„Ideea de a crește dinți noi este visul oricărui dentist”
Da, dar să nu uităm că și coșmarul este un vis.
Acum am ajuns deja la etapa în care nu poți să-ți scoți un dinte care te doare de-ți sar creierii din cap fără ca să-ți faci o programare cu două săptămâni înainte. Și nici un antibiotic nu poți să cumperi de la farmacie.
Așa că în multe cazuri scoaterea dinților a devenit deja o ocupație DIY, ca și bătutul cuielor sau montarea unui diblu în perete. Pui mâna pe un clește potrivit și îți scoți singur dintele.
Imaginați-vă următoarea etapă, oricine își va putea cumpăra de pe internet (că nici astea nu se vor vinde în farmacii) o pilulă pe care o bea cu apă și îi cresc dinții.
Fără implanturi, proteze și alte tratamente mult prea costisitoare din prezent. Fără infectiile si durerile din cauza tratamentelor necorespunzătoare.
Gata cu vacanțele de o lună în Thailanda sau Nepal ale dentiștilor, gata cu sediile alea luxoase pe care, dacă ținem cont de impozitele pe care le plătesc nu ar putea să și le construiască nici în 300 de ani, gata cu traiul dulce.
Pe de alta parte, până în 2030 mai sunt câțiva ani, până atunci s-ar putea ca toți dentiștii să lucreze la stat.
Pentagonul a realizat o hartă pe care vă puteți uita să vedeți pe unde circulă extratereștrii.
Nu știu dacă mai țineți minte, anul trecut, sau poate a fost la începutul acestui an, începuse să circule o glumă, că după Covid și Ucraina vor urma extratereștrii. Iată că cei de la Pentagon se pregătesc pentru ca acea glumă cu iz conspiraționist să devină realitate.
Întotdeauna conspirațiile se adeveresc.
Senatul a votat ca jocurile de noroc și agențiile de pariuri să fie scoase în afara orașelor.
Problema este că mai trebuie să voteze și Camera Deputaților.
Și cred că ăștia, în condițiile în care fratele doamnei Ursula von der Leyen chiar a fost numit în acest an președintele unui colos de pe piața jocurilor de noroc din România, vor face tot posibilul ca această lege să nu intre în vigoare.
Sute de radare vom împânzi România.
Mi-am adus aminte, și în Timișoara se spunea că odată cu „semaforizarea inteligență” s-au instalat nenumărate radare pe străzi.
Are cineva o statistică cu privire la eficiența acelei investiții?
Niște date, ceva, a scăzut numărul de accidente la mia de automobile, a crescut nivelul de conformare al șoferilor în privința vitezei maxime, chestii din astea.
Că nu prea am citit să pomenească cineva în presă despre lucrurile astea.
Aici la noi în târg liberalii au ajuns la concluzia că domnul Robu are cele mai multe șanse să fie ales primar.
Da, este posibil, în lipsă de altcineva mai bun.
Eu nu am nimic cu domnul Robu, chiar m-aș bucura să stăm odată la povești și să schimbăm păreri.
Dar domnul Robu nu este omul potrivit pentru aceste vremuri.
Domnia sa, așa cum a și afirmat, trăiește într-o altă epocă, în „Epoca automobilului”.
Tot ce a făcut în cei 8 ani cât a fost primar, tăierea copacilor, betonarea și asfaltarea orașului, lucruri din astea, erau lucruri pe care le visau tinerii de la țară în perioada copilăriei domnului Robu. Pe atunci (dar nici acum nu suntem prea departe) a avea o mașină însemna că ești om realizat, îți cumpărai mașină, eventual te plimbai puțin cu ea, mai făceai vreo două poze din concediu cu berea aia străină și niște raci în farfurie și puteai să mori.
Din cauza măsurilor pe care le-au luat foștii primari Timișoara a ajuns să facă parte dintr-un rușinos Top 20 al poluării.
Tot din cauza acestor măsuri suferim de căldură, chiar dacă unii contestă acest lucru.
Treceți într-o zi pe la pranz prin Piața Libertății, dar nu numai. Dacă ascultați atent, o să auziți cum vă sfârâie creierii în cap.
Viitorul primar va trebui să ia măsuri energice pentru a combate poluarea, va trebui să facă cumva să compenseze încălzirea, va trebui să facă din Timișoara un oraș locuibil pentru cetățenii care trăiesc acum aici, nu o imensă parcare pentru țăranii din satele din jur sau o grămadă de gunoi la care să se adune șobolanii.
Lucrurile astea se pot face eficient numai prin reproiectarea sistemului de drumuri și șosele, prin înverzirea orașului, prin reproiectarea sistemului de transport în comun, prin descurajarea aglomerării, nu imaginandu-ne că trăim în trecut care era frumos pentru că ne curgea părul pe umeri și fetele se uitau la noi de pe marginea discotecii.
De aceea, părerea mea este că dacă îl alegem pe domnul Robu, nu facem altceva decât să ne tragem singuri un glonț în picior. Sunt convins că Domnul Robu este bine intenționat, este cinstit și ar vrea să facă să ne fie bine. Doar că nu mai este potrivit cu vremurile pe care le trăim.
Pe de altă parte, mai este un an și candidații la funcția de primar întârzie să apară.
***
India îşi schimbă numele. Ţara cu cel mai mare număr de locuitori pregăteşte şi o lovitură economică
Autorităţile de la New Dehli pregătesc schimbarea internă.
Un studiu realizat în 2021 în Japonia a arătat cum țintirea unor gene poate face să crească dinții la animale. Acum, echipa a trecut la un studiu clinic pe oameni.

Guvernul SUA a lansat un site despre care spune că va funcționa ca un ”ghișeu unic” unde vor putea fi raportate ”fenomenele anormale neidentificate” (UAP), termenul oficial pentru OZN-uri și obiecte neidentificate din ape. Pe acest site a fost publicată și o hartă care ilustrează zonele unde au fost observate cele mai multe OZN-uri, între 1996 și 2023.

Senatul a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea legislativă prin care licenţa pentru jocurile de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori. O altă prevedere a propunerii legislative – care a fost iniţiată de un grup de parlamentari
Compania Națională de Drumuri (CNAIR) a anunțat că va colabora cu Poliția Română pentru instalarea a 800 de radare de ultimă generație pe principalele artere de circulație din țară, începând cu anul 2024. Proiectul are ca scop îmbunătățirea siguranței rutiere și eficientizarea monitorizării traficului.
Primele 3.300 de companii din România, clasificate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ca mari contribuabili, deţin 60% din cifra de afaceri din România. Profitul marilor contribuabili însă înseamnă numai 40% din profitul total din România, arată datele transmise către ZF de ANAF.
Mai mult de jumătate din companiile cu capital majoritar de stat au obligaţii fiscale restante
Mai mult de jumătate din cele 1.718 de companii cu capital majoritar de stat au obligaţii fiscale restante, în sumă de 19,8 mld.lei. Cei mai mari datornici sunt Compania Naţională a Huilei, CFR Marfă şi Complexul Energetic Hunedoara, potrivit ZF.
Ciolacu, despre reforma fiscală: Veţi vedea în două-trei zile tot pachetul
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că pachetul de reformă fiscală va fi finalizat „în două trei zile”: „Nimeni nu-l va trece noaptea, pe furiş. Vor fi minimum 24 de ore în care se depun amendamente. Totul va fi cât se poate de transparent”.
Recent s-a dat publicității un raport al companiei IQAir, care a analizat cele mai poluate orașe și localități din întreaga lume, inclusiv România, în privința concentrației anuale de particule în suspensie. În țara noastră, cele mai poluate orașe și localități sunt Sântana de Mureș, Ojdula (Covasna) și municipiul Cluj-Napoca în anul 2022 (Top 20 poate fi văzut în josul paginii).
Bătrânica din Galați și copiii ei…

Dacă citim știrea asta, primul imbold este să ne întrebăm ce a fost în capul ei când a început să facă cea făcut O pensionară din Galați l-a făcut pe un alpinist utilitar să își vadă moartea cu ochii. Femeia a observat două funii în dreptul ferestrei, la etajul a optulea, și a început să […]

De-a lungul istoriei sale economice, Timișoara a avut constant parte de noroc și condiții favorabile dezvoltării, începând desigur cu apartenența la Imperiul Habsburgic. Totuși, nici socialismul nu i-a pus neapărat mari piedici. Comuniștii s-au folosit de resursele rămase din fostul imperiu pentru asigurarea unor lanțuri de producție scurte în diverse domenii, de la industria petrochimică la cea auto, până la agricultură.
Noul corp de clădire ridicat la Școala Generală 13, din Freidorf, a ajuns la acoperiș

La Școala Generală nr. 13 din Timișoara, de pe strada Musicescu nr. 14, construcția noului corp e în fază avansată de execuție. Proiectul, care cuprinde 7 săli de clasă, o sală de sport, tribune, vestiare și grupuri sanitare este avansată, structura de rezistență a fost finalizată și, în prezent, se lucrează la acoperiș. De asemenea, se montează instalațiile sanitare și se execută finisajele.
Revenire de senzație. Va fi principalul adversar al lui Dominic Fritz!

Revenire de senzație pentru un politician din Timișoara. Cel mai probabil, va fi principalul adversar al lui Dominic Fritz pentru funcția de primar al Timișoarei. Alin Nica, președintele PNL Timiș, a făcut publice câteva date din ultimul sondaj realizat de liberali.
Conform acestuia, Nicolae Robu ar ieși câștigător detașat, surclasându-l pe Dominic Fritz cu o diferență mai mult decât dublă.













