Grădinițele și creșele de stat rămân deocamdată închise până când vor fi publicate normele care să permită întoarcerea în siguranță a copiilor în colectivitate. Unitățile preșcolare private se pregătesc însă de reîntâlnirea cu micuții, pe timpul verii.
De două săptămâni, pregătirile pentru revenirea copiilor în grădinițele și centrele afterschool private, sunt în toi.
Mobilierul a fost igienizat și așezat la o distanță de cel puțin 2 metri. Jucăriile au fost și ele dezinfectate iar personalul a fost instruit pentru a se adapta noilor măsuri de siguranță sanitară.
Până acum, pregătirile s-au făcut după recomandările specialiștilor Centrului Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.
Ministerul Educației anunță că de marți vor exista și norme.
Pregătiri pentru redeschidere s-au făcut și în unele grădinițe de stat. Recomandările sunt însă clare.
Specialiștii vin și ei în sprijinul părinților îngrijorați.
Normele care vor permite revenirea în siguranță a copiilor în grădinițe și creșe vor fi stabilite de Ministerele Sănătății, Educației și Muncii.
sursa stiriletvr