Marți, 31 decembrie, Loteria Română organizează tragerile speciale loto de Anul Nou. Pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară.
Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I, după cum urmează:
- Loto 6/49 – 500.000 de lei
- Joker – 300.000 de lei
- Loto 5/40 – 100.000 de lei
La tragerile speciale loto de Crăciun, care au avut loc duminică, 22 decembrie, Loteria Română a acordat peste 23.600 de câștiguri în valoare totală de peste 1,87 milioane de lei.
La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 2,36 milioane de lei (peste 475.600 de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 12,23 milioane de lei (peste 2,45 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 6,57 milioane de lei (peste 1,32 milioane de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 649.400 de lei (peste 130.400 de euro). La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 37.900 de lei.
La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 115.700 de lei (peste 23.200 de euro), iar la categoria a II-a un report în valoare de peste 45.300 de lei. La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 6.900 de lei.
Noroc pentru toți românii!
La tragerea Noroc de duminică, 22 decembrie, s-a câștigat premiul de categoria a III-a, în valoare de 50.007,96 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Slatina, județul Olt.
Tragerile loto se vor difuza, în direct, pe România TV, în cadrul emisiunii „Românii au noroc”, începând cu ora 17:40.
De precizat că joi, 26 decembrie, și duminică, 29 decembrie, nu au loc trageri loto.