În primele cinci zile din martie, pompierii timișeni au intervenit la 19 incendii de vegetație uscată, cele mai grave fiind în zona Lugojului și Făgetului. ISU Timiș atrage atenția că arderea vegetației este strict interzisă și se sancționează cu amenzi de până la 100.000 de lei.
În județul Timiș, pompierii au fost solicitați să intervină la 19 incendii de vegetație uscată în primele cinci zile ale lunii martie, conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.
Potrivit reprezentanților ISU, doar în ziua de 5 martie au avut loc 10 astfel de incendii, care au afectat o suprafață totală de aproximativ 133 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș.
„Numai ieri, 05 martie a.c., pompierii timișeni au intervenit pentru stingerea și lichidarea a 10 incendii de vegetație uscată. Suprafața totală incendiată este de aproximativ 133 hectare de vegetație uscată și mărăciniș”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Printre cele mai afectate zone din județ se numără Lugoj și împrejurimile Făgetului, unde au fost raportate următoarele suprafețe incendiate:
- Coșteiu de Sus – aproximativ 50 de hectare;
- Ohaba Lungă – 30 de hectare;
- Coșava – 35 de hectare;
- Homojdia – 7 hectare;
- Margina – 7 hectare.
Autoritățile reamintesc că arderea vegetației uscate este strict interzisă și poate atrage sancțiuni severe.
„Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice, de către Garda Națională de Mediu”, au mai precizat cei de la ISU Timiș.
Pe lângă impactul financiar al amenzilor, incendiile de vegetație pun în pericol mediul și siguranța comunităților.
„Incendiile de vegetație uscată reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru mediul înconjurător, dar și pentru comunitate, deoarece pot produce pagube economice semnificative și chiar pierderi de vieți”, avertizează ISU Timiș.