Ron DeSantis se retrage din cursa pentru Casa Albă.
Tragedia, acolo la America, știți care este de fapt?
Că într-o țară atât de mare și de minunată, în care trăiesc peste 300 de milioane de oameni, unii deosebit de inteligenți, ingineri, scriitori, filozofi și tot ce mai vrei, nu se găsesc doi candidați mai buni decât Trump și Joe Biden, doi oameni despre care am văzut cu toții cât îi duce mintea.
Și asta se întâmplă nu numai la ei, se întâmplă și la noi și peste tot.
Mai ales că ora exactă se dă mai nou la Washington.
Democrația este un sistem minunat. Teoretic.
Dar dacă democrația este influențată de bani, de cine poate să plătească o campanie, publicitatea la televiziuni, în ziare, din ușă în ușă, sistemul s-a dus în mă-sa.
Pentru că noi, alegătorii nu vom mai avea posibilitatea să punem ștampila aia pe numele celui mai bun din țară, ci pe numele celui căruia i s-au pus la dispoziție cele mai mari fonduri din țară.
Iar la un moment dat acesta va trebui să-și plătească datoria. Cu banii noștri, pentru că, să nu credeți că un președinte, sau primarul unui sat își va răsplăti susținătorii din banii personali, din leafa aia pe care o primește.
Ăsta e răul acestei lumi, nu că primește un amârât o găleată de plastic.
Este exact ca și cu capitalismul.
Capitalismul este minunat, teoretic, fiecare dintre noi suntem răsplătiți în funcție de ceea ce producem și în funcție de cât de mult este solicitat ceea ce producem.
Dar primul pas în promovarea unui capitalism real ar fi desființarea grupurilor de interese.
Că ăla unde plătim pe cineva ca să ne apere interesele, în timp ce alții nu au banii necesari să plătească, nu mai e capitalism.
Am să vă dau câteva exemple, de aici de la noi, ca să înțelegeți mai bine:
Tineți minte că ăia de la RDS doreau la un moment dat să se ocupe de distribuție energiei electrice?
Adică, nu să cumpere ieftin dintr-o parte și să vândă scump în alta, ei doreau să-ți aducă firul la poartă, să-ți pună contor și tu să te abonezi la ei, dacă dorești.
Dar nu li s-a dat voie, s-a spus că numai unii pot să facă treaba asta.
Sau, la începutul anilor ’90, odată cu trecerea la capitalism, s-a schimbat și contabilitatea.
Adevărul pe care puțini îl vor recunoaște acum este că nimeni nu mai știa contabilitate.
Apăruseră noțiuni noi, nu mai știa nimeni nici să facă o notă de recepție, nimeni nu înțelegea cum e treaba aia cu TVA-urile, cu adaosul, cu descărcarea gestiunii global-valorice, impozitele erau progresive.
Primii care s-au dezmeticit în această privință au fost IT-iștii.
Pentru că ăștia făceau în toate întreprinderile patriei și statele de plată, și balanțele și tot ce se mai făcea pe calculator.
Așa că au fost nevoiți să învețe. Nu știa contabilul șef sau directorul economic atâta contabilitate cât știa băiatul de la calculator.
Și dacă tot erau singurii care știau cu adevărat să facă așa ceva, s-au apucat să facă contabilitățile firmelor care începuseră să apară în acele vremuri.
Asta a mers până când contabilii s-au unit și au impus monopol pe această ocupație, și-au făcut o organizație profesională și și-au făcut și o lege, că nimeni din afara acelei organizații nu poate practica această meserie.
Poți tu să fii câștigător al Premiului Nobel pentru economie, dacă nu faci parte din organizația lor nu ai voie să faci nici măcar contabilitatea unei butici în România.
Cu toate că, dacă de mâine nici un IT-ist nu s-ar mai ocupa de contabilitate, toți experții ăia ar fi în rahat până în gât, pentru că ei fără programele alea nu știu să își practice meseria în care afirmă că sunt experți. Poate mai sunt câteva excepții, contabili bătrâni care mai știu ceva despre conturi și care este logica care stă în spatele unei balanțe contabile.
Mă miram aseară citind o postare pe un grup de discuții: O femeie simplă întreba dacă ea, având o Întreprindere individuală, este persoană juridică, nu ea, întreprinderea, sau este persoană fizică. Au dat experții ăia o mulțime de răspunsuri, nici unul corect. Așta e nivelul, acestor oameni care nu știu să răspundă la o întrebare atât de simplă li s-a dat dreptul de a se numi experți.
Așa s-a întâmplat și cu notarii, și cu arhitecții, și cu asigurările, și cu distribuitorii de energie, cu farmaciștii care în fond nu mai sunt decât niște vânzători de produse de pe raft, că farmacistul ăla care știa să te sfătuiască, sau, mai mult, știa să-ți prepare un medicament în laboratorul din spatele farmaciei, a dispărut de mult.
Fiecare firmă din țara asta, adică fiecare dintre noi, este obligată să plătească niște medici în Medicina muncii. Medicii ăia nu fac absolut nimic în afară de a face o factură în fiecare lună și de a încasa contravaloarea acesteia. La fel se întâmplă și cu „experții” în protecția muncii și cu alții. Tuturor li s-a dat dreptul, prin lege, de a încasa bani nemunciți. Mulți bani.
Iar urmarea este că nu mai există capitalism adevărat.
Așa cum „socialismul” de la noi a fost o dictatură a pegrei de la marginea satelor venită la oraș nu să muncească ci să se facă paznici, așa și capitalismul nostru, și nu numai al nostru, este o dictatură a corupției, a celor care au destui bani să plătească pentru a avea influență și să plătească pentru a putea numi în fruntea bucatelor pe cei care le vor oferi apoi o bucată mai mare din tortul ăla al tuturor.
Iar presa, pentru că și oamenii de acolo vor să profite, contribuie la această mizerie.
Citeam ieri știrile, parcă trăim într-o lume aflată între niște oglinzi, într-o distopie.
Într-o parte fasciștii și criminalii sunt numiți eroi. În altă parte alții, care nu sunt chiar atât de fasciști sunt descriși ca răul absolut. Într-o zi aflăm că o biată femeie însărcinată este abandonată de soțul cel ticălos la marginea drumului. După câteva ore aflăm că ea era o scorpie care s-a supărat pe soț, a coborât din mașină și l-a lăsat pe ăla, cu tot cu mașină, cu ochii în soare la marginea drumului. Astăzi aflăm că pe cineva l-au prins niște bandiți și l-au torturat. A doua zi aflăm că torturatul și-a tăiat singur degetul încercând să-i păcălească pe unii pe care i-a mai păcălit odată luându-le banii.
Într-o parte aflăm că la nu știu ce demonstrație au participat sute de mii de oameni. În altă parte aflăm că au participat milioane de oameni. Iar dacă căutăm sursa aflăm că au fost doar câteva zeci de mii de oameni. Într-o parte aflăm că ăia sunt niște naziști, în altă parte aflăm că ei nu sunt chiar atât de naziști, sunt eurosceptici, o atitudine perfect normală dacă ne gândim cine conduce în prezent Uniunea Europeană.
Rar, câte un ziarist are curajul să spună adevărul, dar de obicei îl spune mascat.
Să vă învăț o chestie:
Dacă vedeți că un ziarist scrie că agenția de presă Nuștiucare afirmă că Trump ar fi spus, sau că Y ar fi făcut, adevărul este că el fie știe că Trump nu a spus și nici Y nu a făcut, sau cel puțin că știrea nu este verificată și în mod normal o astfel de știre nici nu ar trebui publicată, dar trebuie să-l înțelegem, are copii acasă cărora trebuie să le pună o pâine pe masă deseară și nu vrea să riște să rămână fără ea.
Vlad Voiculescu spune despre vaccinuri.
Eu mă întreb de ce nu a spus atunci, când ne zăpăceau ăia 24/24 cu vaccinurile, să fi ieșit în prime-time la televizor și să fi spus răspicat ceva de genul „Să știți că noi, Ministerul Sănătății, nu suntem implicați în povestea asta, cei care caută să ne convingă pe toți să cumpărăm și să folosim vaccinurile alea sunt niște cătane care au primit niște ordine și le pun în aplicare. Sau sunt niște corupți care sunt plătiți de una sau mai multe firme din afara țării.
Să nu fi așteptat să-l întrebe ăștia de la DNA lucrurile astea.
Că acum, e ca și cu ăia cu evaziunea fiscală, dacă furi și nu te prinde ai rămas cu banii, dacă te prinde, asta e, dai banii înapoi și data viitoare faci cumva să nu te mai prindă, oricum, nu poți decât să ieși pe plus, spre deosebire de ăia care nu fură și ies întotdeauna în pierdere.
Și din nou, la fel ca în fiecare zi din ultima lună, avem știri cu e-factura.
Și e bine că le avem, chiar dacă sunt repetitive.
Pentru că numai așa se poate stârpi răul, să nu-i lași pe ceilalți să uite de el.
Să nu se înțeleagă greșit, nu ideea de e-factură e rea, rău este modul în care aceasta a fost pusă în practică.
***
Ron DeSantis se retrage din cursa pentru Casa Albă şi îl susţine pe Donald Trump
Ron DeSantis şi-a suspendat campania prezidenţială şi îl susţine pe Donald Trump drept candidatul republican la Casa Albă în 2024, într-o lovitură semnificativă pentru Nikki Haley cu doar două zile înainte de alegerile primare din New Hampshire.
La capătul unui tunel de un kilometru de lungime, în Fâşia Gaza, soldaţii israelieni au descoperit celule înghesuite în care, potrivit armatei, Hamas a ţinut aproximativ 20 de ostatici, scrie Reuters.
Analizând obiectiv cifrele afacerilor din aceste sectoare la nivel national, revendicările solicitate nu sunt reprezentative la nivelul întregului sector și nici corecte / sustenabile. Cum arată situația financiară a fermierilor din România și ce soluții văd Dacă afacerea merge bine, antreprenorul din agricultură beneficiază de profit prin dividende, dacă merge prost, atunci „să vină statul să mă salveze”. Suntem prea săraci să subvenționăm agricultura la nesfârșit, pe datorie. Care e soluția
Liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, spune că, potrivit informaţiilor sale, nu există „niciun progres” în dosarul privind vaccinurile anti-COVID şi că, dacă acesta ar fi făcut public, adevărul ar deveni „100% clar”, scrie Agrepres.
Un proiect de lege care relaxează legislația armelor a fost adoptat tacit de Senat la finalul lunii octombrie, anul trecut. Dacă trece și de Camera Deputaților, modificările aduse legii le vor permite deținătorilor de arme de foc să le poarte asupra lor inclusiv sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În același timp, publicația de investigații arată că oamenii care controlau și nu găseau nimic descopereau, ulterior, și 200 de plăți fictive acordate pe numele lor.
Oameni rămași fără economii de-o viață. Documente-cheie dispărute din arhivă. Anchete penale plimbate, ani întregi, între parchete.
Ministerul Finanțelor, ANAF și STS au realizat sistemul e-Factura, dar se pare că nu au găsit și un translator din limba engleză în română pentru a traduce adecvat anumiți termeni. Așa se face că pe noul sistem electronic apar cuvinte și expresii caraghioase, traduse greșit, potrivit Startup Cafe.
Ion Cristoiu: Cum trece scriitorul român fără să clipească de la pamflet la odă
Meditațiile contra cost cu elevii de la clasă, sancționate disciplinar
Meditațiile contra cost cu elevii de la clasă, sancționate disciplinar. Începând de luna viitoare, (februarie 2024), profesorilor le este interzis să ofere meditații contra cost elevilor din clasele în care predau. Măsura este cuprinsă în Ordinul de ministru nr. 3.051/2024…
Ce facem astăzi, 22 ianuarie 2024, în Timișoara?
Luni, 22 ianuarie, puteți merge la un spectacol de operă, la un tur ghidat sau la expoziții.