Premierul României, Marcel Ciolacu, a revenit în țară în această seară, 8 noiembrie, aducând cu el 93 de cetățeni români și membri ai familiilor acestora, evacuați din Fâșia Gaza. Aeronava care i-a transportat a aterizat la Baza Aeriană 90 Otopeni, în jurul orei 21:00, după o operațiune de recuperare a românilor blocați zona afectată de conflict.
Ciolacu a subliniat că au existat peste 100 de solicitări suplimentare din partea românilor din Fâșia Gaza de a reveni în țară împreună cu familiile lor. „Astăzi, au fost recuperați 129 de români, atât români cu cetățenie română în România, cât și români din Republica Moldova”, a precizat acesta.
Premierul a adăugat că următoarea aeronavă este așteptată într-un interval scurt, iar deja există o listă de 51 de români pregătiți să se întoarcă în România, în timp ce alte peste 100 de solicitări sunt în curs de procesare pentru viitoarea perioadă.
Marcel Ciolacu a menționat importanța cooperării între instituțiile statului român, subliniind eforturile susținute ale Ministerului de Externe în acțiunea de recuperare a românilor din Fâșia Gaza. Acesta a evidențiat colaborarea strânsă dintre Guvernul României, Președintele României și sprijinul acordat de Israel, Egipt, Qatar și Statele Unite ale Americii pentru succesul operațiunii de evacuare.
Premierul a menționat că printre cei evacuați se află familii din diverse zone ale țării, inclusiv din Timișoara, Gorj, Bacău și Suceava. „Fiecare familie are povestea ei”, a subliniat Marcel Ciolacu, evidențiind varietatea situațiilor personale și necesitățile diferite ale acestora.
În lumina situației unor români care nu au familie în țară, premierul a anunțat intenția de a discuta, în ședința de guvern de mâine, posibilitatea unui act normativ dedicat acestei situații delicate.
Operațiunea continuă în zilele următoare, cu efortul de a aduce toți românii în țară, garantând sprijinul necesar într-o perioadă dificilă.
foto (c) Facebook / Marcel Ciolacu