Revista presei cu Anton Kovacs – 29.05.2025

Prin anii ’90, aveam un prieten programator care inventase o mică „șmecherie” în aplicațiile pe care le făcea.
Periodic, o bucată de cod se activa și programul pur și simplu se oprea din funcționat. Pe ecran apărea un mesaj sobru și amenințător:
„EROARE FATALĂ! Sună urgent pe xxxx la 0256xxxx.”

Contabila – sau cine lucra cu programul – intra în panică, punea mâna pe telefon, iar prietenul meu venea imediat cu taxiul să „salveze” situația. Contra cost, desigur. Nu cerea mult, dar dacă sistemul „cădea” de câteva ori pe lună, banii începeau să se adune.

Astăzi, fix același principiu pare să fi fost adoptat, dar la scară industrială, de cei care se ocupă de informatizarea ANAF-ului.

Periodic, apare câte o „mică modificare” în sistemele lor – un câmp redenumit, o literă în plus, o funcție schimbată.

De exemplu, în urmă cu 2 ani, chiar în noaptea de Anul Nou, la e-factura a apărut o mică modificare care a dus la imposibilitatea firmelor de a-și încărca facturile pe site-ul ANAF: Într-un loc în loc de V 1.0.0 scria V 1.0.1.
Nu ai program cu V 1.0.1 asta e, cumpără programul celor cu V 1.0.1, dar repede, pentru că e-factura aia trebuie încărcată în termen de 5 zile, nu contează că e Anul Nou și în România până de Sfântul Ion nu lucrează nimeni.

Ieri am văzut că într-un loc, în loc de „adresa”, scrie mai nou „sadresa”, sau în loc de „oras” scrie „soraș”.
O singură literă în plus.
Dar suficient cât să-ți dea tot codul peste cap și să fii nevoit să rescrii bucăți întregi din program.
Nu mai vorbim despre nebunia cu diacriticele.
Funcționarul de la ANAF când îți bagă datele, la crearea firmei, scrie „Timișoara”, cu „ș”.
Dar programele de la ANAF nu acceptă fișiere în care există diacritice.
Să numai spunem că dacă ai o firmă care se numește „Ionescu & Popescu SRL” ai pus-o. „&”-ul ăla nu e acceptat de serverele statului românesc și de aici apar o mulțime de erori la depunerea declarațiilor sau a facturilor.

Si problema nu este că modifici tu niște linii de program, problema este că sute de mii de utilizatori sunt afectați de această modificare.

Cine face actualizarea?
Un furnizor de servicii IT, partener „oficial” sau „acreditat”.
Cine plătește? Utilizatorul, adică firmele mici, contabilii independenți, antreprenorii.
Soluția?
Un abonament lunar ca să ți se „rezolve” aceste modificări impuse artificial.

Dacă vrei să fii cinstit și să-ți declari facturile, ai nevoie de o autentificare specială.
Dar nu, nu e ca la bancă, Google sau PayPal – unde poți muta zeci de mii de euro cu un click și pentru a confirma operațiunea primești un mesaj pe telefon care îți spune „Dorele, dacă tu ești pune degetul pe „YES”.
Sau, avem ROeID, un sistem destul de sigur care permite autentificarea. Probabil ăsta nu e bun pentru că e gratis.

La ANAF, indiferent dacă ești o doamnă care face curățenie în apartamente sau o corporație, trebuie să cumperi periodic o semnătură electronică. Care expiră după un anumit timp.
Iar semnăturile astea nu se pot cumpăra de la Florea Cioacă SRL, nu, în spatele acelor câteva, puține, firme stau oameni bazați, cu legături puternice în instituțiile statului.

Iar costurile astea nu dispar, se reflectă în prețul oricărui produs – pâine, zahăr, tot ce punem în coșul zilnic.

E greu de crezut că totul e doar o coincidență. Poate – doar poate – statul face legi sau impune standarde care, aparent în numele digitalizării, nu fac decât să bage bani în buzunarul unor firme „de casă”.
O formă de corupție sofisticată, cu iz legal, dar tot corupție rămâne.

Instituțiile care sunt plătite să vegheze la corectitudine și transparență tac.
Probabil că nici tăcerea aceea nu e dezinteresată.

O antreprenoare a scris recent o scrisoare deschisă adresată Președintelui, plângându-se de toate aceste „inovații” – e-Factura, SAF-T și altele asemenea.
Unii ar spune că nu ne afectează pe toți.
Dar adevărul e că ne afectează pe fiecare, indirect.

Poate azi e o eroare mică, mâine o semnătură expirată, poimâine un câmp redenumit.
Și nu e vorba doar de ANAF.
Toate instituțiile publice par să funcționeze după același principiu: fă lucrurile cât mai greoaie, cât mai schimbătoare, ca să aibă cine să câștige din „adaptare”.

În loc să simplifice, statul complică. În loc să ajute, stoarce.
Iar noi plătim. Câte un leu azi, doi mâine… dar se adună.

*

„Pentru firmele cu cifră de afaceri peste 100 de milioane – impozit 25%.
Că și-așa au jefuit țara destul.”

Aici, sunt de acord, parțial, cu ce spune domnul Becali.

Dar… 25% din ce? Din profit?
Păi dacă profitul e zero, atunci 25% din zero face… fix zero. Așa că ne-am uitat la firmă, am bătut din palme și-am rămas cu gura căscată.

Domnule Becali, poate ar merita să citiți ce tot scriu pe aici. Nu vă ia mult.
Alaltăieri ziceam – și nu glumeam – că dacă o firmă n-are profit, înseamnă că e amărâtă.
Sau așa pretinde.
Și ce facem cu amărâții?
Îi ajutăm.
Dar nu-i scutim de tot, nu, că și ajutorul trebuie echilibrat.
Dacă au profit sub un anumit procent, sau sub o anumită sumă, că e mai ușor de calculat, le luăm un impozit simbolic, cum e cel pentru microîntreprinderi: 3% din cifra de afaceri.

Și gata, s-a terminat joaca cu „n-avem profit”.
Că e ușor să faci profitul să dispară în hârtii, în optimizări, în facturi către „consultanți” din paradisuri fiscale.

Dar cifra de afaceri e acolo, neagră pe alb: ai vândut, plătești.
Și impozitul ăsta pe cifra de afaceri nici nu ai cum să-l ocolești.
N-ai nevoie nici măcar de declarații sofisticate.
E-factura e deja în serverele ANAF-ului, bonurile fiscale la fel – se adună totalul, se înmulțește cu 0,03 și ai impozitul de plătit, îl reții direct din contul contribuabilului.

Așa se face o guvernare inteligentă. Cu reguli clare, simple și egale pentru toți.
Nu cu portițe și „optimizări” pentru cine are bani de avocați scumpi.

*

Avocatul Poporului cere majorarea pedepselor pentru infracțiunile legate de circulația rutieră. Bun. Poate că pedepsele mai mari vor speria un pic inconștienții de pe șosele. Poate. Dar nu cred că e suficient.

Problema reală e mai profundă și ține de cine ajunge, de fapt, să primească permisul de conducere.
Așa cum nu oricine e capabil să termine o facultate sau să devină pilot de avion, nici oricine nu ar trebui să aibă voie să urce la volanul unei mașini – care, să ne înțelegem, e o potențială armă de 1-2 tone, aflată în mișcare.

Permisul de conducere a devenit pentru unii un soi de „drept din naștere”, nu o responsabilitate.
Or, tocmai aici ar trebui să se intervină. Cu seriozitate. Cu rigurozitate.

Examenul auto nu trebuie să fie o formalitate, o piesă de teatru prost jucată.
Nu trebuie să „te învețe” instructorul cum să trișezi, cum să te descurci „cu pila”.
Trebuie să fie un filtru serios, la fel ca și consultațiile medicale și psihologice obligatorii.
Dar făcute pe bune, nu la „cabinetul de vizavi care dă parafa în 10 minute”.

Mai ales evaluarea psihologică ar trebui să conteze enorm. Pentru că pe drum nu ești singur – conduci printre alți oameni, într-un haos controlat în care nervii, reacțiile rapide și responsabilitatea fac diferența dintre viață și moarte.

Vrei să conduci?
Foarte bine.
Dar demonstrează că ai atât capacitatea fizică, cât și echilibrul mental pentru asta.
Altfel, nu e o tragedie să nu ai permis.
Tragedia e când îl ai și n-ai ce-ți trebuie ca să-l folosești responsabil.

Așadar, da, mărim pedepsele. Dar și mai important: să nu ajungă oricine la volan. Acolo e cheia.

*

Dintr-un ziar local aflu, cu oarecare uimire, că stadionul Dan Păltinișanu ar fi demolat în proporție de 90%.

Dacă informația se confirmă, atunci asistăm la o performanță absolut remarcabilă în peisajul construcțiilor din România.

Spun asta pentru că, duminică, mi-am plimbat cățelul în jurul stadionului.
Am văzut că gardul era încă acolo.
Turnicheții – tot acolo.
Cei patru stâlpi ai nocturnei – prezenți, înalți, cu tot cu becuri în vârf.

Rambleul imens care înconjoară stadionul este și el prezent, intact, cu o singură străpungere vizibilă în partea de est.
Numai acolo estimez că sunt peste 30000 de metri cubi de pământ care trebuie mutat în altă parte.
Și asta se vede foarte clar și în poza care însoțește articolul cu pricina.

***

Destul: Ai milă de noi

În timp ce masacrul din Gaza continuă, este posibil ca Israelul să fi ajuns, în mod neverosimil, într-o „nouă fază sadică a genocidului” după ce unul dintre atacurile lor aeriene neobosite a ucis nouă din zece copii – cu vârste cuprinse între 6 luni și 12 ani – ai pediatrului palestinian Dr. Alaa al-Najjar, în timp ce aceasta lucra la Spitalul Nasser pentru a salva alte mici victime ale „doctrinei devastării” a Israelului. Atrocitățile se acumulează; la fel și un consens global condamnabil. Dr. Mads Gilbert: „Oroarea dintre toate ororile. Asta e dincolo de orice.”