Comunicat de presă Primăria Timișoara:
„Primarul Dominic Fritz a dispus un control complet la Compartimentul Protecția Animalelor din cadrul Primăriei, care să fie efectuat de Corpul de Control al Primarului. Măsura vine în contextul anchetei pe care primarul Timișoarei a cerut-o săptămâna trecută cu privire la situația câinilor fără stăpân duși la adăpostul gestionat de Danyflor. Compartimentul Protecția Animalelor este responsabil să verifice la fața locului dacă societatea Danyflor oferă animalelor condițiile cerute de Municipalitate prin contract.
„Am decis să extind ancheta cu privire la situația de la adăpostul pentru câinii fără stăpân și la compartimentul din Primărie care gestionează și urmărește acest contract. Da, și cei care controlează trebuie la rândul lor să fie controlați. Situația de la Danyflor mă nemulțumește nu de ieri, de azi și vreau să mă asigur că cei din Primărie care au responsabilitatea acestui contract chiar își fac treaba”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Misiunea de control a început astăzi, 29.01.2024. În funcție de rezultatele anchetei, vor fi dispuse măsurile necesare, în baza legislației în vigoare.
Reamintim faptul că Primăria Municipiului Timișoara are în lucru proiectul unui adăpost public pentru câinii fără stăpâni prinși pe raza Municipiului Timișoara. În prezent, acest serviciu e asigurat de o firmă privată, care deservește mai multe localități din județul Timiș. Dintre acestea, doar Timișoara nu aplică măsura eutanasierii câinilor fără stăpâni, ci încurajează adopția acestora.
Serviciul Comunicare”