Sfântă ipocrizie
Există momente în care civilizația noastră își scoate masca.
Nu pentru mult timp — doar cât să ne arate, cu o sinceritate brutală, ce contează cu adevărat.
Un soldat dărâmă o statuie din ipsos a lui Iisus undeva în Liban.
Un chip cioplit.
Știrea explodează.
Titluri, reacții, indignare morală, apeluri la respect, la valori, la umanitate.
Se invocă sacrul, se invocă cultura, se invocă „linia roșie” care ar fi fost depășită.
Și totuși, aceeași lume, aceleași ziare, aceleași voci bine articulate devin brusc mult mai ponderate când vine vorba despre oameni.
Copii. Femei. Bărbați.
Fiecare din ei mai important decât toate bisericile de pe planetă luate la un loc.
Vieți reale, terminate definitiv.
În același spațiu geografic, în același timp istoric, mor — nu metaforic, nu simbolic, ci concret — zeci, sute de oameni care nu au tras niciun foc de armă.
Copii care nu au avut timp să învețe nici măcar ticăloșia lumii în care s-au născut.
Femei a căror „vină” a fost că au existat într-un loc greșit, într-un moment greșit, sub niște ceruri care au decis să plouă cu foc pentru că niște criminali descreierați au considerat că Dumnezeul lor este mai adevărat decât dumnezeii celorlalți.
În Gaza, moartea a devenit statistică zilnică. Aproape 50 de femei și fetițe pe zi.
O cifră atât de repetată încât începe să nu mai spună nimic. Devine zgomot de fond. Ca traficul sau ca vremea.
Sau ca statisticile cu morții din lagărele de concentrare naziste.
În Iran, alți copii mor, prinși în același mecanism absurd în care nimeni nu pare responsabil, dar toți contribuie.
O statuie, indiferent pe cine reprzintă, că o fi Iisus, un extraterestru sau Albert Einstein, poți să o refaci, într-o zi, într-o lună, într-un an.
Dar o viață distrusă, aceeași viată, nu mai poate fi refăcută nici măcar dacă pentru asta s-ar alia toți oamenii de știință din univers.
Cum am ajuns să reacționăm mai violent la distrugerea unei reprezentări, a unui personaj despre care nici măcar nu știm dacă a fost real, decât la distrugerea efectivă a unor vieți care, dacă ar fi să luăm în serios aceleași valori invocate, ar trebui să fie infinit mai sacre?
Aceasta nu mai este doar ipocrizie. Este o formă rafinată de evitare morală.
Un fel de contabilitate etică în care obiectele primesc titluri de primă pagină, iar oamenii devin note de subsol.
O statuie nu ne complică. Nu ne cere să alegem tabere. Nu ne obligă să înțelegem context, istorie, vinovății împărțite și responsabilități incomode.
Un copil mort e altceva.
Un copil mort cere întrebări.
Cine l-a ucis? De ce? Cine a permis? Cine a tăcut? Și, mai ales, noi de ce acceptăm?
Dacă te revolți pentru un copil ucis într-un război trebuie să începi să pui întrebări despre ticăloșii care se îmbogățesc din războaie și fabricarea armelor, despre alianțe politice, despre propriul tău guvern și, implicit, despre confortul tău.
Să aperi reprezentarea de ghips a celui care a spus „Lăsați copiii să vină la mine”, în timp ce ignori copiii care mor sub dărâmături la câțiva kilometri distanță, este definiția supremă a imbecilității la care a ajuns umanitatea.
***
Blue Origin a plasat un satelit pe o orbită greșită
Compania aerospațială Blue Origin a plasat un satelit pe o orbită greșită în timpul celei de-a treia lansări.
Cum ar urma să arate orașul viitorului în Egipt: 165 de zgârie-nori într-un proiect uriaș de 27 miliarde dolari
Egiptul anunță construcția unui mega-oraș cu peste 150 de zgârie-nori lângă Cairo. Proiectul The Spine, evaluat la 27 de miliarde de dolari, promite zeci de mii de locuri de muncă și un nou pol economic în regiune.
Egipt pregătește unul dintre cele mai ambițioase proiecte urbane din ultimele decenii. Un nou oraș futurist, denumit The Spine, urmează să fie construit în apropiere de Cairo și va include nu mai puțin de 165 de zgârie-nori, într-o investiție colosală estimată la 27 de miliarde de dolari, scrie CNBC.ro
Ucraina nu va adera repede la UE. Ce soluţii „simbolice” propun Franţa şi Germania
Germania și Franța propun acordarea unor avantaje simbolice Ucrainei, fără acces la bugetul Uniunii Europene și fără drept de vot, în locul unei aderări rapide la UE, aşa cum speră Kievul pentru un eventual acord de pace cu Rusia, dezvăluie Financial Times.
Financial Times: șeful antifraudă al UE ia în vizor cheltuielile pentru apărare. „Sunt un magnet pentru infractori”. Ce anchete face
Noul director al agenției antifraudă a UE avertizează că eforturile de reînarmare ale capitalelor europene sunt un „magnet” pentru infractorii atrași de sumele istorice investite în sectorul apărării.
Organismul de supraveghere antifraudă Olaf a primit un număr tot mai mare de semnalări privind „abateri în domeniul apărării, în special în proiecte de cercetare sau achiziții”, a precizat în raportul său anual publicat luni.
„Dacă investim mai mult în apărare, vom vedea mai multe fraude sau mai multe cazuri în acest domeniu”, a declarat pentru FT, Petr Klement, care a preluat funcția de director al Olaf în februarie.
Prim-ministrul Ungariei s-a sucit: Netanyahu va fi arestat dacă va intra în Budapesta
Magyar a spus că dacă Benjamin Netanyahu va intra pe teritoriul acestei țări după aderarea Ungariei la CPI, va fi arestat.
Péter Magyar spune că l-ar aresta pe Netanyahu dacă acesta ar veni în Ungaria:
„Am arătat clar că Ungaria intenționează să rămână membră a Curții Penale Internaționale.
Dacă o persoană intră pe teritoriul unei țări membre a CPI și se află sub un mandat de arestare, atunci aceasta trebuie să fie luată în custodie”.
Declarația marchează o schimbare de atitudine a lui Péter Magyar.
În urma victoriei sale electorale din aprilie 2026, prim-ministrul ales al Ungariei, Péter Magyar, a vorbit telefonic cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și l-a invitat într-o vizită oficială la Budapesta.
Scandal internațional după ce un militar israelian a distrus o statuie a lui Isus din Liban
Imaginea unui militar israelian care distruge o statuie a lui Isus s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare. Imaginea publicată duminică arată un militar care folosește un ciocan. Incidentul s-a produs în orașul creștin Debel din sudul Libanului, potrivit The Times of Israel.
Ulterior, liderii catolici au condamnat profanarea statuii lui Isus susținând că gestul reprezintă un „afront grav” la adresa credinței creștine
Fostul președinte Rumen Radev – cu simpatii pro-ruse – a câștigat alegerile legislative din Bulgaria

Fostul președinte bulgar Rumen Radev (foto) și-a asigurat primul loc la alegerile parlamentare, cu 44,58% din voturi, conform rezultatelor parțiale publicate luni. Acest rezultat oferă coaliției Bulgaria Progresistă a lui Radev (62 de ani) o majoritate absolută de cel puțin 132 de mandate din parlamentul de 240 de locuri, informează AFP, preluată de Agerpres. Rumen […]
Germania se pregătește pentru o posibilă criză de combustibil: Merz convoacă Consiliul de Securitate
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că va convoca „prompt” Consiliul Național de Securitate pentru a evalua riscurile generate de o posibilă penurie de kerosen în Europa. Decizia vine în contextul tensiunilor crescânde pe piața energetică, alimentate de războiul din Iran. Consiliul, format din miniștri și experți, a fost creat anul trecut pentru a permite reacții rapide în situații de criză majoră. Convocarea acestuia indică faptul că autoritățile germane consideră situația una potențial gravă, mai scrie Politico.
„Tehnofascism”: Criticii acuză Palantir că promovează doctrina războiului bazată pe inteligență artificială

Cartea lui Alexander Karp, CEO al Palantir, „Republica Tehnologică”, pledează pentru „puterea hard … construită pe software” occidental.
Legătura dintre job și riscul de demență. De ce unele meserii protejează mai bine creierul decât altele

Meseria practicată pare să conteze mai mult decât anii de școală atunci când vine vorba de riscul de demență la vârste înaintate. Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la University College London, pe baza datelor a peste 380.000 de adulți din cadrul UK Biobank, a demonstrat că aproximativ trei sferturi din efectul protector al …
Nicușor Dan, anunț despre viitorul țării: „Probabil că vom intra în turbulențe politice”

Prezent luni la un eveniment organizat de Academia de Studii Economice (ASE), președintele Nicușor Dan a avertizat că România se îndreaptă, cel mai probabil, spre o perioadă de instabilitate politică.
Totuși, acesta a subliniat că există un acord general pentru ca țara să acceseze fondurile din PNRR până la sfârșitul lunii august și să mențină stabilitatea bugetară.
Prăbușire a investițiilor din fondurile naționale cu 55%. Ce arată datele de la Ministerul Finanțelor
Potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul Finanțelor, investițiile din fondurile naționale s-au prăbușit cu 55%, la începutul acestui an. O gaură de 12 miliarde de lei a fost „ascunsă” la finalul lui 2025, iar Guvernul a tăiat fonduri ale proiectelor de dezvoltare. Detaliile se află mai jos.

Decizie definitivă ÎCCJ pentru toți operatorii economici: TVA-ul poate fi compensat până la încetarea activității
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că orice agent economic sau persoană fizică poate compensa TVA, până la încetarea activităţii, fără a mai interveni prescripţia. Decizia este una definitivă.
Scumpiri uriașe la tren, servicii la pământ: „Banii se duc în pierderi și în durerea în dos a CFR-ului”

Biletele de tren s-au scumpit cu 24,4%, conform datelor INS. Experții Asociației Pro Infrastructura critică dur condițiile insalubre din vagoane și managementul defectuos al CFR în ciuda tarifelor tot mai mari.
PSD a decis să retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan cu 97% din voturi

Partidul Social Democrat a votat, luni seară, la Palatul Parlamentului, retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Cei 5000 de membrii ai formațiunii au votat online, iar 97,7% dintre voturi sunt în favoarea retragerii sprijinului politic. Aproximativ 5000 de membri ai organizațiilor județene și Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat au votat, luni seară, […]
„Această coaliție s-a terminat”. Kelemen Hunor pune însă o întrebare incomodă după decizia PSD

„S-a terminat această coaliție așa cum a fost formată ea anul trecut”, a spus luni liderul UDMR, Kelemen Hunor, în contextul deciziei PSD de a-i retrage încrederea politică premierului Ilie Bolojan.
Fost preşedinte al PNL Timişoara, atac dur la colegi de partid: “Trădătorii din PNL sunt mufaţi de ani şi ani în cloaca avantajelor şi sinecurilor”

Fostul preşedinte al PNL Timişoara, Mădălin Bunoiu, a produs un atac foarte dur la colegi de-ai săi de partid, afirmând că mulţi dintre ei sunt “mufaţi” la banul public. Bunoiu spune că aceştia îl vor trăda pe preşedintele PNL, Ilie Bolojan, în războiul pe care-l susţine cu PSD.
„Ciolanul a intrat în fază critică”. Ce detalii oferă un greu liberal despre atmosfera din partid
De ce nu e de acceptat ca România să-și vândă, fie și în pachete minoritare, companiile esențiale pentru dezvoltarea țării
Să ne înțelegem de la bun început: timp de 36 de ani, ni s-a băgat pe gât o dogmă corporatistă, repetată obsesiv de tot felul de „experți” pe la televiziuni și prin ministere. Dogma sună cam așa: statul este cel mai prost administrator, deci tot ce e de stat trebuie privatizat, externalizat, vândut. De preferat, pe nimic, ca să fim „salvați”, așa cum ne îndrumă vicepremiera preferată a lui Ilie Bolojan, Oana Gheorghiu.
Un slogan care a funcționat perfect în anii ’90 și 2000, când am vândut pe doi lei industrii întregi. Dar astăzi, realitatea cifrelor ne dă o cu totul altă perspectivă, una care îi cam încurcă pe băieții care stau la coadă să ne preia resursele.
Cum arată șobolanii lui Bolojan care rod în cămara statului: au blană de pesedist, coadă de penelist și dinți de userist

lie Bolojan zice că a „deschis cămara statului“, a „aprins becurile“ și a văzut „șobolani care rod proviziile“. A lăsat să se înțeleagă că aceste „rozătoare“ provin de la partidul care vrea să-l dea jos de la guvern, adică de la PSD. Despre PNL aproape nimic, deși, pe lîngă șobolani – a mai dezvăluit premierul – ar fi zărit și șoricei. Poate că, într-un impuls protector față de propriul partid, Ilie Bolojan și-a micșorat colegii care operau și ei, în aceeași cămară a statului, în coaliție cu șobolanii de la PSD.
Primăria Timișoara anunță constructorul pentru Podul Solventul și o parte din drumul spre cartierul Dâmbovița. În 2 ani trebuie să fie gata

TIMIȘOARA. Primăria Timișoara anunță că a stabilit constructorul pentru viitorul Pod Solventul peste Bega, dar și pentru amenajarea unei bucăți din drumul până la el, între Bulevardul Dâmbovița și strada Gării la Pasajul Solventul pe sub liniile de cale ferată. CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz, Ruben Lațcău și Paula Romocean, huiduiți la finala Cupei României la […]
Ce facem astăzi, 21 aprilie 2026, în Timișoara?
Marți, 21 aprilie, puteți merge la un spectacol de stand-up comedy, să participați la o discuție cu Horia Colibășanu despre ce se întâmplă după victorie sau să vă bucurați de un concert Phoenix.




















