Masacrul de la Volînia (1943–1945): între epurare etnică și genocid

Între 1943 și 1945, în regiunile istorice Volînia și Galiția de Est – aflate pe atunci sub ocupație germană și în prezent parte a Ucrainei – s-a desfășurat una dintre cele mai atroce epurări etnice din secolul XX. Peste 100.000 de etnici polonezi, în special civili, au fost măcelăriți sistematic de către Armata Insurecțională Ucraineană (UPA), organizația paramilitară a naționaliștilor ucraineni radicali.

Acest masacru, cunoscut în Polonia drept „genocidul de la Volînia”, iar în Ucraina, mai eufemistic, drept „conflictul polono-ucrainean”, a lăsat urme adânci în memoria colectivă a ambelor popoare.

Volînia și Galiția fuseseră parte dintr-o zonă de frontieră istoric disputată între polonezi și ucraineni. În perioada interbelică (1919–1939), regiunea fusese integrată în statul polonez, iar minoritatea ucraineană locală fusese supusă polonizării forțate: școli ucrainene închise, limba marginalizată, Biserica Ortodoxă restricționată. Aceste politici au alimentat resentimente istorice în rândul naționaliștilor ucraineni.

După ocuparea estului Poloniei de către URSS în 1939, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, și apoi de Germania nazistă în 1941, regiunile au intrat într-o zonă de haos administrativ și vid de putere. Aici s-au infiltrat forțele OUN-B (Organizația Naționaliștilor Ucraineni – facțiunea Bandera), care urmăreau crearea unui stat ucrainean independent și etnic pur.

Stepan Bandera, liderul facțiunii radicale OUN-B, și ideologul Dmytro Dontsov promovau o doctrină ultranaționalistă și totalitară, în care „dușmanii poporului ucrainean” – evreii, polonezii, rușii și românii – trebuiau eliminați pentru a asigura „puritatea” statului național viitor.

În 1942, OUN-B înființează UPA (Armata Insurecțională Ucraineană), care inițial a colaborat cu germanii, dar apoi a acționat independent, în principal în zonele rurale, unde statul german nu avea control direct.

Masacrele au început sistematic în martie-aprilie 1943, odată cu dezertarea polițiștilor ucraineni din serviciile germane și înrolarea lor în UPA.

Metodele folosite de UPA și de sătenii ucraineni înarmați au fost de o cruzime extremă.
Victimele erau torturate, spintecate, arse de vii, spânzurate, înecate, mii de femei erau violate înainte de a fi ucise, copii erau omorâți în fața părinților, uneori aruncați în fântâni sau desfigurați cu unelte agricole, bisericile erau incendiate cu credincioși înăuntru.
Victimele erau alese nu pentru activități politice, ci pur și simplu pentru că erau polonezi.

Au fost atacate și clădiri publice, școli, spitale și biserici catolice.
Uneori, victimele erau chemate cu pretexte pașnice – „la adunare”, „la împărțirea alimentelor” – și apoi masacrate.

Estimările variază, dar majoritatea istoricilor polonezi și germani indică peste 100.000 de polonezi uciși (cel puțin 60.000 în Volînia și 40.000 în Galiția).
Alte zeci de mii au fost expulzați forțat.
Peste 1.500 de sate poloneze au fost complet distruse.

În Polonia, masacrul este considerat genocid. Parlamentul (Seimul) a adoptat în 2016 o rezoluție oficială în acest sens.
În Ucraina, în special după 2014, UPA și Stepan Bandera au fost reabilitați ca „luptători pentru libertate”, ceea ce a provocat grave tensiuni diplomatice între cele două țări.

Istoricii ucraineni minimalizează numărul victimelor, dar nu pot nega caracterul planificat al operațiunii de epurare.

Lideri ucraineni implicați în masacru

1. Stepan Bandera (1909–1959)

Ideolog al naționalismului radical ucrainean, lider al OUN-B (Organizația Naționaliștilor Ucraineni – facțiunea Bandera)
Bandera nu a fost direct implicat în planificarea masacrelor din Volînia, deoarece în perioada 1941–1944 era închis de germani la Sachsenhausen. Totuși, ideologia sa și structura organizației OUN-B, pe care o condusese, au stat la baza formării UPA.
Promova un naționalism extremist și o purificare etnică totală. Scrierile și lozincile OUN-B vorbesc despre „eliberarea pământului ucrainean de dușmanii eterni ai neamului” – între care polonezii figurau pe primul loc.

După război, a fugit în Germania Occidentală, unde a fost asasinat de KGB în 1959 la München.

2. Mykola Lebed (1909–1998)

Conducător militar și operațional al OUN-B și UPA în Volînia; responsabil direct pentru planificarea epurărilor etnice
Lebed a fost unul dintre arhitecții principali ai „acțiunii anti-poloneze”. Deși nu a condus personal execuțiile, a transmis ordine clare pentru „curățarea” satelor poloneze și pentru eliminarea „elementelor străine”.
A colaborat cu naziștii în primii ani, dar apoi a intrat în conflict cu ei.

După război, a fost recrutat de CIA, care l-a protejat în SUA, ascunzându-i trecutul criminal, din motive de „utilitate în Războiul Rece”.

3. Roman Shukhevych (1907–1950)

Comandant suprem al UPA între 1943 și 1950
Shukhevych a avut un rol direct în aprobarea și coordonarea acțiunilor armatei UPA, inclusiv a epurărilor etnice. Deși nu există o „semnătură oficială” a lui pe un ordin de exterminare a polonezilor, toate mărturiile și documentele indică faptul că știa, tolera și chiar impulsiona masacrele.
A fost ofițer în batalioanele colaboratoare cu naziștii („Nachtigall”), apoi lider al UPA.
A fost ucis de NKVD în 1950, după o lungă vânătoare.

În Ucraina de după 1991 a fost declarat „erou național” – ceea ce a stârnit puternice reacții în Polonia.

4. Vasyl Ivakhiv (1908–1943)
Unul dintre comandanții regionali ai UPA în Volînia
Ivakhiv a fost implicat direct în formarea rețelelor paramilitare și a grupurilor de execuție din Volînia. A murit relativ devreme, în 1943, dar apucase să organizeze masacrele inițiale. Este considerat unul dintre autorii planului „de curățare completă” a teritoriului ucrainean.

5. Dmytro Klyachkivsky (pseudonim: Klym Savur) (1911–1945)

Conducătorul suprem al UPA în Volînia; cel care a emis ordinul de exterminare a polonezilor
Este cel mai adesea citat ca autor direct al ordinului criminal din primăvara lui 1943: „Curățați Volînia de toți polonezii. Nu trebuie să rămână nici unul.”
Sub conducerea lui au fost lansate atacurile coordonate din iulie 1943 („Duminica Sângeroasă”).
A fost ucis de NKVD în 1945.

În Ucraina este încă onorat în unele cercuri ca „luptător anti-sovietic”.

Mărturiile supraviețuitorilor 

Karolina Romanowska, președinta Asociației de Reconciliere Polono-Ucraineană, povestește despre masacrul din satul Ugly (astăzi Uhly) din 12 mai 1943, unde 18 membri ai familiei sale au fost uciși. O mamă a fost străpunsă cu o furcă, iar copilul ei de 18 luni a fost zdrobit de un trunchi de copac.

Władysław Soroka, supraviețuitor al masacrului din Wola Ostrowiecka, a fost martor la uciderea fiului său cu un topor. A reușit să scape și a relatat despre execuțiile în masă ale bărbaților, care erau dezbrăcați, jefuiți și uciși cu unelte agricole.

Un alt supraviețuitor din satul Aleksandrówka, în vârstă de 10 ani în 1943, povestește cum a fost împușcat în picior în timp ce fugea și s-a ascuns într-un lan de grâu, auzind toată noaptea țipetele celor torturați și uciși.