Patrick Pascotă a reușit o performanță unică pentru România: a câștigat simultan Campionatul Național, Campionatul European Alpe Adria și Cupa Europeană UEM la motociclism viteză, clasa 600 SuperSport NewGeneration, depășindu-și tatăl, Ionel Pascotă, care obținuse aceleași titluri în doi ani consecutivi.
Weekendul trecut a adus o premieră pentru motociclismul românesc. Patrick Pascotă a câștigat cele mai importante trofee ale carierei sale, adjudecându-și titlul de campion al României, campion european Alpe Adria și câștigător al Cupei Uniunii Europene la clasa 600 SuperSport NewGeneration.
Etapele decisive au avut loc pe 6 și 7 septembrie, pe circuitul SlovakiaRing, unde s-au desfășurat ultimele curse din Campionatul Național de Motociclism Viteză. Acestea au contat și pentru Campionatul European Alpe Adria, dar și pentru Cupa Europeană UEM.
Patrick Pascotă a reușit să-și asigure toate cele trei titluri încă de sâmbătă, cu o etapă înainte de final, confirmându-și superioritatea pe pistă.
Performanța sa este considerată unică în România, întrucât a obținut ceea ce tatăl său, Ionel Pascotă, realizase în doi ani consecutivi, în 2007 și 2008.
„Am trăit, probabil, cea mai mare bucurie a vieții mele: fiul meu Patrick a câștigat Campionatul European Alpe Adria și Cupa Uniunii Europene la motociclism viteză, clasa 600 SuperSport NG. Astăzi, Patrick repetă performanța mea, dar mai «condensat» decât am reușit eu, și o face cu curaj, determinare și un talent excepțional”, a declarat Ionel Pascotă.
Tatăl sportivului a ținut să mulțumească și celor care au sprijinit această reușită.
„Vrem să mulțumim clubului CS Giroc Chișoda pentru încrederea acordată lui Patrick și pentru că l-au înregimentat și susținut necondiționat. Mulțumim sponsorilor și mecanicilor, dar și susținătorilor, datorită lor au fost posibile deplasările și câștigarea tuturor competițiilor”, a adăugat acesta.
Patrick Pascotă nu își oprește aici cariera internațională. În această săptămână, el se află deja în Italia, unde participă în Campionatul Național, urmând să concureze pe circuitul din Cremona.
„Vreau să le mulțumesc din suflet și celor de la Team Rosso e Nero, echipa din Italia care, de asemenea, îl sprijină enorm pe Patrick, au crezut în el și i-au fost alături la fiecare pas”, a mai spus Ionel Pascotă.












