Poliția Locală Timișoara are o nouă aplicație care oferă suport polițiștilor locali care efectuează verificări pe linie de comerț. Aplicația eficientizează documentarea și verificarea în timp real a datelor firmelor și a situației contravenționale a acestora.
„Prin intermediul aplicației, documentele întocmite sunt mai ordonate, mai lizibile și mult mai usor de înțeles de către beneficiarii care sunt subiecți pentru actele și faptele de comerț verificate, De asemenea, implementarea acesteia va duce la descongestionarea frecvenţei radio a staţiilor emisie/recepţie pentru transmiterea unor posibile urgenţe sau a altor informaţii ce privesc desfăşurarea activităţii poliţiştilor locali, la eliminarea timpilor alocaţi pentru transmiterea datelor privind verificarea datelor în bazele de date aflate la dispoziția serviciului, îmbunătățirea comunicării între polițiștii locali din cadrul serviciului și evident creșterea eficienței polițiștilor locali”, a declarat purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Polițiștii locali vor avea momentan în dotare un număr de opt tablete și două imprimante mobile. Aceștia vor putea să acceseze mai rapid bazele de date existente, atât la sediul Direcţiei Poliţiei Locale Timişoara, cât şi pe teren, iar monitorizarea activității se face in timp real, schimbul de informații si inregistrarile fiind realizate online.
În funcție de buget, instituția plănuiește ca numărul echipamentelor de acest fel să crească în viitor.