Polițiștii locali din Timișoara au aplicat aproape 600 de amenzi de la începutul anului 2026 pentru nereguli în mijloacele de transport în comun și în stații. Pe lângă sancțiunile pentru călătoria fără bilet, agenții au intervenit în cazuri de scandal, consum de alcool și blocaje în trafic provocate de șoferi neglijenți.
Siguranța călătorilor sub lupă: Sute de sancțiuni în 2026
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au intensificat patrulele zilnice în rețeaua de transport public din Timișoara. Scopul principal este asigurarea ordinii și liniștii publice, dar și descurajarea hoților din buzunare.
Bilanțul acțiunilor arată o situație tensionată în teren: au fost aplicate 596 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 117.800 de lei.
Ce greșeli îi ard pe timișoreni la buzunar
Neregulile descoperite de agenți sunt diverse, de la neglijență la gesturi care sfidează bunul simț. Cele mai multe amenzi au fost date pentru parcarea mașinilor în stații sau pe spațiile verzi din apropiere, dar și pentru comportamente inadecvate ale călătorilor.
„Au fost aplicate un număr de 596 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 117.875 lei pentru fapte precum parcarea autovehiculelor în stațiile mijloacelor de transport, pe spațiile verzi din proximitatea acestora, pe scuaruri sau insule de dirijare a traficului, pentru consumul de alcool în tramvaie sau în stații, comerț de diverse obiecte în stații, circulația fără bilet sau abonament, fumat, refuz de legitimare și chiar satisfacelor nevoilor fiziologice în stații.”
Intervenții de urgență la solicitarea STPT
Pe lângă patrulele de rutină, polițiștii au avut și 25 de intervenții punctuale, declanșate de apelurile dispecerilor de la Societatea de Transport Public Timișoara (STPT). Acestea au vizat situații care blocau circulația sau puneau în pericol confortul pasagerilor.
Problemele raportate au inclus persoane fără adăpost care dormeau în vehicule sau pe liniile de tramvai, dar și indivizi care consumau alcool și provocau scandal în public.
„Polițiștii locali au răspuns la 25 de solicitări ale dispecerilor Societății de Transport Public Timișoara care au semnalat probleme precum prezența persoanelor fără adăpost care dormeau în mijloacele de transport sau în apropierea liniilor de tramvaie ori în stații, persoane care consumau alcool și făceau scandal în mijloacele de transport, autovehicule staționate în stații sau prea aproape de liniile de tramvai, punând în dificultate oprirea și chiar circulația tramvaielor, autobuzelor sau troleibuzelor.”
Reprezentanții Poliției Locale au anunțat că aceste controale nu se opresc aici. Prezența agenților va rămâne constantă în perioada următoare pentru a descuraja faptele de natură penală sau contravențională.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro prin Patreon. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Prin Patreon:
















