Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș a anunțat prelungirea perioadei de înscriere pentru posturile de polițiști scoase la concurs în Poliția Română, până la data de 20 septembrie 2024, ora 16.00. Înscrierile se fac exclusiv online, inclusiv în zilele nelucrătoare.
Reprezentanții IPJ Timiș au transmis că perioada de înscriere pentru posturile de polițiști scoase la concurs din sursă externă a fost extinsă pentru a oferi candidaților mai mult timp să se înscrie.
„Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile de polițiști scoase la concurs în Poliția Română, din sursă externă, a fost prelungită, până la data de 20 septembrie 2024”, se arată într-un comunicat al instituției.
Detalii despre posturile disponibile și probele de concurs
Posturile scoase la concurs la nivelul I.P.J. Timiș sunt în specialități precum comunicații și informatică, logistică, rutieră, ordine publică, cazier judiciar, statistică și evidențe, dar și reținere și arestare preventivă. La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, este disponibil un post în specialitatea pregătire profesională.
Candidații interesați pot găsi informații detaliate despre posturile disponibile, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și calendarul concursurilor pe portalul HUB de servicii publice, la adresa: https://hub.mai.gov.ro.
Calendarul probelor eliminatorii și examenului scris
Pentru posturile de polițiști, în perioada 3 – 20 octombrie 2024, va avea loc proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice sau proba practică, în funcție de specificul postului. Proba scrisă va fi susținută pe data de 26 octombrie 2024, printr-un examen tip grilă.
Reprezentanții IPJ Timiș au urat succes tuturor candidaților înscriși.
foto (c) Poliția Română