Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș a adus miercuri, 17 septembrie, un omagiu celor 35 de jandarmi căzuți în luptele purtate în toamna anului 1944 pentru eliberarea Timișoarei și a mai multor localități din Banat. Ceremonia a inclus aprinderea de lumânări și depunerea de jerbe de flori la mormintele eroilor și la monumentul ridicat în memoria lor.
În septembrie 1944, în plin război mondial, Timișoara și mai multe localități din Timiș au fost scena unor confruntări dure între trupele germane și militarii români sprijiniți de jandarmi. Nu mai puțin de 35 de jandarmi bănățeni și-au pierdut viața în aceste lupte.
Localitățile în care au avut loc confruntările sunt: Denta, Șag, Sânpetru Mare, Cheglevici, Ciacova, Pișchia, Seceani, Giroc, Liebling, Buziaș, Gătaia, Diniaș și Cenad.
Pentru a-i cinsti, jandarmii timișeni au mers miercuri la mormintele eroilor din Giroc și la Monumentul Jandarmilor, unde au aprins lumânări și au depus coroane de flori.
„Astăzi aducem un omagiu eroilor care și-au dat viața cu curaj și demnitate, pentru ca noi să trăim într-o țară liberă. Fiecare pas făcut pe străzile Timișoarei este posibil datorită sacrificiului lor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Timiș.
Aceștia au amintit și de devotamentul cu care jandarmii au rămas alături de oameni, chiar și în cele mai grele momente: „În luptă directă cu inamicul, la postul de jandarmi sau pe străzile localităților timișene, jandarmii bănățeni au rămas alături de oameni. Prețul lor a fost cel suprem.”
Evenimentul de miercuri s-a încheiat cu un mesaj simbolic: „Ne plecăm frunțile în fața memoriei lor și spunem, din inimă: Nu v-am uitat! Nu vom uita niciodată sacrificiul vostru!”










