Într-o lume sufocată de problemele actuale, România se află într-un punct critic. Președintele în funcție s-a dovedit o greșeală, iar clasa politică, fie că vorbim de cei aflați la putere sau de aspiranți, nu pare capabilă să ofere soluții.
Justiția este mai degrabă o butaforie costisitoare decât un pilon al societății, agravează situația.
Inflația din România este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar problemele sociale se adâncesc: numărul grădinițelor de stat scade, serviciile publice precum oficiile poștale dispar, iar patrimoniul nostru, de la avioanele TAROM la alte resurse strategice, este redus sau înstrăinat.
Peste câțiva ani ne vom întreba cum de am pierdut toate acestea, la fel cum ne întrebăm acum despre flota aia care a dispărut.
Aceste probleme nu sunt însă doar ale României. Europa întreagă traversează o perioadă de declin.
Uniunea Europeană a ajuns să ceară sprijin tehnologic din China, o țară care, cu doar câteva decenii în urmă, lupta să asigure zilnic un bol de orez pentru fiecare cetățean.
Astăzi, China este fabrica lumii și o economie globală de top.
O soluție ar putea exista: simplificarea societății și resetarea priorităților.
Imaginează-ți o Europă „resetată” la nivelul anilor ’70, dar îmbogățită cu progresul tehnologic din ultimele decenii.
O lume în care birocrația și legile inutile sunt eliminate, iar tot ceea ce nu aduce un beneficiu direct cetățeanului este abrogat.
Educația: Școala ar reveni la valorile solide de atunci, punând accent pe formarea de caractere și competențe reale.
Sănătatea: Sistemul medical ar fi regândit astfel încât să ofere îngrijire de calitate pentru toți, fără excese administrative, sistemul de sănătate redevenind un sistem menit să ajute oamenii, nu să facă profit.
Justiția: Simplificată și eficientă, centrată pe echitate, nu pe complicații juridice inutile.
Moralitatea: Redescoperirea principiilor de bază care susțineau coeziunea socială.
Aș reseta până și țigările la calitatea celor de atunci.
O astfel de resetare ar crea un mediu în care generațiile viitoare ar putea trăi într-o lume mai bună.
Cu progresul tehnologic de astăzi, această lume simplificată ar avea posibilitatea de a deveni o utopie reală – un loc în care oamenii să poată trăi demn, fără povara excesului de legi și de probleme inutile.
„Legea numărul 1” ar putea fi: „Tot ce nu este în folosul direct al cetățeanului se abrogă.”. Și asta ar însemna și capacele legate de sticlă, și corectitudinea politică și SAF-T.
Aceasta ar reda societății simplitatea de care are nevoie pentru a prospera. O astfel de lume nu este doar o nostalgie a trecutului, ci un viitor care trebuie neapărat realizat.
*
Așa cum Europa dorește astăzi să învețe de la China, la fel și România, chiar Timișoara, ar putea învăță de la alții.
De exemplu am putea învăța de la parizienii care elimină zeci de mii de locuri de parcare pentru a le înlocui cu copaci.
*
Până să citesc analiza lui Patrick Andre de Hillerin, nu m-am gândit cu adevărat la contradicțiile evidente din liberalismul românesc.
Majoritatea celor care se declară liberali nu au avut niciodată vreo legătură reală cu spiritul antreprenorial pe care ar trebui să-l susțină această ideologie. Nu au gestionat nici măcar o afacere mică, cum ar fi o butică, și cu atât mai puțin nu au experimentat provocările mediului privat într-un mod autentic.
În realitate, mulți dintre acești „liberali” sunt angajați la stat sau activează în companii private care își bazează veniturile pe contracte cu statul. Așadar, în loc să reprezinte un pilon al economiei de piață, liberalismul românesc a devenit o butaforie, o etichetă fără conținut real, similară cu alte aspecte ale societății noastre: justiția care deseori ratează să facă dreptate, învățământul care adesea nu formează competențe autentice sau informatica românească care este reprezentată de inteligentul Ion.
Până și noțiunile de independență și suveranitate ale României par să fie mai degrabă iluzii decât realități concrete. Acest lucru a devenit evident recent, când lui Zelensky i s-a atras atenția că adevărata independență și suveranitate vin abia după ce datoriile sunt achitate.
***
UE va cere transferuri de tehnologie din partea firmelor chinezeşti
Ungaria anunță că va continua reducerile fiscale
Parisul Verde: 60. 000 de locuri de parcare, înlocuite de copaci până în 2030
Parisul va renunța la 60.000 de locuri de parcare până în 2030 și le va transforma în spații verzi. Este doar unul dintre punctele ambițioase din noul Plan Climatic 2024-2030, recent lansat de autoritățile franceze și care urmează să fie votat de Consiliul Parisului.
Scriitorul și jurnalistul Vasile Ernu critică dur documentarul Recorder despre cei zece ani de președinție ai lui Klaus Iohannis.
Într-un editorial din Libertatea, Ernu afirmă că documentarul este doar „despre o pătură socială electorală care domină de ani buni discursul public și care se crede „superioară”. Pentru că ea crede că luptă pentru „salvarea democrației” folosind însă cel mai violent discurs și practică antidemocrată”.
„De ce? Lupta pentru „salvarea democrației” s-a bazat pe „excepționalismul” lor social și politic – alegerea lor e superioară, morală, democrată și civilizatorie: dacă nu votați ca noi – „singura variantă valabilă” – atunci sunteți împotriva democrației și civilizației. Punct. Au introdus ideea de „vot superior, moral, corect”: ascundeți buletinele bunicilor și bătrânilor. Votează corect doar cei „tineri, frumoși și liberi” – știrbii, săracii & co să se subordoneze și să asculte de noi. Tot ei au mitologizat „votul superior al diasporei”, cât timp au votat „ce trebuie”: cum au trecut să voteze altceva – i-au diabolizat.
Simion, omul rușilor, încă o gogoașă. Ce vrea Ciolacu prin Bolojan? Prostii electorale traduse pe scurt
Și Simion, și Claudiu Târziu, și multe alte „creiere” auriste nu sunt decât criptolegionari care s-au trezit cu o șansă istorică: a apărut un Trump care spune tot felul de bazaconii și care se și dă că apără „oamenii simpli”.
Bolojan e curtat de Lasconi-Ciolacu-Ciucă să fie premier. Ciucă, din același partid cu el, îi propune cu juma‘ de gură. Dar Ciolacu e dezlănțuit. Avem deci încă o situație stupidă. Avem un singur partid de peste 1 procent, care, teoretic, e de stânga – PSD-ul. Iar PSD vrea să vină cu cel mai turbat de dreapta premier, Bolojan, un administrator de județ, renumit că a făcut o zonă bogată oricum, din vestul țării, să și pară bogată. Cum? Prin tăierea și comasarea unor bugetari. Bolojan e una dintre cele mai supraestimate figuri politice. Prin felul gângav și nearticulat de comunicare, Bolojan îmi amintește de un primar miraculos de acum vreo 20 de ani care, de fapt, nu făcea mare brânză prin Sibiu, unul numit Iohannis, care își lua chirii pe case care nu erau ale lui și se plimba pe pietonală cu BMW-uri albe care nici alea nu erau ale lui.
Fotografie rece
Nu-mi mai îngădui să-mi suspend analiza lucidă, așa cum am făcut în cazul Trump, oricât aș detesta un personaj. Prin urmare, întâlnirea candidaților de la Digi24 o văd având următoarele rezultate ca bătălie de imagine:
● Cristian Diaconescu – a arătat, ca de obicei, competent, dar oarecum obosit și resemnat.
● Kelemen Hunor – pregătit, consistent, serios și de bună intenție. Rămân la părerea că ar fi un bun președinte al României.
● Mircea Geoană – aceeași flașnetă care nu se plictisește de propriile-i plăci străvezii, repetate la nemurire.
● Elena Lasconi – încă o dată, mi-e milă de dânsa…
Loser-ul întreținut s-a întors să ne dea lecții. Proaste
De câteva luni, o fantomă ne bântuie de pe la Bruxelles – fantoma liberalismului.
Un alt liberal care a fost, toată viața, angajat la stat, atunci când a fost angajat, și care s-a retras la pensie fără a încasa pensie la vârsta de 55 de ani, plânge pe umărul națiunii jelind moartea liberalismului, a Partidului Național Liberal, a adevăraților liberali bugetari.
Lăcrimosul se numește Crin Antonescu, iar ultima sa ocupație cunoscută este aceea de soț al unei eurodeputate din România.
Dosar penal la DNA pentru finanțarea din bani publici a panourilor de promovare a cărții lui Nicolae Ciucă, după investigația Snoop
DirecțiaNațională Anticorupție (DNA) a început, în luna august, urmărirea penală în rem în scandalul folosirii a 2 milioane de euro pentru panourile publicitare care promovează cartea liderului PNL, Nicolae Ciucă, intulată „Un ostaș în slujba țării…
Judecătorii au eliminat probe din dosarul fraților Tate, acuzați de trafic de persoane, viol și formarea unui grup infracțional
Curtea de Apel Bucureşti a anunţat marţi, 19 noiembrie, că a eliminat mai multe probe strânse de procurorii DIICOT împotriva lui Andrew Tate şi Tristan Tate în dosarul în care sunt judecaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi violenţă, iar dosarul a. fost retrimis la DIICOT pentru rectificarea rechizitoriului.
Beizadeaua Victoraș Micula a fost trimis de judecători la mănăstire în loc de pușcărie. Cum a scăpat de 31 de infracțiuni
Milionarul Victor Micula a solicitat Înaltei Curți anularea pedepsei cu suspendare primite pentru 31 de infracțiuni, printre care cumpărarea prin intermediar a unor arme letale și muniție, și utilizarea acestora într-un mod neautorizat.
România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a opta lună consecutiv
Banca Națională a României a revizuit în creșterea prognozei inflației pentru finalul anului 2024 la 4,9%, față de 4% anterior BNR a estimat că inflația va coborî la 3,5% până la sfârșitul anului 2025. Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în octombrie la 2,3%, de la 2,1% în septembrie, potrivit datelor publicate […]
România are 17 ori mai puține grădinițe de stat decât în 1990
Numărul de grădinițe publice a scăzut dramatic în ultimii 34 ani în România, în prezent fiind de 17 ori mai puține unități ale acestui tip față de anul 1990, după cum arată cel mai recent infografic publicat de Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert. România.
,,Toate oficiile poștale vor fi închise curând”. Anunțul șocant făcut de directorul general al instituției
Poșta Română va închide treptat, în următorii ani, toate oficiile poștale pe care le deține, iar spațiile vor fi închiriate, a anunțat Valentin Ștefan, directorul general al companiilor, informează Economica.net.
Cu ce-am rămas
La fel de amuzant e Ciolacu atunci când nu-și amintește. Chipurile. În toată această campanie nu și-a amintit: nota de la Bac, afacerile nepoțelului, cum se numește cartea de muncă. Atunci când era strâns de voturi cu o întrebare, brusc uita. Era ceva prea din trecut ca nea Marcel să-și mai aducă aminte. Ehe, de-ale vieții valuri.
Geoană… Geoană e acest Messi al campaniilor electorale: poate să decidă un meci de unul singur. Ia campania pe cont propriu și într-o lună de zile o face căcat.
Ruben Lațcău, reales viceprimar al Timișoarei
La o săptămână după constituirea Consiliului Local Timișoara, la prima ședință în noua formulă, Ruben Lațcău a fost reale ca viceprimar al orașului.