Debutul nefast de sezon continuă pentru baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara, care au bifat, astăzi, a patra înfrângere din acest sezon în toate competițiile și trei din trei în Liga Națională: (33-27, 16-27, 19-26, 21-15).
„Călăii” din această rundă au fost aceiași baschetbaliști de la CSM Târgu Mureș, care i-au eliminat pe timișoreni din Cupa României.
Cel mai bun marcator al grupării de pe Bega a fost Sașa Borovnjak, cu 29 de puncte, la care a mai adăugat 15 recuperări și un asist, urmat de Adam Mirkovic (20 puncte), Bogic Vujosevic (15), Robert Schipor (9), Richard Devon Thomas (6), Marcu Badiu, Laszlo Lazar, Blaj Voinescu, Dejan Bjelic și Mirel Dragoste, cu câte două puncte.
După un prim-sfer în care s-a impus la +5, părea că lucrurile merg în direcția bună pentru jucătorii lui Dragan Petricevic, însă lucrurile au mers prost pentru bănățeni care au intrat conduși la jumătatea partidei: 49-54.
Nici după pauză situația din teren nu s-a schimbat prea mult, căci oaspeții au mai pus încă șapte puncte în plus pe tabelă, astfel că în ultimul sfert s-a mers pe principiul „totul sau nimic”. Din păcate, Timișoara s-a ales cu nimic, iar victoria din returul Cupei României s-a datorat tot mureșenilor, care nu au fost interesați decât sp ruleze lotul, la diferența năucitoare din prima manșă.
Este clar că echipa lui Dragan Petricevici se află în criză, mai ales că la începutul sezonului părea să aibă un culoar favorabil dacă judecăm după programul primelor etape.
După trei etape, SCM Timișoara ocupă locul 13 în clasament, cu trei puncte. Alături de Steaua București, CSU Sibiu, Municipal Galați și CSM Târgu Jiu, SCM Timișoara face parte dintr-un club „select” al echipelor care nu au reușit nicio victorie în Liga Națională de baschet.
În runda următoare, SCM se deplasează la Sibiu, unde va întâlni, duminică, de la ora 19:15, pe CSU, aflată și ea în aceeasi situație ca trupa lui Petricevic.
Foto (c): Facebook / scmtimisoara