Primăria Timișoara a implementat o campanie de sterilizare gratuită pentru animalele de companie cu scopul de a reduce numărul animalelor fără stăpân. Campania este dedicată proprietarilor cu venituri reduse, sub salariul mediu brut, care locuiesc în Timișoara și care pot să își înscrie animalele în programul de sterilizare prin două numere de telefon sau prin e-mail.
Primăria Timișoara pune la dispoziția cetățenilor două numere de telefon dedicate – 0256/969 interior 198 și interior 102. După formarea numărului de telefon, se tastează interiorul 198 sau 102, fără a mai aștepta direcționarea prin centrală. Apelul va fi preluat de persoanele care asigură înscrierea doritorilor și înregistrarea datelor pe care aceștia trebuie să le furnizeze, respectiv numele și prenumele, adresa de domiciliu și un număr de telefon.
Procedura de înscriere se poate realiza extrem de simplu și prin e-mail la adresa: alexandra.pintea@primariatm.ro. Pe această adresă de e-mail, se vor transmite aceleași date – numele și prenumele, domiciliul și un număr valid de telefon, pentru a se putea lua legătura cu beneficiarul, în vederea programării. În baza bonului de ordine, proprietarul se va prezenta, în termenul comunicat, la cabinetul veterinar, în vederea sterilizării animalului de companie, cu următoarele documente:
• cartea de identitate a proprietarului animalului de companie, care să ateste domiciliul sau reședința în Timișoara;
• carnetul de sănătate al câinelui care atestă microciparea;
• dovada veniturilor proprietarului, în valoare mai mică decât salariul mediu brut, în conformitate cu legislația în vigoare (adeverință, cupon de pensie, declarație pe proprie răspundere).
Primii 6 câini au fost sterilizați și s-au întors acasă cu acte în regulă, microcipați și înregistrați, iar alți 11 vor fi programați în zilele următoare.
Programul de sterilizare gratuită se va desfășura timp de 2 ani și va acoperi costurile sterilizării pentru aproximativ 2500 de câini.










