Un bărbat de 73 de ani a ajuns la spital duminică, 22 iunie, după ce a fost înjunghiat de fiica concubinei sale, o tânără de 19 ani, în localitatea Cenad din județul Timiș. Incidentul a avut loc în jurul orei 15:00, în urma unui conflict izbucnit între cei doi.
Polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare au fost chemați printr-un apel la 112 și s-au deplasat imediat la fața locului.
„La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare au fost sesizați prin apel 112 că în localitatea Cenad o tânără l-ar fi înjunghiat pe concubinul mamei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
La sosirea echipajelor, cele sesizate s-au confirmat. Victima a primit primul ajutor și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o tânără de 19 ani, care, pe fondul unui conflict, l-ar fi înjunghiat pe concubinul mamei de 73 de ani”, au mai precizat polițiștii.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări sub coordonarea procurorilor.
„Polițiștii, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, prevăzut de art. 199 raportat la articolul 193, alin. 1 din Codul Penal”, a transmis IPJ Timiș.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs agresiunea.
foto arhivă









