Într-o întâlnire cu reprezentanții Federației Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice – România, prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, și-a exprimat astăzi, 9 februarie, profunda dezamăgire față de modul în care conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) gestionează comunicarea cu sindicatele.
Delegația, formată din membrii sindicatelor din Constanța, Brăila, Galați, Ploiești, Cluj, Arad și București, a venit în Timișoara pentru a protesta și a rezolva conflictul existent între colegul lor concediat abuziv și conducerea societății de transport.
Prefectura Județului Timiș a anunțat că se va implica activ în rezolvarea acestui conflict, având drept scop mediarea și restabilirea unui climat de colaborare între părți.
În urma întâlnirii, s-a convenit că instituția Prefectului va coordona negocierile pentru a găsi soluții echitabile și sustenabile în interesul ambelor părți implicate.
Această intervenție vine în contextul în care sindicatele și-au exprimat nemulțumirea față de abordarea actuală a conducerii Societății de Transport Public Timișoara, iar soluționarea conflictului devine o prioritate pentru a evita impactul negativ asupra serviciilor de transport din zonă.
Vă reamintim că un protest fără precedent a avut loc astăzi în fața sediului STPT. Membrii Sindicatului Independent Armonia, susținuți de membrii Federației Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice (FSTSP) – România și ai sindicatelor din numeroase orașe precum Ploiești, București, Constanța, Cluj, Galați, Brăila, Oradea, Arad, Târgu-Jiu, Vaslui, Suceava au protestat împotriva concedierii abuzive a vicepreședintelui de sindicat, Sebastian Stănia.
Protestatarii au adus în discuție și constrângeri și presiuni exercitate asupra altor membri ai conducerii sindicatului, condițiile de muncă precare, precum și neîndeplinirea legislației privind drepturile angajaților și libera asociere.