Revista presei – 12.02.2025

Relația dintre Marea Britanie și Statele Unite este un exemplu grăitor despre cum se învârt roțile istoriei.
În urmă cu aproape două secole și jumătate, ceea ce este astăzi SUA – sau cel puțin o mare parte a sa – era doar un ansamblu de colonii britanice, administrate de la Londra și supuse regulilor impuse de coroana britanică.
Însă, odată cu Revoluția Americană și Declarația de Independență din 1776, acest echilibru de putere a început să se clatine, iar Imperiul Britanic a pierdut una dintre cele mai valoroase posesiuni ale sale.

Secolul XX a marcat o transformare radicală. După ce SUA au devenit o forță economică și militară de prim rang, iar Imperiul Britanic a intrat în declin, raportul de forțe s-a inversat.
Cele două războaie mondiale au grăbit acest proces: dacă în Primul Război Mondial Marea Britanie încă se putea considera un lider global, în Al Doilea Război Mondial a ajuns să depindă masiv de sprijinul american pentru a supraviețui.
La finalul conflictului, SUA au devenit hegemonul lumii occidentale, iar fostul imperiu britanic s-a transformat într-o putere secundară, tot mai dependentă de aliații săi transatlantici.

Astăzi, Marea Britanie nu mai dă tonul în politica globală, ci mai degrabă urmează direcția stabilită de Washington.
De la intervenții militare comune până la politica externă și economică, Londra pare să acționeze mai degrabă ca un partener obedient al SUA decât ca un actor independent pe scena internațională. Astfel, istoria a făcut o jumătate de rotație: fostul stăpân a devenit subordonat, iar colonia s-a transformat în noul centru al puterii globale.

*

Sindicatul este, în esență, o organizație menită să protejeze drepturile și interesele angajaților în raport cu angajatorul. Înțeleg foarte bine acest concept, ba chiar am avut ocazia să organizez un astfel de sindicat, imediat după revoluție, în perioada în care eram angajat la o întreprindere. Rolul unui sindicat este de a negocia condițiile de muncă, salariile și alte aspecte ce țin de relația contractuală dintre angajați și conducere.

Ceea ce nu pot să înțeleg, însă, este modul în care unele sindicate ajung să își depășească acest rol și să se transforme în adevărate entități de opoziție față de conducerea instituției, indiferent de natura măsurilor luate. Un exemplu concret este sindicatul din Primăria Timișoara, care pare să fie într-o permanentă dispută cu administrația locală, chiar și atunci când deciziile contestate nu au o legătură directă cu drepturile angajaților. Sindicatul, în acest caz, nu mai acționează ca un reprezentant legitim al salariaților în relația cu angajatorul, ci mai degrabă ca un actor politic, contestând orice schimbare, indiferent dacă aceasta afectează sau nu interesele membrilor săi.

O astfel de abordare distorsionează scopul real al unui sindicat și ridică semne de întrebare cu privire la motivațiile din spatele acțiunilor sale. Sindicatele ar trebui să fie instrumente de protecție a angajaților, nu instrumente de blocaj instituțional sau de luptă politică mascată.

Ca să se înțeleagă mai bine, cel care „face legea” este Consiliul Local, care la nivelul orașului are cam același rol cu un parlament la nivelul țării.
Sindicaliștii nu fac regulamente sau legi și nici nu stabilesc cuantulul impozitelor ci, în calitatea lor de angajați ai primăriei, trebuie să aplice hotătârile luate de Consiliul local sau să execute dispozițiile șefilor lor. Atât.
Sau, dacă nu le convine, pot să-și schimbe locul de muncă.

*

Nu sunt credincios în sensul comun al acestui cuvânt.
Nu cred într-o divinitate cu barbă albă care stă undeva sus în cer și veghează asupra lumii.
Dar cred cu tărie că ceea ce ne definește ca oameni este empatia față de alte forme de viață, capacitatea noastră de a simți și de a acționa în mod responsabil față de cei mai slabi sau mai lipsiți de apărare.

Din acest motiv, măsura luată de Poliția Locală împotriva unei bătrâne care hrănea niște pisici fără stăpân nu este doar lipsită de umanitate…
Într-o societate normală, o astfel de situație ar fi fost gestionată prin măsuri de bun simț: aceste animale ar fi fost luate, sterilizate, îngrijite și apoi aduse înapoi în habitatul lor.
Aceasta ar fi fost o soluție logică, morală și eficientă. În schimb, s-a ales varianta absurdă și revoltătoare de a pedepsi pe cineva care arată compasiune.

Ceea ce face ca această decizie să fie și mai aberantă este discrepanța totală dintre prioritățile autorităților locale.
Poliția Locală pare să fie extrem de vigilentă când vine vorba de câteva pisici.
Dar aceeași Poliție Locală nu vede mașinile parcate ilegal pe trotuare, blocând accesul pietonilor și încălcând nu doar legea, ci și orice urmă de bun-simț.
Nu-i vede pe cei care parchează pe spațiile verzi dintre blocuri, prejudiciindu-i pe ceilalți locatari.
Nu vede că spațiile destinate amplasării pubelelor de gunoi au fost transformate și ele în parcări.
Nu vede nici cum unii locatari de la parter își extind apartamentele „ciupind” câțiva metri patrați din spațiul public, ridicând tot felul de șoproane sau îngrădindu-și mici grădini private, ca și cum terenul comun le-ar aparține.

Această atitudine selectivă, în care legea este aplicată doar atunci când convine sau când victima este cineva fără apărare, nu este doar o dovadă de incompetență administrativă, ci și de o mentalitate bolnavă.

Adevărul este că și noi, cetățenii acestui oraș, suntem niște proști.
Pentru că, eu de exemplu, dacă văd că trebuie să cobor pe carosabil pentru că niște nesimțiți mi-au ocupat trotuarul cu rahaturile lor de mașini, ar trebui să refuz să fac acest lucru, să sun la 112 pentru ca cineva să vină să constate acea situație, iar după aceea să dau în judecată primăria, poliția locală și prefectura pentru că prin atitudinea lor mă împiedică să circul pe stradă și se fac vinovați de complicitate la încălcarea unei legi naționale.
Și să le cer să mă despăgubească pentru că mi s-a interzis acest drept, să le iau și chiloții de pe ei, și primarului, și prefectului și șefului poliției locale și celor care patrulează prin cartiere consumând inutil benzina dar se fac că nu văd mașinile care blochează trotuarele.
Așa ar trebui să facă orice adevărat cetățean al acestui oraș.

Consider că Primarul ar trebui să intervină de urgență pentru a rezolva această situație.
Mai ales pentru că astfel de gesturi sabotează chiar imaginea actualei administrații.
Nu este acceptabil să menții în funcție un angajat incapabil să facă diferența dintre o „construcție temporară” și un mic adăpost improvizat pentru pisici, în condițiile în care în alte locuri astfel de adăposturi sunt amplasate chiar de către administrațiile localităților.
Lipsa discernământului în astfel de decizii nu doar că ridică semne de întrebare asupra competenței respectivei persoane, dar și asupra modului în care este gestionată administrația locală.

*

Există informații conform cărora domnul Klaus Iohannis intenționează să solicite o locuință de la stat. Desigur, din punct de vedere legal, acesta are dreptul de a face o astfel de cerere. Însă, ceea ce este permis de lege nu este întotdeauna și moral sau justificabil din punct de vedere etic.

Într-o țară în care încă există oameni care trăiesc în condiții precare, fără a avea o locuință proprie, în care tinerii se îndatorează pe zeci de ani pentru a-și cumpăra un apartament modest, iar familii întregi se zbat să plătească rate sau chirii exorbitante, este cel puțin sfidător ca cineva care a ocupat cea mai înaltă funcție în stat și care deține deja multiple proprietăți să vină și să mai ceară încă una. Gratuit, desigur.

Această mentalitate a „drepturilor cu orice preț”, în care unii pretind beneficii nu pentru că le sunt necesare, ci pentru că „li se cuvin”, este simptomatică pentru o societate în care parazitismul oportunist ia locul decenței și bunului simț. Este vorba despre un reflex de a profita de orice privilegiu posibil, indiferent de context. Este o gândire de șobolan, o mentalitate a celor care, în loc să se ridice prin propriile forțe, preferă să se agațe de resursele statului până în ultima clipă.

Când cineva care s-a aflat în vârful ierarhiei statului, care a beneficiat de toate avantajele funcției și care nu duce lipsă de bunuri materiale, insistă totuși să primească ceva ce nu îi este necesar, dar pe care poate să-l obțină pur și simplu pentru că poate, acest lucru spune multe despre caracterul său.
Și, mai grav, despre un sistem care nu doar că permite, dar și încurajează astfel de comportamente.

***

China reglementează instalarea dispozitivelor de colectare a imaginilor pentru a proteja confidențialitatea

Este virusul fricii printre noi?

Într-o abordare predictivă, Mike Adams, „gardenul sănătății”, susține că următoarea pandemie va fi o operație psihologică

Tucker Carlson: Ucraina vinde arme americane cartelurilor mexicane de droguri

Jurnalistul american susține că o parte semnificativă din armele pe care Washington le-a oferit Kievului ca ajutor militar în conflictul său cu Rusia ajunge în mâinile „dușmanilor reali” ai Americii, inclusiv cartelurilor mexicane de droguri.

Mass-media independentă finanțată de USAID din Ucraina este acum în criză din cauza lipsei de fonduri americane

Înghețarea finanțării USAID este justificată ca o corecție necesară pentru a alinia ajutorul SUA la interesele naționale, potrivit secretarului de stat Marco Rubio. Mișcarea este văzută ca un pas către desființarea influenței statului profund și asigurarea unei utilizări mai eficiente și mai transparente a ajutorului extern al SUA. Mass-media independentă ucraineană și rusă se confruntă cu o criză existențială din cauza înghețului finanțării, până la 90% din mass-media ucraineană bazându-se pe sprijinul contribuabililor americani.