Duminică, începând cu ora 20.00, este protest în Piața Victoriei din Timișoara față de interzicerea Uber/Bolt.
Protestul de la Timișoara este organizat împotriva ordonanței care modifică Legea 38/2003, ordonanță conform căreia au dreptul să facă transport de persoane contra cost doar taximetriștii cu licente valabile, cu excepția șoferilor de autobuz și a celor angajați la firme de rent-a-car. Prin urmare, șoferii de Uber sau Bolt (Taxify) care nu dețin licențe de taxi (și nici nu le pot obține, în condițiile legii), nu pot face transport de persoane. Dacă, totuși, vor face transport de persoane, șoferii Uber/Bolt riscă amenzi de până la 5.000 de lei și ar putea rămâne fără plăcuțe de înmatriculare pentru o perioadă de 6 luni.
Organizatorii evenimentulu Protest pentru Uber/Bolt Timișoara cer „reguli normale în ceea ce privește Ridesharing-ul! Hai să ieșim cu toții în stradă să ne apărăm drepturile, să nu îi mai lăsăm să facă ce vor, să ne putem continua activitatea în cadrul Uber/Bolt”.
Vă reamintim că în alte ţări, Uber colaborează cu industria de taxi, iar serviciile de taxi sunt integrate în platforma Uber, aceasta dorind să devină o aplicaţie multi-modală, cu ajutorul căreia utilizatorii pot accesa toate mijloacele de transport – Uber, taxi, biciclete electrice, transport în comun etc. Până acum, sute de mii de utilizatori au folosit serviciile Uber în Bucureşti, Braşov, Cluj şi Timişoara.