18 decembrie 2025, în Timișoara?
