Trei tineri din județul Timiș, cu vârste de 16, 22 și 26 de ani, au fost reținuți după ce au furat două autoturisme lăsate neasigurate, cu cheile în contact, în localitatea Ohaba Forgaci. Mașinile au fost conduse fără permis, iar unul dintre șoferi era băut.
Incidentul a avut loc duminică dimineață, 10 august 2025, în jurul orei 04:30, în localitatea Ohaba Forgaci, județul Timiș.
Polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați că un autoturism a fost furat din fața unui imobil.
Verificările au arătat că trei tineri, de 26, 22 și 16 ani, mergeau pe jos prin sat când au văzut o mașină neasigurată, cu cheile în contact. Cel mai mare dintre ei, în vârstă de 26 de ani, a urcat la volan, dar a rămas blocat pe un cap de pod chiar în fața casei. La apariția proprietarului, cei trei au abandonat vehiculul și au fugit.
La scurt timp, pe o altă stradă, au găsit o altă mașină lăsată în aceeași situație. De data aceasta, a condus tânărul de 22 de ani, iar ceilalți doi au urcat ca pasageri. S-au îndreptat spre Lugoj, dar autoturismul a fost dat în consemn.
Polițiștii l-au oprit pe strada Jabărului din Lugoj. În urma verificărilor, au descoperit că niciunul dintre cei doi șoferi nu deținea permis de conducere. Mai mult, tânărul de 22 de ani era băut — aparatul etilotest a indicat 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind dus la spital pentru probe biologice.
„În această cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, complicitate la furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Cei doi tineri de 22 și 26 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore și duși în arestul poliției.
foto arhivă










