În urma testelor realizate la Timişoara, în cursul zilei de 5 martie 2020, asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânărul de 16 ani, infectat cu noul coronavirus, a fost depistat un nou caz pozitiv, informează Grupul de Comunicare Strategică.
Persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus este o tânără, colegă de clasă a băiatului de 16 ani, care s-a aflat în proximitatea acestuia, scrie Mediafax.
Tânăra a fost transferată la spitalul Victor Babeş din Timişoara.
În cazul celorlalte 25 de persoane asupra cărora s-au realizat teste, contacţi ai tânărului de 16 ani, rezultatele sunt negative.
Persoanele menţionate vor rămâne în continuare în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, conform măsurilor dispuse anterior.
În cursul dimineţii de vineri va fi extinsă ancheta epidemiologică asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânăra de 16 ani, fiind luate măsurile de izolare şi de prelevare de probe, precizează comunicatul.