Polițiștii locali aflați în patrulare în dimineața aceasta în Piața Victoriei au observat trei persoane care se deplasau dinspre Piața Huniade, făcând scandal prin strigăte și larmă, două dintre acestea consumând și băuturi alcoolice pe domeniul public. În momentul în care polițiștii locali s-au apropiat de cei trei tineri pentru a-i identifica, aceștia au devenit recalcitranți, trecând la amenințări. Unul dintre ei a rămas pe loc în vederea identificării, fiind sancționat cu 2000 de lei pentru consumul de alcool pe domeniul public și tulburarea liniștii publice.
Ceilalți doi au fugit, îndreptându-se spre strada Alba Iulia. Un echipaj care se afla în zonă a intervenit pentru a-i opri, timp în care unul dintre tineri a aruncat cu o sticlă de bere spre polițistul local aflat în apropierea sa, acesta ferindu-se în ultima clipă. Tânărul a continuat să fie agresiv și după ce a fost reținut, încercând să lovească polițistul local.
Cei doi bărbați – unul de 24 de ani, din Jimbolia, iar celălalt de 22 de ani, din Caransebeș – au fost reținuți și predați polițiștilor de la Secția 1 Poliție, pe numele lor fiind întocmit dosar penal pentru ultraj.