Primăria Timișoara înființează, prin societatea Piețe SA, două piețe volante noi, în Freidorf și în parcarea fostului Ștrand Termal. Piețele vor funcționa vinerea, între 07:00 și 23:00, începând din săptămâna viitoare.
Timișorenii vor putea cumpăra fructe și legume proaspete, direct de la producători locali, din două noi piețe volante. Acestea vor fi deschise vinerea, între orele 07:00 și 23:00, în cartierul Freidorf, pe strada Mircea Hoinic, și în parcarea fostului Ștrand Termal. Primele tarabe vor apărea începând cu săptămâna viitoare.
Noile piețe sunt parte a unui proiect pilot derulat până la finalul lunii septembrie, care are scopul de a răspunde cererii venite din partea locuitorilor din mai multe cartiere.
„Decizia vine în urma discuțiilor pe care primarul Dominic Fritz le-a avut cu timișorenii din mai multe zone ale orașului, care au semnalat nevoia de a avea piețe mai aproape de casă”, transmit reprezentanții primăriei.
Fiecare piață volantă va reuni între 80 și 100 de producători locali, iar continuarea inițiativei după luna septembrie va depinde de interesul cumpărătorilor și de implicarea comercianților.
Acțiunea vine în completarea pieței volante deja cunoscute din zona Stadionului „Dan Păltinișanu”, unde în fiecare miercuri și sâmbătă peste 300 de producători locali oferă produse de sezon.
„Municipiul Timișoara, prin societatea Piețe SA, extinde rețeaua piețelor volante, astfel încât comunitățile din toate cartierele orașului să poată cumpăra fructe și legume proaspete, direct de la producători locali”, precizează reprezentanții primăriei.










