Nicoleta C. May 16, 2022

 

Începând din weekend-ul care a trecut, șalupa Poliției Locale Timișoara a revenit în patrulare pe Canalul Bega.

 

Prin acestă patrulare se urmărește:

  • monitorizare malurilor
  • descoperirea situațiilor în care este încălcată legea referitoare la ordinea și liniștea publică, dar și în ceea ce privește protecția mediului
  • alte aspecte negative, cum ar fi copaci uscați, obiecte de dimensiuni mari aflate pe luciul apei care periclitează circulația, distrugeri de mobilier urban
  • orice alte probleme care pot apărea pe apă sau pe maluri

 

„Chiar din primul weekend de patrulare, polițiștii locali au intervenit la un incident care punea în pericol siguranța circulației. Aceștia au observat plutind în derivă, în zona turbinelor de la Uzina de Apă, o hidrobicicletă. În urma verificărilor s-a stabilit că aceasta aparține unei societăți comerciale, fiind desfăcută, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de persoane necunoscute din zona Catedralei și fiind ulterior abandonată. Mijlocul de deplasare a fost preluat de polițiștii locali și a fost predat proprietarului.
Poliția Locală Timișoara a fost dotată cu șalupă din anul 2017, fiind extrem de utilă pe timp de vară, în patrularea pe Canalul Bega. Polițiștii locali care se deplasează cu ea acționează în legătură permanentă cu patrulele de bicicliști care supraveghează malurile Begăi, dar și cu patrulele auto care sunt solicitate în sprijin, în cazul în care situația o impune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.

 

Citește și:  Mai multe linii de transport public local vor fi modificate, în data de 08.09.2020

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*