1836: Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale.
În Ţara Românească şi Moldova circulau mai multe monede străine. Cea mai populară era talerul olandez (löwenthaler), care avea gravat pe revers un leu ridicat în două labe şi care era numită popular „leu“ (foto sus). Löwenthalerii au circulat până pe la 1750, iar popularitatea lor a fost atât de ridicată încât chiar şi după retragerea din circulaţie au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă şi preţurile au continuat să fie calculate în aceasta monedă. La data de 16 septembrie 1835, leul era instituit ca monedă oficială a Ţării Româneşti, de domnul Alexandru Ghica. Leul, unitate teoretică de cont, era echivalentul a 60 de parale.
După unirea Principatelor, la 22 aprilie 1867, s-a promulgat prima lege monetară prin care s-a stabilit că moneda naţională este leul, iar diviziunea sa se numeşte ban şi este egală cu a suta parte din leu (Historia)
1920: La New York are loc Atentatul cu bombă de pe Wall Street când în fața băncii JP Morgan Inc. explodează un vagon tras de cai în care erau 45 kg de dinamită, împreună cu 230 kg de fragmente din fontă declanșate de un detonator temporizat, provocând împrăștierea bucăților de metal în toate direcțiile. Au fost 40 de decese și aproximativ 400 de răniți.
Cele 40 de victime au fost în mare parte tineri care lucrau ca mesageri, stenografi, grefieri și brokeri. Bomba a cauzat daune materiale de mai mult de 2 milioane de dolari SUA (25,8 milioane de dolari astăzi) și a distrus majoritatea spațiilor interioare ale băncii Morgan(J.P. Morgan & Co).
Surprinzător, niciun grup nu și-a asumat răspunderea pentru atentat, iar anchetatorii nu au reușit să descopere autorul
1950: Pianistul român Dinu Lipatti a trebuit să-și încheie prematur ultimul concert la Besançon, Franța din cauza bolii și și-a luat rămas bun de la publicul său cu aranjamentul pentru pian „Iisus rămâne bucuria mea” de Johann Sebastian Bach. Două luni și jumătate mai târziu, la vârsta de 33 de ani, a murit de limfom Hodgkin.
Dinu Lipatti, un nume strălucitor în lumea muzicii clasice, s-a născut pe 19 martie 1917 în București, România. A devenit unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați pianiști ai secolului XX, lăsând o amprentă profundă în istoria muzicii. Viața lui a fost marcată de geniu, devotament și o luptă continuă împotriva adversităților, toate acestea influențând profund interpretările sale muzicale.
Dinu Lipatti și-a descoperit pasiunea pentru muzică de mic, având un tată violoncelist și o mamă pianistă. Talentul său muzical a fost evident încă de la o vârstă fragedă, iar studiile sale timpurii au fost ghidate de mentori excepționali. A studiat la Conservatorul din București sub îndrumarea unor maeștri precum Florica Musicescu, având șansa de a-și perfecționa tehnicile și interpretările.
În timpul adolescenței, a început să cucerească scenele muzicale internaționale cu virtuozitatea sa. Cariera sa a fost marcată de recitaluri și concerte care au impresionat și au emoționat publicul. Interpretările sale au fost caracterizate de o sensibilitate aparte, expresivitate și control tehnic de excepție.
Viața lui Lipatti a fost, însă, și una marcată de lupta cu o boală gravă. A fost diagnosticat cu limfom la vârsta de 33 de ani, o veste devastatoare pentru un artist aflat în plină ascensiune. Cu toate acestea, a continuat să concerteze și să înregistreze, transformând durerea și suferința în muzică sublimă.
Dinu Lipatti a încetat din viață la doar 33 de ani, în 2 decembrie 1950, lăsând în urmă un moștenire muzicală impresionantă. A rămas în inimile ascultătorilor și a colegilor săi muzicieni drept un virtuoz al pianului, un interpret sensibil și un om dedicat artei sale.
1963: Malaya, Singapore, Borneo de Nord (Sabahul de astăzi) și Sarawak s-au unit pentru a forma Malaezia.
1975: Papua Noua Guinee își câștigă independența față de Australia.
1976: A intrat în funcțiune prima platformă românească de foraj marin.
Numele acesteia este Gloria și a fost construită la șantierele navale Galați.
Platforma a fost concepută cu utilaje și cu instalații realizate la Galați, la București, la Reșița, la Timișoara, la Bârlad, la Câmpina, la Oradea, la Roman, la Cluj-Napoca, la Ploiești și la Arad și a început activitatea de foraj la 16 septembrie 1976, la o distanță de 72 Mm în largul Mării Negre, la o adâncime maximă a apei de 90 m. In 2019 platforma a fost adusă la țărm.
”Se marchează astfel sfârșitul unui istoric de 40 de ani ca platformă de foraj și producție în apele românești ale Mării Negre și prima operațiune de dezafectare de acest fel din România. Platforma Gloria și-a adus din plin contribuția la asigurarea necesarului de energie al României”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Upstream.
1987: S-a definitivat protocolul de la Montreal, un tratat internațional pentru protejarea stratului de ozon prin interzicerea fabricării unor substanțe dăunătoare acestuia.
1992: Are loc așa-numita „Miercurea Neagră” declanșată de speculații valutare care forțează guvernul britanic să retragă lira sterlină din Mecanismul european al cursului de schimb. În 1997, Trezoreria Regatului Unit a estimat costul Miercurii Negre la 3,14 miliarde de lire sterline,[4] care a fost revizuit la 3,3 miliarde de lire sterline în 2005, în urma documentelor publicate (estimările anterioare plasau pierderile într-un interval mult mai mare de 13-27 miliarde GBP)
Iunie, 1992. În apăsătoarea vară a lui 1992, cînd instituţiile europene se aflau la ananghie, iar Marea Britanie se zbătea în recesiune, George Soros a ştiut că timpul lui sosise, în sfîrşit. O remarcă a preşedintelui Bundesbank, referitoare la o posibilă instabilitate a valutelor europene, a reprezentat impulsul iniţial. Soros a pornit cu un pariu pe deprecierea lirei italiene (pe care a intrat short, adică la vînzare, în piaţa internaţională valutară Forex). Lira italiană s-a clătinat.
August-septembrie 1992. Încurajat de această victorie, Soros a continuat cu asediul lirei sterline. A intrat din nou short în piaţă, de această dată mizînd pe prăbuşirea monedei Marii Britanii. George Soros, managerul fondului de hedging Quantum Fund, era mai mult decît sigur că autorităţile britanice vor fi forţate să se retragă din ERM şi să permită, astfel, lirei să se deprecieze în raport cu celelalte valute, în special în raport cu marca germană, valuta dominantă. ERM a fost un sistem introdus de către Comunitatea Europeană în 1979 pentru a reduce variabilitatea cursului de schimb şi pentru a atinge stabilitatea monetară pe continent. Totul – pentru pregătirea Uniunii Economice şi Monetare şi, implicit, pentru introducerea monedei euro. Trebuie să ţinem cont şi de rolul Germaniei în toată ecuaţia: după reunificarea din 1990, ea devenise o forţă economică de neoprit, iar Banca Centrală – un reper incontestabil. Cele două economii diferite, a Germaniei şi a Marii Britanii, aveau nevoie de politici monetare diferite: Germania – de dobînzi mari, pentru a combate inflaţia (reunificarea înghiţise investiţii masive), iar Marea Britanie – de dobînzi mici, pentru că se zbătea în recesiune. Prin urmare, ieşirea în decor a englezilor, care nu ar fi putut ţine pasul cu politica monetară a Bundesbank, rămăsese doar o chestiune de timp. George Soros a intrat short în piaţa valutară pe liră şi long (la cumpărare) pe marca germană. Astfel, în săptămînile de dinaintea memorabilului 16 septembrie, laolaltă cu alţi speculatori, el vindea miliarde de lire în speranţa că le va răscumpăra la cotaţii mai mici. Mai precis, a vîndut lire sterline în valoare de peste zece miliarde de dolari, începînd de la cursul de o liră egal 2,7 mărci germane.
16 septembrie 1992, ora 17,00. La data care avea să intre în istoria pieţelor financiare drept „Miercurea Neagră“, Banca Angliei arunca în piaţă miliarde de lire sterline pentru a contracara asediul. N-a fost suficient. În aceeaşi zi, dobînda de politică monetară a fost majorată cu două puncte procentuale (de la 10% la 12%) pentru a atrage şi sprijinul investitorilor în aprecierea lirei. Fără folos. Pînă la sfîrşitul zilei, lira era la pămînt. Cînd a ajuns la cursul de 2,3 (mărci germane/liră), Soros a cumpărat înapoi lire, dar la un preţ mult mai mic faţă de cel la care le vînduse. Şi-a adjudecat peste un miliard de dolari din diferenţa de curs. Atît Marea Britanie, cît şi Italia au ieşit dramatic de pe scena ERM. Piedestalul lui Soros era ca şi construit.
