“Fumul alb anunţat ieri cu mare pompă era, de fapt, de la trabucurile pufăite la negocieri”.
Or fi ei cum or fi, au făcut ce au făcut, dar nu se poate spune că PSD-iștii nu au umor.
Un umor care în acest caz reflectă foarte bine realitatea, în afară de faptul că toată lumea este de acord, cam cu dinții strânși, dar de acord să se elimine traseismul, după două-trei zile de negocieri nu s-a stabilit nimic în afară de faptul că fiecare vrea o felie cât mai mare din tort.
Între timp și ăia micii de la AUR, care fac pe fecioarele, s-au apucat de tras sfori, că doar nu își închipuia cineva că sponsorii lor au cheltuit o mulțime de bani în alegeri fără să-i vrea înapoi însutit.
***
O specie de pești s-a împrietenit cu niște creveți care fertilizează algele pe care peștele le mănâncă. Există niște furnici care culeg niște frunze pe care le duc în casa lor de sub pământ, acolo cultivă pe frunzele alea cultivă o specie de mucegai, mucegaiul este mâncat de o omidă pe care o cresc furnicile la fel cum noi creștem vaci sau oi, și apoi omida este mulsă de către furnicile care se hrănesc cu lichidul produs de omida aia.
In corporații pentru operațiuni de o asemenea complexitate se elaborează și se scriu proceduri.
***
Spun unii că Putin se ascunde într-un bunkăr de frica coronavirușilor.
Eu cred că dacă o face o face degeaba, coronavirusul ăsta e ca Pisica lui Schrödinger, există și nu există în același timp. Așa cum a demonstrat Elon Musk, rezultatul depinde numai de câte teste faci.
***
O mulțime de ziare, locale sau din țară, au prezentat o știre despre morga mobilă a unui spital din Timișoara.
Eu cred că astfel de știri nu ar trebui să existe, pe lângă că diseminează o informație care nu folosește nimănui astfel de articole nu fac altceva decât să inducă o stare de disconfort și neliniște în rândul cititorilor.
În loc de a citi că s-a cumpărat un camion cu rafturi pentru morți m-aș fi bucurat să citesc că s-au cumpărat niște medici care să mențină în secțiile ATI o mortalitate, nu cu o cifră ca în vremurile când încă lumea nu se tâmpise complet, dar cel puțin la un nivel asemănator cu cel din țările care ne înconjoară.
Și mai este vorba și de decență, așa cum nu ne lăudăm cu rufele murdare, nici cu amplasarea unei toalete portabile în centrul orașului, așa nu ar trebui să ne lăudăm nici nu camioanele în care stivuim morții, lucrurile astea se tratează cu discreție, pentru că altfel le stricăm dracului cheful de viață celor care încă nu au murit.
PSD: Fumul alb anunţat ieri cu mare pompă era, de fapt, de la trabucurile pufăite la negocieri
PSD a transmis că ”fumul alb” anunţat sâmbătă de la negocierile pentru noua majoritate parlamentară era ”de la trabucurile pufăite la negocieri”. ”Oricât de priceput ar fi bucătarul de la Vila Lac 1, foamea de funcţii şi setea de putere nu s-au stins nici după 2 zile de discuţii”, au transmis social-democraţii, după sistarea negocierilor între cele trei partide pentru formarea unei coaliţii de centru-dreapta.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara că la consultările de luni de la Cotroceni partidul său va propune fie un guvern minoritar PSD, fie un guvern de uniune națională, cu premier social-democrat.
Cu negocierile pe funcții blocate pentru moment, liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au convenit că până la împărțirea posturilor să agreeze o clauză care să fie în protocolul Coaliției. Mai exact, este vorba de o propunere a UDMR care a cerut o prevedere anti-traseim.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, afirmă că a avut, joi, o întâlnire cu unul dintre copreşedinţii AUR, George Simion, însă susţine că a discutat cu acesta despre rezultatul unui sondaj de opinie, nefiind vorba despre o întâlnire politică.
Curs BNR valabil astăzi 14.12.2020
Angela Merkel a anunţat lockdown naţional până pe 10 ianuarie
România- încă 30 de zile în starea de alertă
Începând de luni, România va fi alte 30 de zile în starea de alertă, amintește Agerpres. Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile începând de luni. Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 decembrie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptată vineri de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial.
The Kremlin has denied that President Vladimir Putin has been living in a bunker since the beginning of the coronavirus pandemic. His spokesman said, on Sunday, that he has been working from home at his residence outside Moscow.
Last week, the Lithuania-based news outlet Proekt Media accused Putin of “hiding in a bunker,” despite having made visits to both St. Petersburg and Sochi in recent weeks. The publication also claimed that the president built two identical offices, one in Sochi itself, so that nobody knows his true location.
Demonstrații și ciocniri la Washington
Poliția a recurs la gaze lacrimogene în încercarea de a evita confruntări.
Simbata a fost organizata la Washington DC o manifestatie pro-Trump soldata cu ciocniri violente si raniti. Este vorba despre sprijinitori ai presedintelui care contesta validitatea alegerilor si victoria lui Joe Biden. Demonstratii similare au avut loc si in alte state, la Olympia statul Washington doi suspecti fiind arestati dupa un incident armat in care o persoana a fost impuscata. In capitala, manifestatiile din timpul zilei de simbata au fost pasnice, dar odata cu venirea serii au inceput si ciocnirile intre suporterii lui Trump si cei care li se opuneau. Cel putin patru persoane au fost spitalizate dupa ce au fost injughiate, nu se stie precis din care dintre tabere.
Câteva mii de oameni s-au adunat duminică în centrul Varşoviei pentru un nou protest antiguvernamental, în seria manifestaţiilor lansate pe plan naţional după decizia de la sfârşitul lui octombrie a tribunalului constituţional de a interzice avorturile chiar şi în cazul unor grave malformaţii ale fătului, relatează dpa şi AFP. Pe lângă susţinătorii mişcării Greva femeilor poloneze (OSK), la marşul de duminică au participat şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, care au protestat împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.
Albanezii protestează…din nou. Manifestanţii cer demisia ministrului albanez de interne
Naţionalismul extremist chiar poate duce SUA în pragul războiului civil?
Chestiunea este extrem de gravă în măsura în care „reluarea luptei pentru libertatea Sudului“ nu mai este doar visul revanşard al unor grupări izolate de extremişti şi fanatici din „Frăţiile albe“ devenite atât de active în anii preşedinţiei Trump pe care o susţin entuziast, ci este preluată de politicieni de rang înalt activând chiar în cadrul cel mai oficial al administraţiilor statale sau federale.
SpaceShipTwo, avionul spaţial suborbital construit de Virgin Galactic, a trebuit să îşi întrerupă sâmbătă un zbor de testare şi să revină pe Terra alături de cei doi piloţi ai săi din cauza unei probleme tehnice, a anunţat compania producătoare pe contul său de Twitter, informează AFP, preluată de Agerpres.
CMS / Cern
Un rezultat de excepţie a fost obţinut recent în cadrul proiectului CMS (Compact Muon Solenoid) de la Marele Accelerator de Hadroni (LHC) de la Geneva: pentru prima dată au fost măsuraţi împreună trei bosoni masivi în coliziuni de mare energie proton-proton.
Există infinitul? Dar singularitatea?
Acest articol constă din două videoclipuri în care fiziciana de origine germană Sabine Hossenfelder abordează două subiecte aflate la granița științei și a gândirii: „infinitul” și „singularitatea”. Există infinitul sau este doar un element matematic? Dar singularitatea?
Descoperire uimitoare: Un pește a „domesticit” creveți
Comportamentul complex al unei specii de peşte de recif care trăieşte în zona Belize din America Centrală prezintă caracteristici de domesticire a unui alt animal, fenomen rar observat în natură la alte vieţuitoare în afara omului, conform unui nou studiu internaţional publicat săptămâna aceasta.
Care sunt efectele adverse ale vaccinului Pfizer-BioNTech
Primele doze de vaccin Pfizer-BioNTech vor ajunge luni în centrele de vaccinare din Statele Unite, după ce Agenţia Americană a Medicamentelor (FDA) a autorizat folosirea acestuia. Agenţia enumeră şi efectele adverse raportate până acum. FDA a autorizat folosirea vaccinului în SUA pentru populaţia cu vârsta de cel puţin 16 ani.
Autoritățile române recomandă ca, la petrecerile de Crăciun și Revelion, să participe doar familia restrânsă, formată din persoane ca oricum intră zilnic în contact, informează Hotnews.
Eurofound: Telemunca – revoluția tăcută ce se desfășoară în UE. Creștere spectaculoasă și în România
Anul trecut, doar 0,6% din totalul salariaților din România au lucrat sporadic de acasă în 2019. Ponderea a urcat anul acesta la 24% din angajați…
O morgă mobilă pentru decedații COVID, amplasată la Spitalul Victor Babeş din Timișoara
Oficialii spitalului spun că au ales această soluție deoarece morga unității medicale are doar cinci locuri,relatează Agerpres.
Duminică, în curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara va fi amplasată o morgă mobilă, cu capacitatea de 52 de locuri, urmând ca aceasta să devină funcțională începând de luni.
Era înalt sau poate că așa ni se părea nouă în clasa întîi. Pe atunci, și băieții, și fetele purtau un soi de rochii pepite, șorțulețele, cu fundă la gît, roșie la băieți, albă la fete. Școala era nouă. Domnul Mazilu, învățătorul nostru, avea părul alb. Nu era singurul învățător de la 56. Celălalt, grăsuț, costum bleumarin, semăna cu un rățoi înconjurat de pui de găină.