Roboți, drone, platforme inteligente.
Bineînțeles altundeva.
La noi…
În condițiile în care o foarte mică parte din facturi sunt transmise prin sistemul e-factura, sistemul deja gâfâie. Mă întreb ce se va întâmpla când toate facturile, milioane de facturi în fiecare zi, vor fi trimise prin acest sistem.
Sau, este posibil ca după ce ți-ai umplut coșul de cumpărături să nu poți plăti cu telefonul deoarece jucăria aia de la casierie a intrat în călduri și dorește neapărat să fie penetrată de un card fizic. Iar tu, ghinion, nu ai un card fizic la tine, pentru că în prostia ta ți-ai imaginat că trăiești în secolul XXI. Am pățit-o chiar ieri așa că acum m-am învățăt minte și nu mai plec fără card de acasă. Căcatul ăla din telefon pot să-l dezinstalez, de ce aș plăti cu telefonul dacă tot am cardul la mine.
Și nu este vorba numai despre comerț.
Mă uitam odată la o mașină automată de tencuit. O chestie pe care o transporți la locul lucrării, o instalezi și scula aia nu mai are nevoie decât ca cineva sau ceva să o alimenteze cu mortar, după care face o treabă impecabilă și într-un timp de zeci de ori mai mic decât ar face-o omul zidar.
Ați văzut undeva, la o lucrare din România așa ceva?
Dacă nu, acesta este motivul pentru care la noi totul merge încet, durează luni o lucrare care ar trebui să fie terminată în zile.
Iar dacă avem tehnica, nu știm să o folosim cum trebuie.
Un exemplu simplu, aici la noi, în Timișoara:
Să presupunem că ai un abonament de transport în comun.
Urci în autobuz și ești obligat să mergi să-ți validezi călătoria la o jucărie amplasată undeva în interior.
De ce este necesar acest lucru?
Cred că nimeni nu va ști să-mi răspundă.
În vremurile ceaușiste dacă aveai un abonament nu trebuie să validezi nimic. Nu ar fi mai simplu și mai ieftin ca cei care vin în control să aibă un validator, îi arăți omului abonamentul, ăla verifică dacă e valid și gata.
Dacă chiar vrei să numeri călătorii în autobuz, nici o problemă, pui în dreptul ușilor un sistem simplu care costă câțiva lei care adaugă la numărătoare un călător dacă două fotocelule sunt activate în ordinea AB și scade un călător dacă celulele sunt activate în ordinea BA.
***
Numai doamna Tzipi Hotovely (ambasadorul Israelului în Marea Britanie) putea să declare că în Gaza nu există criză umanitară. N-a avut când să o observe, probabil, fiindcă durează de doar 16 ani. De când Hamas s-a înstăpânit asupra fâşiei de pământ din sudul coastei de est a Mediteranei, măsurând 360 de kilometri pătraţi. După ce a cîştigat alegerile (în 2006), pentru că nu s-a putut înţelege cu celălalt partid palestinian, Fatah, în 2007 Hamas şi-a adjudecat Gaza, rămânând ca Fatah să controleze Cisiordana. (Controlul Hamas asupra Gazei se exercită preponderant prin aripa sa militară, Brigăzile Ezzedin Al-Qassam).
În timpul discursului său din seara de 19 octombrie, ținut în Biroul Oval al Casei Albe, președintele american Joe Biden a vorbit despre războaiele din Israel și Ucraina. În același timp, Biden a repetat indicația de pe prompterul de pe care citea: „Spune clar”.
Volkswagen nu va mai vinde mașini cu motoare pe combustie în Norvegia din 2024
Volkswagen nu va mai vinde mașini cu motoare pe combustie în Norvegia din 2024. Al doilea producător în Norvegia după Tesla, Volkswagen se va concentra acum pe modelele din gama electrică ID.
Amazon înlocuieşte curierii şi lucrătorii din depozite cu roboţi şi drone
Amazon testează roboţi umanoizi în depozitele sale din SUA fiind un indiciu că gigantul tech îşi va automatiza mai multe dintre operaţiunile sale şi va renunţa treptat la lucrători umani.
Nicoleta Dumitrescu: 14 ANI, DEGEABA!
Politicienii parlamentari, nu ar mai trebui să-și plângă chiar singuri de milă! Dacă ar fi să-i doară, cu sinceritate, de grijile de zi cu zi ale poporului, ar trebui atunci să dea timpul în urmă și să-și aducă aminte de rezultatele unui alt referendum. Mai exact ale referendumului din anul 2009, când opt milioane de români au votat pentru trecerea la un Parlament unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari la 300.
De atunci au trecut 14 ani! 14 ani, degeba, timp în care Parlamentul a mers înainte în aceeași formulă, fără ca numărul de aleși să fie redus măcar cu un senator sau un deputat. Din ce motiv? Pentru că niciunul dintre cei care au stat pe scaunele din impozantele săli ale Palatului Parlamentului nu a dorit, cu adevărat, reducerea numărului de parlamentari. De ce oare? Pentru că, de fapt, nu se dorește să se piardă din multele și măruntele privilegii pe care le impune statutul de ales al neamului, privilegii care pot fi incluse tot în categoria… specialilor.
Bătrânele doamne revin în Piața Unirii

Retro Parada Toamnei semnalizează, ca în fiecare an, sfârșitul sezonului expozițional retro. Un eveniment nelipsit din calendarele Retromobil Club România, la a 25-a ediție își propune să adune peste 1.000 de participanți în peste 30 de orașe ale țării. Ediția din Timiș va aduce sâmbătă, 21 octombrie 2023, în Piața Unirii din Timișoara, peste 100 de vehicule mai vechi de 30 de ani, spre bucuria amatorilor de bijuterii pe patru roți. Timp de patru ore, între 10 și 14, bătrânele doamne vor putea fi admirate de cunoscători, dar și de cei care sunt, pur și simplu, curioși.












