Președintele interimar al PNL a fost numit de președintele interimar al României în poziția de premier interimar.
Un titlu care putea fi scris numai în România.
România pare să fi descoperit o nouă pasiune națională: interimatul.
După ce președintele interimar al României l-a numit pe președintele interimar al PNL în funcția de premier interimar, un val de entuziasm a cuprins țara.
„De ce să ne oprim aici?”, a exclamat un cetățean inspirat, în timp ce sorbea dintr-o cafea la dozator, interimar și el. „Propun să avem și un Guvern interimar, Parlament interimar, iar noi, ca popor, să fim cetățeni interimari până ne lămurim ce vrem!”
La scurt timp, Primăria Capitalei a anunțat că va instala semafoare interimare, iar CFR a decis că trenurile vor circula doar interimar, până la o decizie finală care urmează să fie luată într-o ședință interimară.
De altfel, un grup de parlamentari a propus un proiect de lege prin care fiecare funcție publică să fie ocupată doar interimar, pentru a evita complicațiile legate de asumarea responsabilității pe termen lung. „E mai ușor să nu-ți pese când știi că oricum pleci în două luni!”, a explicat un deputat zâmbind.
Deja pe rețelele sociale circulă meme-uri cu textul: „Nu ești cu adevărat român dacă n-ai fost măcar o dată interimar în viața ta.”
În acest ritm, se zvonește că până și Miorița va fi rescrisă: „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, era un cioban interimar…”
Românii par să se adapteze rapid noii tendințe. Într-o piață din București, o bătrânică vindea ouă și brânză sub o firmă improvizată pe care scria mare: „Produse interimare – azi sunt, mâine mai vedem.”
Chiar și Banca Națională a intrat în joc și a emis o ediție limitată de monede de 1 leu, gravate cu textul: „Pentru cheltuieli interimare.”
La știrile de la ora 5, un reporter anunța entuziasmat: „Într-o mișcare fără precedent, Ministerul Educației va introduce diplome de Bacalaureat interimare. Elevii vor putea fi absolvenți provizorii până când se stabilește un sistem mai clar!”
Culmea, un grup de cetățeni revoluționari a propus să fie organizat un referendum interimar pentru a decide dacă vrem să rămânem în această stare de provizorat sau să facem tranziția către… ceva permanent. Desigur, organizarea referendumului e și ea provizorie.
De la Primăria Generală a Bucureștiului s-a scurs informația că în curând vor apărea și permise de conducere interimare, cu mențiunea „Valabil până la prima groapă neasfaltată.”
Mai mult, în spiritul noii ere a provizoratului, s-au deschis deja cursuri de „Management Interimar”, unde se predă cum să nu-ți pese de nimic pentru că oricum pleci în curând. Nu că asta ar fi ceva nou.
Un lucru e sigur: România e țara unde nimic nu e permanent. Nici măcar provizoratul.
*
Lăsând gluma deoparte, povestea caselor de 35.000 de euro promise de Gheorge Simion ridică o întrebare serioasă:
Simion fie că este incredibil de prost sau este sfătuit în mod intenționat să-și submineze propria credibilitate.
Pentru că răspunsul său, cum că totul a fost doar o formă de promovare, este cel puțin bizar și denotă fie o lipsă crasă de capacitate intelectuală, fie o strategie de comunicare dezastruoasă.
Dacă aș fi fost în locul lui, aș fi tratat subiectul cu mult mai mult profesionalism și rigoare.
Aș fi venit în fața publicului cu planuri detaliate și randări făcute pe calculator, folosind tehnologie de ultimă generație, eventual chiar inteligență artificială pentru a crea vizualizări realiste și captivante.
În plus, aș fi prezentat antecalculații riguroase, incluzând prețurile materialelor achiziționate en-gross, direct de la furnizori, costurile cu manopera, și toate cheltuielile adiacente necesare pentru a ridica o astfel de construcție.
Pentru că, în realitate se poate construi o casă la 35.000 de euro.
Nu o vilă luxoasă, desigur, dar o locuință decentă, bine proiectată și optimizată pentru costuri reduse – și asta fără artificii sau compromisuri nesustenabile. Poate un apartament de bloc cu finisaje populare, cam în genul blocurilor „comuniste” cu 2 camere.
Calculând corect materialele, eficientizând procesele și lucrând inteligent cu furnizorii, poți realiza un astfel de proiect și, totodată, să obții un profit onest.
În schimb, Simion a ales varianta cea mai păguboasă: să recunoască, practic, că a fost doar o „strategie de promovare”.
O strategie care nu face decât să-l plaseze într-o lumină neserioasă și să alimenteze și mai mult scepticismul publicului.
***
VIDEO Operațiunea „Sindoor”: India a atacat cu rachete Pakistanul / Armata pakistaneză a ripostat cu tiruri de artilerie / 5 avioane doborâte / „Un act de război”, denunță Islamabadul, evocând „o reacție fermă în derulare” / Trump acuză „o rușine”

India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc „infrastructuri teroriste” situate pe teritoriul Pakistanului, drept ripostă la atentatul comis pe 22 aprilie în Kașmirul indian, au anunțat miercuri autoritățile de la…
În pofida războiului, numărul milionarilor din Ucraina a crescut

Banca Națională a României a cheltuit 2 miliarde de euro doar luni pentru a stabiliza leul
Președintele interimar al PNL a fost numit de președintele interimar al României în poziția de premier interimar

Președintele interimar Ilie Bolojan va anunța în prima parte a zilei de marți numele premierului interimar după ce Marcel Ciolacu a transmis luni că își depune demisia și PSD iese din coaliția cu PNL și…
George Simion, despre casele de 35. 000 de euro: Nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. A fost forma noastră de promovare
Simion vorbește despre 500. 000 de concedieri: vor trebui luate niște măsuri neprietenoase
Candidatul la alegerile prezidențiale George Simion a vorbit despre o reducere drastică a aparatului bugetar.
„Nu sunt bau-bau, vor trebui luate niște măsuri neprietenoase … de exemplu eficientizarea aparatului administrativ”, a spus Simion, marți seara, într-un interviu acordat Digi 24.
„Ar trebui să ajungem înapoi la 800.000” pentru că în prezent există infrastructură modernă, a explicat George Simion.













