Creștere bazată pe inovație.
Poate învață și ai noștri.
Pentru că asta este singura soluție.
S-a dovedit deja că creșterea bazată pe consum nu duce decât la risipă de resurse. Așa că este necesară folosirea inteligenței.
Și se poate, chiar dacă nu suntem în stare de progres tehnologic, că nu fiecare are resursele să facă procesoare sau rachete.
Dar putem să facem foarte simplu inovație socială.
Facem, în medicină de exemplu, o chestie simplă care se numește „Fișa pacientului”. Un document electronic cât se poate de simplu.
Pacientul îi telefonează medicului, îi spune cum îi mai merge, ce-l doare, ăla, medicul, îl pune să cupleze la USB-ul telefonului un tensiometru sau un glucometru, datele vin automat și sunt înregistrate în fișa aia.
Iar un IA din ăsta despre care se tot vorbește analizează trecutul pacientului, analizează și datele astea noi și spune ce e de făcut ajutandu-l astfel pe medicul ăla.
În felul ăsta scutim o mulțime de muncă super calificată a unui medic din „prima linie”, medic de familie, că ăștia sunt mai importanți decât artiștii ăia din spitale, și scutim și nenumărații pacienți în vârstă să se chinuie așteptând în sălile de așteptare ale medicilor pentru a primi un căcat de rețetă care este exact la fel ca și cea de anul trecut. Dar și ăia din spitale pot fi ajutați de fișa aia, poate scrie acolo că pacientul este alergic la penicilină, sau ce grupă de sânge are…
Este extrem de ușor să faci așa ceva. Dar, a făcut-o cineva? Nu. Nici măcar privații nu fac din astea, m-am dus cu mama la un medic, ăla i-a prescris niște picături, dupăcare alt medic, colegul ăstuia dintâi, de la aceeași clinică, mă întreba pe mine ce picături i-au fost prescrise mamei. Nici mailurile nu și le citesc cretinii ăia.
Tot spuneam despre o bibliotecă din aia cu cărți în format electronic. Sunt unele, mititele, dar nici una adevărată.
Scoala online, poți pentru elevii care au trecut de o anumită vârstă să faci așa ceva, profesorul le spune linkul unde este lecția, pe urmă pot să discute despre ea, elevii pot să trimită mailuri în care să ceară informații suplimentare, sau pot să comenteze, exact ca și cum ar comenta la un filmuleț pe YouTube. Platformele există, sunt unele gratuite. A făcut cineva așa ceva? Nici pomeneală, școala online de la noi a fost o mizerie.
În toate domeniile s-ar putea inova.
Avem de exemplu, milioane de contabili în țara asta. Oameni care consumă resurse, nu puține.
Ia să-și trimită fiecare agent economic facturile la e-factura, asta înțeleg că se va face începând cu 1 ianuarie, trimit și casele de marcat și băncile sumele încasate, în momentul în care ai trimis o factură știi și cine a cumpărat, adică pe lângă vânzări și încasări ai și cumpărările și plățile, practic ai o mare parte, cea mai consumatoare de timp, din contabilitate. Ai și salariile, că tocmai ai trimis la REVISALUL ăla datele în această privință.
Și ai rezolvat-o cu toată contabilitatea, îți vine de la fisc odată pe lună o notificare cu suma de plată pentru taxe și impozite. Sau poate să și le ia fiscul automat din cont, dacă e ceva acolo.
Lucrurile astea sunt simplu de făcut, nu necesită cheltuieli suplimentare, nu necesită instruirea personalului, dar totuși nu se fac. Nu înțeleg de ce.
Niște unguri spun că OMS nu trebuie să devină un guvern mondial. Asta pentru că OMS-ul a devenit deja o entitate dăunătoare care nu mai reprezintă interesele pacienților ci un instrument a industriei farmaceutice și medicale.
Și așa și este, nu trebuie decât să ne amintim de evenimentele recente. Nu o spun numai ungurii ăia, o spun medici adevărați din toată lumea.
Dar eu aș vrea tare mult să văd că și niște români spun asta, Ministrul Sănătății de la noi, de exemplu.
Niște medici le cereau pacienților care nu aveau bani hainele de pe ei, sau pensia.
Cât de javră poate fi un om să facă așa ceva?
Medicii ăștia au niște salarii care ajung până la cer. Și nu numai că au salarii mari dar majoritatea lor nici nu le merită. Și totuși nu le ajunge.
Am găsit într-un dulap de la mama niște geci de piele, unele mai lungi, altele mai scurte. Frumoase.
Poate are chef vreun medic să vină să o mai consulte, o consultație obișnuită, să vadă cum mai stă cu inima, să-i asculte plămânii, poate îi mai recomandă și niște vitamine. Că nu e transportabilă și nici eu nu mă pricep la toate. Îi dau gecile alea, sunt vreo 3-4. Și promit că nici nu îl torn.
Plânge toată lumea, plâng IT-iștii că îi impozitează cu 10% pe cei cu leafa peste 10000 de lei, plâng bugetarii, plâng privații că de ce numai de la ei și de ce nu și de la bugetari.
Ăstora le cam dau dreptate, au ajuns bugetarii ăștia să primească niște salarii imense și, din câte vedem cu toții, rezultate nu prea sunt.
Eu i-aș propune domnului Ciolacu o chestie foarte simplă:
1. Eliminăm toate sporurile angajatilor de la stat, cu excepția sporurilor „normale”, spor de noapte sau sporul pentru orele suplimentare.
În rest nimic, nici un angajat al statului să nu mai primească nici bonuri de masă, nici bani de haine, nimic.
2. Toate salariile de peste 4000 de lei brut (4000 de lei este o sumă considerabilă ținând cont de prețurile de la noi) se înjumătățesc, dar nu sub pragul de 4000 de lei. Adică ai 3000 leafă, primești de luna viitoare tot 3000. Ai 5000, primești 4000. Ai 8000, primești tot 4000. Ai 10000, primești 5000. La toți angajații statului, fie că sunt medici, militari, polițiști, judecători sau funcționari.
Iar celor cărora nu le convine, să se ducă la privați. Sau să meargă la Germania.
3. Pentru serviciile medicale, fie că sunt de stat sau private, că sunt servicii stomatologice, aș impune prețuri de mercurial.
Se tot făcea zilnic reclamă, într-o mulțime de ziare, unora care vindeau nu știu ce fructe de mare.
Acum toate ziarele povestesc cum ălora li s-a închis jucăria.
Când a venit vorba să mâncăm făină de greieri cu toții am sărit de fund în sus. Dar văd că ne ducem singuri să mâncăm tot felul de orătănii din alea. Nu prea pot să înțeleg de unde pofta asta, în fond să mănânci creveți nu este foarte diferit de a mânca coropișnițe. Parcă și seamănă.
Și mâncatul unor astfel de animale nici nu prea face parte din tradiția gastronomică a timișorenilor, la noi ar trebui să existe restaurante cu mâncare tradițională de Timișoara, găluște cu prune, tăieței cu mac, papricașuri, nu caracatițe și creveți.
Și nu în ultimul rând, să nu uităm chestia asta, că poate oamenii ăia știau ei ce știau:
Între cele care sunt în apă veţi putea mânca din următoarele: să mâncaţi din tot ce trăieşte în apă – fie în mări, fie în râuri – cu condiţia să aibă aripioare şi solzi (Leviticul)
***

Vicepreședintele Han Zheng, un oficial de rangul doi, repetă punctele de discuție familiare în discursul în fața celei de-a 78-a Adunări a ONU.
Li subliniază o creștere bazată pe inovație

Premierul Li Qiang a subliniat joi importanța întreprinderilor specializate, de ultimă generație și bazate pe inovație în asigurarea creșterii economice de înaltă calitate a Chinei și le-a îndemnat să joace un rol mai important în stabilizarea lanțurilor industriale și de aprovizionare.
„Opriți complet și imediat subvențiile inutile pentru mașinile cu hidrogen”
Guvernul a investit aproape jumătate de miliard de euro între 2007 și 2022 în dezvoltarea mașinilor cu hidrogen și în înființarea stațiilor de alimentare corespunzătoare. Asociația Contribuabililor critică acest lucru ca fiind „absurd”. Mai ales că valorosul hidrogen este irosit „fără nicio perspectivă”.
Opoziția maghiară: OMS nu trebuie să aibă voie să devină „guvern mondial”

Dóra Dúró a spus, insistând că OMS „a devenit în mod clar o corporație a industriei farmaceutice, reprezentând interesele finanțatorilor săi și slujindu-și obiectivul de a genera profituri”.
Ungaria trimite din nou un om în spațiu. România se uită la poza cu Dumitru Prunariu

În urma unui acord semnat cu Axiom Space, o companie care colaborează îndeaproape cu Agenția spațială americană (NASA), este acum sigur că al doilea astronaut ungar din ultimele decenii își va putea începe misiunea la sfârșitul anului 2024 sau la începutul anului 2025, scrie Magyar Hirlap, citat de Rador Radio România. Lista sarcinilor care urmează […]
Doi medici vedetă au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul luării de mită de la Spitalul ”Marius Nasta”.
Ciolacu: „nu putem lăsa o ţară să se ducă în prăpastie”! Întrebarea este cum o salvăm!
Premierul Ciolacu ne prezintă concluzia numeroaselor discuţii, analize şi consultări cu instituţii româneşti şi străine. România este în drum spre prăpastie, ne spune premierul. Ar merita să căutăm vinovaţii pentru această situaţie, dar e prea târziu. Este preferabil să analizăm cum poate fi oprită România din drumul spre prăpastie.
România are cei mai scumpi bugetari, dar statul preferă să sufoce tot mediul privat. Economist: guvernanții trebuiau să arate că și statul reduce cheltuielile
Modificările fiscale pregătite de guvern vor fi purtate în cârcă de mediul privat, în timp ce bugetarii nu vor simți prea mult efectul reducerii cheltuielilor. Acest lucru creionează o inechitate între mediul privat și cel de stat, conform lui Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România. Ironia face că Guvernul alege să menajeze angajații din administrația publică în condițiile în care bugetarii din România sunt cei mai „scumpi” din Uniunea Europeană.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) avertizează asupra riscului major reprezentat de tehnologia IA (inteligența artificială) pentru anumite profesii, cuantificat la aproximativ 27% din totalul locurilor de muncă din cele 38 de țări membre ale blocului economic.
CTP atacă dur AUR: „Țineți-vă bine, violul în grup al unei minore nu e văzut decât ca un exercițiu“
CTP atacă dur AUR: „Țineți-vă bine, violul în grup al unei minore nu e văzut decât ca un exercițiu“ CTP a realizat o analiză a ascensiunii spectaculoase a partidului condus de George Simion și este de părere că “nici dacă AUR ar fi implicat în omorârea unor oameni, nu va pierde din procentajul de peste […]
Primăria Timișoara anunță că a câștigat lupta în instanță cu Terasa Boss

Procesul dintre Primăria Timișoara și Terasa „Boss” s-a încheiat cu o decizie definitivă în instanță, favorabilă municipalității, au anunțat reprezentanții instituției. Primăria se judeca cu firma respectivă, după ce solicitase demolarea mai multor construcții ridicate de aceasta, pe domeniul public.

Restaurantul Taverna Racilor din Iulius Town, la care clienții stăteau ore în șir la rând, a fost închis de Protecția Consumatorilor pentru grave abateri.
Fritz dă în țânțari cu 4 milioane €
Primăria Municipiului Timișoara a contractat, fără licitație, prin negociere directă, servicii de deratizare, dezinfecție și dezinsecție, pentru care va plăti aproape 20,6 milioane de lei unei companii abonate la afacerile pe bani publici scoase la mezat de administrațiile PNL. Justificarea atribuirii directe este aceea a… schimbărilor climatice și a țânțarilor din România care pot infecta populația cu virusul West Nile. În aceeași zi, instituția condusă de Dominic Fritz a atribuit, în aceeași manieră, un alt contract, de aproape 47 de milioane de lei, pentru salubrizare și deszăpezire.
Ce facem astăzi, 22 septembrie 2023, în Timișoara?
Vineri puteți viziona filme în cadrul mai multor acțiuni ce au loc în oraș, spectacole, iar spre seară să participați la Zilele Culturii Maghiare, la un eveniment caritabil sau la meditații lăutărești cu Damian Drăghici.














