1060 Béla I al Ungariei este încoronat rege al Ungariei.
1735 La Spitalul St George din Londra are loc prima apendictomie operată de chirurgul Claudius Amyand.
1768 Primul volum din Encyclopædia Britannica a apărut la Edinburgh, Scoția.
1877 Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând „Mary had a Little Lamb”, la West Orange, New Jersey.
1916 Armata germană condusă de generalul Mackensen ocupă Bucureștiul.
Tom şi Tania mergeau spre şcoală, ţinându-se de mână, ca de obicei. El părea dus pe gânduri, uitase cu totul de bătaia îndurată.
— La ce te gândeşti? îl întrebă surioara.
— Hm, făcu Tom, îngândurat. Să vezi, mă gândesc cum s-ar putea păstra sunetul care se pierde în zadar.
— Şi la ce crezi că foloseşte captarea sunetelor?…
— Prostuţo, am păstra discursurile lui Washington şi ale lui Franklin, îi răspunse Tom.
— Ce deştept eşti! exclamă Tania, care-şi dădu seama că nici ea, nici vreun alt băiat de seama lor n-ar fi fost în stare să se gândească la lucruri atât de mari şi de neînţelese.
…Cine şi-ar fi închipuit că, în clipa aceea, bătuse la poarta minţii copilului de 12 ani ideea fonografului?
***
Ideea unei maşini vorbitoare îi veni lui Edison în 1877, pe când lucra la perfecţionarea telefonului automat. El observase că, ori de câte ori făcea să treacă un ac de oţel pe benzi metalice, cu linii şi puncte în relief, se auzeau unele sunete melodioase. Pe de altă parte, pe când perfecţiona telefonul, constatase însuşirea diafragmei de a reţine vibraţiile sunetului. În acelaşi timp, îi stăruia în minte fonoautograful, inventat de Scott, un aparat care poate fi considerat drept „strămoş” al fonografului, şi prin care se studia vibraţiile sonore pe cale grafică. Bizuindu-se pe aceste descoperiri, Tom se hotărî, într-o bună zi, să construiască o „maşină vorbitoare”.
Într-o zi, pe când era preocupat de această nouă născocire, un tovarăş de lucru, John Kruesi, îl întrebă:
— La ce vă mai gândiţi, domnule Edison?
— Dragul meu, să-ţi spun drept: mă gândesc la o maşină care să poată vorbi ca mine şi ca dumneata. Pe scurt, o maşină care să reproducă vorbele oamenilor.
Kruesi rămase năucit de-a binelea. Auzi colo, o maşină care să vorbească! Dar acest lucru părea de domeniul fanteziei!
— Domnule Edison, încercă el să-i abată gândurile, n-ar fi mai bine să vă gândiţi la ceva mai… cum să spun… mai „realizabil”?
— Dragul meu, nicio idee bună, care mi-a trecut până acum prin minte, n-a fost irealizabilă… De ce asta să fie altfel?
— Pentru că… vedeţi… o „maşină vorbitoare” numai Dumnezeu ar putea s-o facă!
Un zâmbet poposi, ca o rază de lumină, pe faţa lui Edison. Niciun om nu surâdea aşa de frumos ca el.
— Prietene, Dumnezeu are alte treburi, acolo în cer. Dacă am aştepta să le facă el pe toate, apoi fii sigur că n-am ajunge, niciodată, să descoperim tainele vieţii, să supunem natura.
John Kruesi înclină neîncrezător capul şi plecă să destăinuiască şi celorlalţi colaboratori minunea cu care se ocupa acum maestrul lor. Toţi izbucniră în râsete.
— Eu îl înţeleg, spuse cu vocea lui gravă matematicianul Francis Upton şi, din cauza asta, vă mărturisesc, sunt foarte îngrijorat…
— Pentru care motiv?
— Mi-e teamă să nu se fi scrântit la cap.
— Eu cred, mai degrabă că noi suntem scrântiţi la cap, strigă mecanicul Charles.
— De ce noi? îl întrebară ceilalţi, miraţi.
— Pentru că mintea noastră e atât de strâmtă, încât nu poate măcar să imagineze o maşină vorbitoare.
Totuşi, sub sugestiile şi directivele lui Edison, chiar mecanicul Kruesi – cel care îşi manifestase surprinderea auzind năzdrăvana hotărâre a inventatorului – se aşternu pe lucru şi construi după schiţele maestrului un mecanism vorbitor. Tom îl corectă şi-l desăvârşi în laboratorul său, aşa cum făcea întotdeauna când se apuca să perfecţioneze vreun nou tip de aparat sau de maşină.
Tot timpul cât se ocupa de invenţie, vrăjitorul fu privit de aproape toţi colaboratorii ca un om „scrântit la cap de atâtea invenţii”.
Iată, însă, că după vreo două săptămâni, Edison convocă întreg personalul tehnic în laboratorul său. Un aparat ciudat, cu o înfăţişare aproape caraghioasă, era aşezat pe birou.
— Cine suferă de inimă să iasă, strigă Edison. Altminteri, nu garantez de viaţa lui…
Nimeni nu se clinti, deşi fiecare îşi simţea inima zvâcnind în coşul pieptului. Toţi erau curioşi şi nerăbdători din cale-afară aşteptând să înceapă experienţa. Edison puse aparatul în funcţiune. Deodată, mulţimea de lucrători şi tehnicieni auzi, cuprinsă de spaimă, cum din cutia de lemn, se înalţă sonor un cântec pe atunci la modă: Măria are un mieluşel. Toţi înmărmuriră ca în faţa unei minuni înfricoşătoare, la care luaseră parte, împotriva voinţei lor.
— A coborât Dumnezeu pe pământ! exclamă un tehnician, cuprins, în acelaşi timp de teamă şi evlavie.
La auzul acestor vorbe, câţiva lucrători căzură în genunchi, înspăimântaţi, în faţa „Vrăjitorului”, care părea aureolat de o lumină supranaturală.
— Ridicaţi-vă, dragii mei, se amuză Edison, surâzând. Eu nu sunt un sfânt, ci tot om ca voi…
Mecanicul Charles Batcheler nu-şi putu înfrâna pornirea şi, apropiindu-se de patronul său, îl îmbrăţişa şi-l acoperi de sărutări.
— Iată singurul om de pe pământ pentru care mi-aş da bucuros viaţa.
— Ai face o prostie, Charles, grăi Edison. Prefer de o mie de ori să trăieşti…
Matematicianul Upton, care nu mai contenea minunându-se, îşi ceru scuze, pocăit, că-l socotise pe Edison „scrântit la cap”. Tot aşa şi Porell, Matt şi alţi câţiva.
Edison, bine dispus, făcu mare haz de această chestiune şi spuse:
— Avem în Statele Unite atâtea capete întregi, încât mi se pare o cinste deosebită să mai găsim câte unul „scrântit”.
— Dar care e principiul pe temeiul căruia funcţionează noua minune creată de dumneavoastră? îl rugară să-i lămurească unii dintre colaboratorii săi.
— Nu e prea complicat, surâse inventatorul. Iată cum se petrece „minunea”. Transmiţând vibraţiile sonore unei plăci foarte subţiri, de sticlă sau de mică, ele se imprimă cu ajutorul unui ac ascuţit pe suprafaţa cilindrului care se roteşte. Punând apoi acul aparatului să lunece pe şanţurile imprimate, vom auzi tot ce s-a spus ori s-a cântat în faţa năzdrăvăniei mele…
— Şi cum veţi numi maşina asta divină?
— Fonograf – o combinaţie de două cuvinte greceşti: phone, care înseamnă voce, şi graphein, adică scriere.
(Barbu Apeleveanu – Edison)
Rubrică realizată cu sprijinul Info KAM Technologies
