Tot ocupându-mă de ciclurile vieții și de alte probleme importante ale omenirii, era să uit că zilele trecute un mare muzician, unul dintre cei care, în anii adolescenței, împreună cu colegii săi de formație, mi-a influențat felul de a gândi și a contribuit la ceea ce sunt acum, a împlinit frumoasa vârstă de 81 de ani.
Este vorba despre Nick Mason, arhitectul discret al ritmurilor hipnotice și al peisajelor sonore care au transformat Pink Floyd într-un fenomen global.
Nick Mason nu a fost doar bateristul trupei, ci și singurul membru constant al acesteia de la începuturile sale, din 1965, până în prezent. Într-o formație unde personalitățile puternice s-au ciocnit adesea, iar schimbările de componență au fost marcante, Mason a rămas un reper de stabilitate, un liant între viziunile divergente ale colegilor săi. În timp ce Roger Waters își ascuțea lirismul angajat, David Gilmour își șlefuia tonurile de chitară eterice, iar Richard Wright își explora armoniile subtile, Nick Mason era acolo, țesând în fundal structura invizibilă care susținea întregul edificiu sonor.
Ceea ce l-a făcut special pe Mason nu a fost neapărat virtuozitatea tehnică – deși era un baterist desăvârșit – ci mai degrabă stilul său aerisit, controlat și profund atmosferic. În loc să bombardeze piesele cu rafale de tobe, a ales întotdeauna să servească muzica, să lase spațiu pentru dramatismul compozițiilor, să creeze acel sentiment de plutire caracteristic Pink Floyd. Ascultă „Time”, unde Mason introduce melodia cu un atac de ceasuri și un groove hipnotic, sau „Echoes”, unde tobele sale devin parte dintr-un peisaj sonic vast, aproape cinematografic.
Dar Mason nu a fost doar un baterist. A fost și o voce echilibrată într-o trupă adesea tensionată, un povestitor pasionat și un fin observator al industriei muzicale. Cartea sa de memorii, „Inside Out: A Personal History of Pink Floyd”, oferă o privire rară asupra culiselor uneia dintre cele mai enigmatice trupe din istorie, cu umor și o doză sănătoasă de autoironie.
În ciuda anilor care au trecut, Nick Mason nu și-a pierdut pasiunea pentru muzică. Cu proiectul său „Nick Mason’s Saucerful of Secrets”, a revenit la rădăcinile psihedelice ale Pink Floyd, explorând piese din perioada pre-„Dark Side of the Moon”, o epocă mai puțin comercială, dar esențială pentru evoluția trupei. Într-un fel, Mason rămâne un arheolog al propriei sale istorii, redescoperind și reîmprospătând sunetele care au pus bazele unei revoluții muzicale.
