Paradoxul ultimelor decenii, lucruri inventate în SUA dar „Made in China”.
De fapt paradoxul este și mai interesant, pentru că descoperirile fundamentale nu au fost făcute în SUA, ci în Europa.
Efectul ăla fotoelectric, de exemplu, a fost descoperit încă în secolul XIX de către Heinrich Hertz și Wilhelm Hallwachs, niște europeni.
La fel au fost descoperite o mulțime de alte lucruri, tot felul de fenomene fără de care lumea de astăzi nu ar exista. Până și MP3-urile au fost „inventate” la institutul Fraunhofer, aici la noi, în Europa, sub conducerea lui Karlheinz Brandenburg, tot un european.
Fără știința europeană americanii și chinezii nu ar fi știut nici de ce cad merele din copaci.
Marele merit al americanilor este că, spre deosebire de europeni, sunt întreprinzători și pragmatici.
În timp ce noi, europenii, inventam sau descopeream mereu câte o chestie, după care o lăsam baltă și ne apucam să inventăm altceva, ăia o luau și o puneau în aplicare, făcând lucruri folositoare pentru toată lumea și mai făceau și un ban grămadă din asta.
Iar meritul chinezilor este că la un moment dat, nu demult, și-au spus că datoria unui conducător responsabil este în primul rând să asigure zilnic un bol de orez pentru fiecare cetățean, așa că și-au cam băgat picioarele în ea de ideologie și s-au pus pe făcut chestii.
Și când ai la dispoziție peste un miliard de oameni care sunt bine educați, nu cu fabrici de diplome ca la noi, stimulați să se gândească cum să facă ceva în plus ca să le meargă puțin mai bine fiecăruia dintre ei, mai sunt și ajutați cu niște bănuți, este incredibil câte lucruri poți să faci. Asta înseamnă planificarea strategică despre care se vorbește în articol. Și mai au și o mulțime de resurse pe care nu sunt de acord să le dea pe nimic, cum au făcut conducătorii noștri.
Italia se opune utilizării armelor occidentale împotriva unor ținte din Rusia.
Femeia aia din Italia e mai deșteaptă decât toți liderii europeni la un loc.
Pentru că, a permite ălora să folosească armele occidentale împotriva Rusiei e ca și cum ai permite hamașilor să folosească rachete patrioate împotriva Israelului.
Tot Giorgia Meloni spune că Stoltemberg ăla de la NATO ar trebui să fie ceva mai prudent. Sau să-și dea demisia.
Poate că tot altfel ar trebui să facă și liderii ăia UE care au devenit nervoși pentru că Ungaria militează pentru pace și se opune finanțării războiului din Ucraina.
Uitasem să comentez știrea asta de ieri, cum că Ursula von der Leyen se apropie de dreapta.
Păi femeia aia a fost de dreapta din momentul în care s-a născut.
Ea reprezintă tot ce înseamnă dreapta, inividualism, corupție, război și dispreț pentru cei care nu sunt din aceeași clasă cu ea. Exact ca și dreptacii noștri, indiferent de cum și-au botezat partidele.
De aceea, nu uitați despre sfatul ăla al lui Băsescu, dacă nu vreți ca oameni din ăstia să vă hotărască viitorul, mare atenție pe cine votați.
Decizia e simplă, cei care militează pentru înarmare și război și limitarea unor drepturi în numele unei așa-zise siguranțe, și complicii lor, sunt răi, ceilalți sunt mai puțin răi.
Nu prea s-a mai pomenit în ultimele zile de spionul de pe Facebook.
Ieri rușii spuneau că nu e al lor.
Acum, să fim serioși, chiar dacă ar fi fost, doar nu-și închipuie cineva că ăia ar fi recunoscut așa ceva.
Zilele trecute cineva a descoperit niște lucruri oribile despre spionul ăsta, că și-a pus pe Facebook o poză cu o statuie care comemorează ceea ce s-a întâmplat la Stalingrad și mai și ascultă emisiunile lui Cozmin Gușă la radio Gold FM.
Aici ar fi de spus o chestie:
Nu e voie să faci poze unităților militare, asta am învățat în armată. Nu că ai avea mare lucru de pozat acolo.
Dar, eu nu știu ce se vorbește sau ce muzică se pune pe postul ăla, Gold FM, nici nu prea mă interesează pentru că nu ascult decât Radio Guerrilla și Radio România Actualități, pe unul dimineața și pe celălalt seara, după ce sting lumina și aștept să adorm.
Dar, atunci când am fost la revoluție eu nu m-am dus acolo să-i schimb pe ăia care îmi interziceau să ascult Europa Liberă sau Vocea Americii cu alte lepădături care îmi interzic să ascult altceva.
Ascult ce vreau, dacă am chef îmi pun toată ziua Kalinka sau Oci Ciornîe și nimeni din țara asta, că o fi ziarist sau serviciile secrete reunite ale NATO, nu au dreptul să-mi interzică să ascult ce vreau, să mă uit la ce poze vreau și să citesc ce vreau, că o fi Ilf și Petrov, știrile din Pravda sau cele ale agenției TASS. Iar după ce ascult mă gândesc la ce am citit și trag singur concluziile, nu trebuie cine știe ce papagal să-mi spună cine e bun și cine e rău.
Hai să vă pun și niște muzică corectă politic, că tot vor șefi UE să vă facă soldați. Poate mă acuză ăștia și pe mine de spionaj sau de propagandă în favoarea rușilor :-).
Ca să ascultați dați click pe poza de jos sau dacă nu merge copiați linkul ăsta și deschideți-l într-un browser: https://www.youtube.com/watch?v=2GZ60fcfBaA&list=RDEMsPAqDATSfQB_OJHInNj5Wg&start_radio=1&ab_channel=5nizza
Astăzi mai avem și niște știri despre hoți și curve, adică despre România aia a lor, nu a noastră, niște articole de opinie de bună calitate, știri locale care sunt astfel alese încât să nu poată fi suspectate de partizanat politic și niște știri care ar putea fi considerate de știință și tehnică.
***
Maior ucrainean: Militarilor le este frică să mai meargă in uniformă prin Kiev
Maiorul armatei ucrainene, Serghii Alimov, a criticat dur metodele de mobilizare aplicate de Centrele Teritoriale de Recrutare și Suport Social (TCK), într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Moseiciuk, scrie golos.ua conform BucPress. Potrivit lui Alimov, odată ajunse pe front, persoanele mobilizate cu forța refuză să lupte. „Oamenii aduși de TCK în dube ajung în tranșee și […]
Italia se opune lui Stoltenberg privind utilizarea armelor occidentale împotriva unor ţinte din Rusia
Italia spune că acțiunile militare ale Israelului din Fâșia Gaza „nu mai pot fi acceptate”
Guvernul italian a declarat luni că atacurile israeliene asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza nu mai pot fi justificabile, un comentariu care marchează una dintre cele mai dure critici formulate de Roma împotriva campaniei militare a Israelului, scrie Reuters.
Ministrul de externe maghiar: Ideile nebuneşti despre introducerea serviciului militar obligatoriu european sunt inacceptabile
Ideile nebuneşti despre introducerea serviciului militar obligatoriu european sunt inacceptabile, guvernul maghiar nu va permite sub nici un pretext să trimită tineri din Europa Centrală, printre care şi maghiari, în războiul din Ucraina, a anunţat ministrul ungar de Externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Bruxelles. La conferinţa de presă care a urmat […]
Peter Szijjarto: Ungaria va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca România să se alăture zonei Schengen
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că unul dintre obiectivele importante ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene este ca România să obţină statutul de membru al zonei Schengen. „Vom face tot ce ţine de noi ca să vă puneţi alătura zonei Schengen”, a afirmat acesta.
Paradoxul ultimelor decenii: Inventat în SUA, dar „made in China”. Chinezii versus restul lumii în cursa pentru dominația energiei solare
În anul 2023 China a implementat o capacitate solară de 216.9 gigawați (GW), depășind astfel întreaga capacitate de 175.2 GW instalată până în prezent în Statele Unite. Această realizare reprezintă un moment semnificativ și subliniază o mare discrepanță în adoptarea energiei solare între cele mai importante două economii ale planetei, dar și restul marilor actori economici.
China investeşte masiv în semiconductori
China a înfiinţat al treilea fond de investiţii sprijinit de stat pentru a stimula industria semiconductorilor, cu un capital social de 344 miliarde de yuani (47,5 miliarde de dolari).
Ambasada Rusiei susține că niciun angajat al ei n-a primit “materiale” de la românul arestat
Ambasada Rusiei în România susține că niciun angajat al ei n-a primit “materiale” de la românul care a fost arestat sub acuzația de trădare. Drept urmare, acuzațiile împotriva unui angajat al Ambasadei Rusiei, pe motiv că ar fi primit asemenea “materiale”, sunt nefondate, susține însărcinata cu afaceri a Rusiei în România, Yelena Kopnina. “Toate acuzațiile […]
Alexandru Piscan, românul acuzat de trădare în favoarea Rusiei, are pe contul de Facebook fotografia unei statui simbolice a Uniunii Sovietice / Distribuia constant articole de pe site-ul și radioul lui Cozmin Gușă
Alexandru Piscan, românul acuzat de trădare în favoare Rusiei, are drept fotografie de copertă la contul de Facebook imaginea unui statui simbolice a Uniunii Sovietice. E vorba despre statuia numită ”Patria Mamă” de la Volgograd, care comemorează bătălia de la Stalingrad și a fost instalată în 1967.
Totodată, Piscan promovează pe pagina sa de Facebook în mai multe rânduri postul de radio Gold FM deținut de omul de afaceri Cozmin Gușă, cât și declarațiile sau emisiunile sale din diferite publicații sau emisiuni de televiziune.
Lovitură pe piața de telecomunicații: Digi a cumpărat Telekom România Mobile
Digi România a cumpărat Telekom România Mobile, potrivit anunțului oficial.
Document oficial: suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la prostituție și exploatare sexuală a minorilor
Guvernul României a adoptat zilele trecute un document care se numește “Strategia națională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024—2028”. O lectură a acestuia scoate la iveală cele mai sumbre clasamente în care ne-am putea afla: “țara noastră are cei mai mulți cetățeni exploatați prin muncă forțată pe teritoriul Uniunii Europene, cele mai multe femei și cei mai mulți minori traficați pentru exploatare sexuală, comparativ cu celelalte State Membre”.
Ciolacu l-a ironizat pe Ciucă: „Avem o competiție, momentan, de scris cărți. Nu particip la ea!”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a ironizat pe Nicolae Ciucă, atunci când a fost întrebat despre candidatura la prezidenţiale. „Avem o competiție, momentan, de scris cărți. Nu particip la ea!”, a spus liderul social democraților.
BREAKING Deficit apocaliptic după doar patru luni: 3,24%. Din martie în aprilie, deficitul aproape că s-a dublat. Cheltuielile de personal, creștere de 20%
Un astfel de deficit nu s-a înregistrat nici în anii crizei din perioada 2008-2012.
Statul se împrumută accelerat – Creditul guvernamental a urcat la 225,7 mld. lei, cu 19% mai mare în termeni reali față de aprilie 2023
Ritmul cu care se împrumută administrația publică s-a accelerat în ultimele luni. Astfel, creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna aprilie 2024 de 4,2% față de luna precedentă, până la 225,74 miliarde lei, a comunicat luni BNR. Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, aceasta s-a majorat cu 26,2% (19,1% în termeni reali).
Radu Mazăre iese din penitenciar, după ce instanța a decis definitiv eliberarea sa condiționată. A făcut cinci din cei nouă ani de închisoare la care a fost condamnat
Fostul primar din Constanța Radu Mazăre va fi eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. Mazăre se află în penitenciar din mai 2019 și a executat cinci din cei nouă ani de închisoare la care a fost condamnat în două dosare.
Viața relaxată a lui Dan Voiculescu, după pușcărie: publică la editura Academiei, călătorește prin lume și studiază teologia. ANAF nu recuperează nimic din banii furați
Viața relaxată a lui Dan Voiculescu, după pușcărie: publică la editura Academiei, călătorește prin lume, ultima sa deplasare fiind la Praga, la finala campionatului mondial de fotbal, și studiază teologia, pe care a și absolvit-o, evenimentul fiind mediatizat puternic de Antena 3.
În acest timp, ANAF recuperează din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA strict o parte a pensiei lui Dan Voiculescu. DeFapt.ro a calculat, acum un an că recuperarea furtului din dosarul ICA, în care Voiculescu a fost condamnat la zece ani de pușcărie, va dura spre 1.000 de ani.
EXCLUSIV Caracatița gunoaielor reciclate fictiv. Afaceriști mână-n mână cu autoritățile statului la un depozit de deșeuri
O amplă anchetă a DIICOT Pitești scoate la iveală o bombă ecologică la depozitul de deșeuri de la Albota (Argeș). Iar prejudiciul calculat până acum se ridică la peste 20 de milioane lei. Zeci de angajați de la instituții publice vor fi aduși la audieri, fiind suspectați de abuz în serviciu.
Rămînem buni la trînta strămoșească
Căci alte mijloace de luptă se pare că nu ne dorim. După cum s-a văzut și la recenta expoziție de armament de la Romaero, Black Sea Defense & Aerospace, mai-marii țării au trecut pe la standuri, au debitat aceleași fraze de lemn și s-au întors la campania electorală. Memorandumuri serioase nu s-au semnat, contracte nici atît, au fost doar poze și zîmbete electorale.
Într-un fel, e bine. Căci, după cum arată concluziile războiului din Ucraina, nici nu mai știi ce arme să alegi. Rachete Patriot avem, dar ele nu prea mai fac față războiului electronic. De-aia o să dăm și altora. La fel, Himmars, despre care ucrainenii zic că rușii le doboară în proporție de 90%. Tancuri Leopard nu e cazul să cumpărăm, că ucrainenii abia le-au retras de pe front. Au retras și Abrams-urile grele, dar din astea am cumpărat deja. Le-am luat avantajos, la preț dublu, tocmai fiindcă nu le ține nici un pod județean.
Semne de întrebare în „cazul Coldea”
Dacă informațiile din denunțul făcut la DNA împotriva generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă – acuzați că au solicitat bani pentru „îmblânzirea” unei pedepse într-un dosar de mare corupție – sunt reale, o deducție logică duce spre bănuiala că…
Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Marcel Ciolacu şi PSD, vă mulţumesc pentru menţiunea din materialul publicitar. Cred însă că pentru a deveni competitivă economic România are nevoie de mai puţina publicitate şi de mai multa planificare strategică şi muncă în teren
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ceea ce la început părea o glumă sinistră va deveni normă
de Adriana Stoicescu, judecător Că se îmbracă în roz…nu e o problemă. Că e rochiţă, nici asta nu ar fi. La urma urmei, în urmă cu câteva decenii, Coco Chanel, guru nostru în materie de modă, era oripilată de femeile ce poartă pantaloni. Problema apare când ceea ce este, în mod evident, o deviaţie, tinde […]
Marian Nazat: Între Islaz și Turnu Măgurele
S-a pornit alăria la Islaz, cerul s-a învolburat dintr-odată și-și varsă stropii mari și deși peste glodurile însetate. „Va fi belșug cu ploaia asta”, îi zic unui bărbat leat cu mine. „Haide să vă descrețesc nițel fruntea ! Cică pe o vreme asemănătoare, țiganul se întâlnește cu un vecin, care îi spune: «Bă, de la atâta apă, toate o să iasă din pământ!» «Aoleu, fir-aș al dracu’, se sperie balaoacheșul, o ieși și soacră-mea?»” Râdem amândoi și ne adăpostim sub o salcie pletoasă, pomul cel mai drag mie din neasemuita luncă a Dunării.
În cel mult patru zile, toate facturile trebuie înregistrate în e-Factura
Până în ziua de 31 mai 2024, toate facturile care nu au fost emise cu sistemul e-Factura sau care nu au fost înregistrate în acest sistem trebuie introduse în sistemul e-Factura, informează o știre postată pe site-ul Termene.ro. Sistemul e-Factura a fost introdus de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Inițial, folosirea acestui sistem fusese […]
Cum aflăm dacă avem boală de reflux
Atunci când o parte din conținutul stomacului ajunge în esofag, vorbim despre reflux gastroesofagian. Dacă refluxul se produce cu regularitate, poate apărea arsura în piept și alte manifestări neplăcute. Pentru diagnostic, este recomandată o investigație specială, numită pH-metrie esofagiană cu impedanță. Despre această investigație aflăm mai mult de la dr. Ion Băncilă, medic primar gastroenterologie.
Google Drive vs Microsoft OneDrive: care este cel mai bun?
Există multe soluții de stocare online între care puteți alege, dar Microsoft OneDrive și Google Drive sunt două dintre cele mai frecvent utilizate opțiuni, atât pentru utilizatorii personali, cât și la locul de muncă. Să explorăm câteva dintre valorile cheie, astfel încât să puteți decide care dintre ele va funcționa cel mai bine pentru dvs.
Timpuri Noi la Timișoara: concert cu formația care reușește de fiecare dată să fie la-nălțime (video)
Timpuri Noi face parte din gașca puținelor trupe românești care au darul de a te face să le asculți cu aceeași plăcere ca și când le-ai auzit pentru prima oară. Dincolo de valurile de nostalgie, trupa lui Dan Iliescu se reinventează de fiecare dată, iar dincolo de eternele clișee cu care au fost etichetați de-a […]
A fost lansată licitația pentru demolarea vechii pasarele pietonale peste Bega de la Parcul Copiilor și construirea uneia noi/FOTO
Municipalitatea timișoreană anunță că a lansat licitația pentru demolarea actualei pasarele pietonale care leagă strada Pestalozzi de Parcul Copiilor și înlocuirea acesteia cu o pasarelă nouă. Suma alocată de primărie, din bugetul propriu, pentru acest obiectiv, este de peste 8,6 milioane de lei. Luni, licitația a fost urcată pe SEAP. Firmele interesate își pot depune…
Pe bicicletă de la Timișoara la Szeged și înapoi. Aventura pe două roți care leagă cele două orașe înfrățite FOTO
Asociaţia Bastion-Varbastya şi Clubul de ciclism Velocitas au organizat a treia ediție a turului ciclist „Bartok”, pe ruta Timișoara-Szeged (Ungaria). Iubitorii de ciclism avut de pedalat peste 240 de kilometri.
Ce facem astăzi, 28 mai 2024, în Timișoara?
Marți puteți merge la un recital de pian, la expoziții, la o prelegere despre iubirea de sine și la un spectacol de teatru.