Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost reținut ieri, 5 aprilie, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș sub acuzația de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic și accesul ilegal la un sistem informatic. Acesta este suspectat că ar fi efectuat transferuri de fonduri din contul bancar al unei victime către un alt cont bancar necunoscut, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.600 de lei.
Potrivit comunicatului emis de poliție, investigațiile efectuate au dus la depistarea suspectului în localitatea Șinca Nouă din județul Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brașov.
„În fapt, la data de 11.08.2022, polițiștii Municipiului Lugoj au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 36 de ani cu privire la faptul că, la data de 01.08.2022, persoane necunoscute ar fi efectuat operaţiuni de transfer de fonduri, fără acordul său, din contul său bancar, către un alt cont bancar necunoscut, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.600 de lei”, au transmis repezentanții IPJ Timiș.
După administrarea probatoriului în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş. În cursul acestei zile, magistrații au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia și recuperarea prejudiciului în totalitate. În cadrul acestei acțiuni, polițiștii din Arad, Sibiu și Hunedoara au acordat sprijin pentru activitățile de investigare și depistare a suspectului.
Cazurile de fraudă informatică sunt din ce în ce mai frecvente în era digitală, iar autoritățile transmit că utilizatorii trebuie să își protejeze datele personale și informațiile bancare și să aibă grijă să nu divulge datele lor confidențiale către persoane necunoscute sau în site-uri nesigure.
foto sugestiv (c) Inquam Photos / Cornel Putan