Astăzi vor fi câțiva nori pe cer dar cald tot va fi. Temperatura maximă va ajunge la 31°C. Vânt cu viteza de 10-15 km/oră din SE.
Aerul este ca în fiecare zi, curat dimineața, poluat în timpul zilei. Asta din ce știm, că stațiile pe stațiile de măsurare a calității aerului care aparțin statului românesc tot nu le-a reparat nimeni, așa că nu putem afla nimic despre benzen, toluen, tot felul de xilene și alte grozăvii. Și foarte important, nu avem radiații. Oricum, nu trebuie să vă faceți probleme, în România se administrează în mod uzual iod, în sare, pentru combaterea cretinismului. Așa că suntem atât de saturați încât probabilitatea ca tiroida să acumuleze iod radioactiv cred că este foarte mică.
Aquatim anunță că pe strada Gavril Musicescu se va opri apa pe porțiunea dintre Calea Martirilor și Arhimandrit Teofil Părăian.
Colterm anunță că astăzi, între orele 8.30-14 se va opri furnizarea apei calde pe străzile Lenau (parțial), B-dul. M. Eminescu, P-ța Victoriei, B-dul. CD Loga nr.1 (PMT).
Cursul BNR valabil pentru astăzi este de 4.9090 lei/Euro, 4.7494/USD, 5.0470/CHF și 5.8036/GBP.
Papa Celor 33 de Zile care îi scria lui Pinocchio. Eu mi-l imaginam ca pe un bunic, nu ca pe o mămică. Oricum, e cam același lucru, un Dumnezeu bun, iertător, blând, care se joacă cu nepoții. Cu totul opus personajului care ne este impus astăzi, un tată vitreg extrem de aspru care pune fetele să poarte fuste peste genunchi, nu ne lasă să fumăm, să bem ceva, să mâncăm mâncăruri bune, să fim fericiți și o mai și cârpește pe mama dacă aceasta merge altundeva decât la biserică sau la bucătărie. Biserică, muncă și la leafă aduci banii acasă, în Familie, asta ar dori psihopatul ăsta, la fel de imaginar ca și Pinochio, să fie viața noastră. – Zelenski, supărat pe oficialii săi. „Este iresponsabil să divulgi informaţii despre planurile noastre pentru titluri zgomotoase”. Eu spun să-i aresteze, la câteva sute pe care i-a arestat până acum ce mai contează niște oficiali. În urmă cu câțiva ani lumea IT a fost tare amuzată când un program antivirus, din ăsta patriotic, a început să șteargă fișierele din câteva zeci de mii de computere pe care era instalat, după care s-a șters și pe el însuși, considerându-se un virus. Așa o să facă și omul ăsta, până la urmă își arestează tot poporul, pe cei care încă nu au fugit sau nu au murit, după care se închide singur și aruncă cheile printre gratii – Timișoara: 200 000 sau 400 000 cetățeni?.Timișoara este gazda a peste 400 000 locuitori, și este ucisă, sistematic, de mașinile folosite de această populație, se produc gunoi, resturi, crește poluarea chimică și fonică, dar banii ce vor fi repartizați Timișoarei vor fi mai puțini. Resursele vor fi mai puține, ca pentru 200 000 locuitori, iar consumul este mai mult decât dublu. Așadar, cifrele eronate nu sunt date de numărul mic al recenzorilor, ci de jocurile perverse generate de migrația internă – Doua firme vor consultanta de peste 30.000 de euro pe care administratia Fritz o cumpara ca sa afle cum intocmeste mai bine viitorul contract de curatenie si deszapezire la Timisoara. Uite o chestie pe care eu nu o înțeleg. Poate pentru că nu am lucrat niciodată în administrație și nu știu cum se petrec lucrurile acolo. Consiliul Local știe ce vrea în privința curățeniei? Eu cred că știe, că altfel oamenii ăia nu ar avea ce să caute acolo. Primarul și viceprimarii știu? Păi dacă toată lumea știe ce vrea, jumătate din treabă e rezolvată. Nu mai e nevoie decât de cineva care să scrie lucrurile astea pe hârtie sub forma unui contract. Nu există nici un angajat în primărie care să știe să întocmească un contract? Nu-i nimic, căutăm pe internet un model de contract pe care îl adaptăm la ce dorim noi. Ceea ce nu am înțeles este de ce e nevoie să-i dăm cuiva 30000 de euro pentru, atenție, nu scrierea unui contract, ci ca să aflăm cum se scrie un contract. Poate e legal, dar mie mi se par tare imorale consultanțele astea. Cumpărăm consultanță de zeci de mii de euro, normal că doar nu sunt banii lor, sunt ai noștri, ca să aflăm cum se face un contract, cumpărăm alte consultanțe pentru alte lucruri simple pe care ar trebui să știm să le facem fără nici o consultanță dacă nu suntem analfabeți sau idioți. Și din toate consultanțele astea trăiesc tare bine niște oameni care de fapt nu fac nimic util pentru societate. Cred că ați complicat prea mult lumea în care trăim, poate ar trebui să revenim la lucrurile simple și de bun simț, ești jurist la primărie, de fapt nici nu trebuie să fii jurist, dacă lucrezi în primărie, indiferent pe ce post, trebuie să știi să faci un contract cu gunoierii, fă-ți treaba sau zbori ca puiul ăla din reclamă. Iar cei care au ajuns să lucreze în tot felul de instituții și au nevoie de consultanți sau consultanțe, să se mai ducă dracului și acolo unde le e locul, la munca necalificată, dacă pe aia calificată nu sunt în stare să o facă – A prezis că începând cu luna august va fi ceva cu finanțele. De aceea au angajat-o la Banca Națională. Dacă ar fi spus că va fi război o făceau general și șef de stat major. De aceea ni se bagă iod în sare, pentru că suntem un popor de cretini care acceptă lucrurile astea. – Soluția disperată a unor locuitori din Oradea: au montat jardiniere cu flori pentru a opri maşinile să parcheze pe trotuar. Reacția primăriei. De obicei nu sunt atât de entuziasmat ca alții când mai sunt lăudați cei de la Oradea. Dar de data asta, jos pălăria pentru orădeni. Uite soluția, să punem jardiniere pe Naturii, pe Martirilor, și pe celelalte străzi cu trotuarele ocupate de mașini. Că Poliția Locală oricum nu-și face treaba – Zborurile foarte ieftine ar putea fi istorie. Şeful Ryanair: Era zborurilor la 10 euro s-a încheiat. Nu s-au încheiat numai zborurile, s-a cam terminat toată această epocă de risipă și trai nesustenabil, iar zborurile vor fi cea mai mică problemă a oamenilor – Semnal de alarmă tras de rectorul UPT: Sunt studenţi care nu ştiu să folosească e-mailul / Avem situaţii în care studenţii trimit mesaje profesorilor doar pe reţelele de socializare. Mă enervează de mor oamenii ăștia care îmi trimit mesaje, eventual cu tot felul de atașamente, pe Facebook sau WhatsApp. Ei își imaginează că eu,în timp ce merg pe stradă, mă uit la 3 xml-uri și o factură pe căcatul ăla mic de ecran al telefonului. ca să văd ce nu e bine. Domnilor și doamnelor, Facebook și WhatsApp sunt pentru joacă și pentru fetițele de 16 ani care se îmbracă ca păpușa Barbie și cred că le știu pe toate. Venim la serviciu și până ne bem cafeaua citim textul ăsta pe Facebook și pe urmă ne apucăm de treabă. Oamenii serioși, profesioniștii nu-și trimit mesaje nici de pe telefon și nici de pe WhatsApp, ci folosesc un calculator adevărat, cu monitor și tastatură mare, ca să vadă bine și să fie eficienți, și folosesc emailul. Până și laptopul, altă jucărie pentru fetițe, este folosit doar atunci când ai nevoie de mobilitate, pleci undeva și poate ai o problemă urgentă de rezolvat. Sau au chef să scrii contractul ăla pentru primărie de pe o terasă din centru.