1839: Utilizarea lui OK ca abreviere pentru oll korrect este documentată pentru prima dată în ziarul american Boston Morning Post.
La acea vreme, în cercurile intelectuale și jurnalistice din Statele Unite era la modă un stil de umor bazat pe scrierea greșită intenționată a unor cuvinte, dând naștere unor prescurtări amuzante. „OK” a apărut în acest context, într-un articol în care autorul folosea expresii deformate fonetic pentru a stârni hazul cititorilor. Deși multe alte astfel de prescurtări au fost uitate rapid, „OK” a avut un destin special.
Unul dintre factorii care au contribuit la popularizarea sa a fost campania electorală a președintelui american Martin Van Buren din 1840. Van Buren era supranumit „Old Kinderhook”, după orașul său natal din statul New York. Suporterii săi au început să folosească „OK” ca un slogan electoral, sugerând că Van Buren era „totul corect” pentru funcția de președinte. Această utilizare a consolidat prezența expresiei în limbajul cotidian.
Ulterior, „OK” a fost adoptat pe scară largă datorită simplității sale și a clarității mesajului transmis. În secolul XX, odată cu dezvoltarea comunicațiilor rapide și a tehnologiilor precum telegrafia și telefonia, expresia a devenit un standard pentru a confirma recepționarea sau înțelegerea unui mesaj. Armata și aviația au contribuit și ele la răspândirea globală a „OK”, datorită eficienței sale în situații critice.
1847: Un incendiu uriaș distruge 20% din orașul București.
Potrivit relatărilor vremii, incendiul a izbucnit la o casă din mahalaua Cărămidarilor, în zona de sud a orașului. Se pare că un copil a aprins din greșeală niște paie, iar focul s-a extins rapid la clădirile învecinate. Majoritatea construcțiilor din București erau din lemn și acoperite cu șindrilă, ceea ce a favorizat propagarea flăcărilor. Un vânt puternic a agravat și mai mult situația, transformând incendiul într-un adevărat dezastru.
În doar câteva ore, flăcările au înghițit o bună parte din centrul orașului. Cele mai afectate au fost zonele comerciale, inclusiv Lipscani, unde numeroase prăvălii și ateliere au fost complet distruse. Hanuri, biserici și locuințe particulare au fost reduse la cenușă. Printre clădirile importante pierdute s-au numărat Hanul de la Sfântul Gheorghe și Biserica Sfântul Dumitru.
Din păcate, mijloacele de intervenție erau extrem de rudimentare. Pompierii bucureșteni aveau puține echipamente și rezerve de apă insuficiente, iar eforturile lor nu au putut împiedica extinderea focului. Oamenii încercau disperați să-și salveze bunurile și să fugă din calea flăcărilor, dar panica și haosul au făcut ca intervenția să fie și mai dificilă.
După ce focul a fost stins, orașul arăta ca un câmp de ruine. Se estimează că peste 10.000 de oameni au rămas fără locuințe. Multe afaceri au fost distruse, iar economia orașului a avut nevoie de ani buni pentru a-și reveni.
Domnitorul Gheorghe Bibescu a organizat un comitet de ajutorare a sinistraților și a demarat un amplu plan de reconstrucție. Incendiul a determinat și o schimbare în arhitectura orașului: multe dintre clădirile reconstruite ulterior au fost realizate din materiale mai rezistente la foc, cum ar fi cărămida și piatra.
1857 – Primul lift al lui Elisha Otis este instalat la 488 Broadway New York City.
Deși mecanisme de ridicare existau de secole, ele aveau un defect major: erau periculoase. Dacă frânghia care susținea platforma se rupea, liftul cădea în gol, punând în pericol viețile celor din interior. Din acest motiv, astfel de dispozitive erau folosite doar pentru transportul mărfurilor, nu al oamenilor.
Elisha Otis, un inventator american, a schimbat această situație prin introducerea unui mecanism de siguranță revoluționar. A creat un sistem cu un arc și cârlige care se activau automat dacă frânghia de susținere se rupea, oprind căderea cabinei.
Pentru a demonstra eficiența invenției sale, în 1854, la Expoziția Industrială din New York, Otis a urcat pe o platformă suspendată și a cerut unui asistent să taie frânghia. Spre uimirea publicului, liftul nu s-a prăbușit, ci a rămas fixat pe ghidaje datorită mecanismului de siguranță. Această demonstrație spectaculoasă a convins investitorii de potențialul noii tehnologii.
În 1857, primul lift Otis pentru pasageri a fost instalat într-o clădire comercială de pe Broadway, New York. Acționat de un motor cu abur, acesta avea o viteză de aproximativ 12 metri pe minut și putea transporta oameni în siguranță între etaje. Aceasta a fost o inovație majoră care a schimbat radical proiectarea clădirilor.
1917: Proclamația regelui Ferdinand I, prin care se promite pământ și vot universal.
În 1916, România intrase în Primul Război Mondial de partea Antantei, sperând să elibereze Transilvania de sub dominația austro-ungară. Însă, după o serie de înfrângeri, armata română și autoritățile s-au retras în Moldova, iar o mare parte a țării, inclusiv Bucureștiul, a fost ocupată de trupele germane. Situația era critică: moralul soldaților era scăzut, iar țăranii – care formau majoritatea armatei – luptau fără să aibă drepturi politice sau proprietăți.
Pentru a întări loialitatea acestora și a motiva armata să continue lupta, regele Ferdinand I a făcut o promisiune decisivă: după război, țăranii vor primi pământ, iar sistemul electoral va fi reformat pentru a permite tuturor cetățenilor, indiferent de avere, să voteze.
Discursul regelui Ferdinand a fost adresat soldaților la Racovița, în fața unităților de pe front. Principalele puncte ale proclamatiei erau:
Reforma agrară – Țăranii care luptau pe front și familiile lor urmau să primească pământ, punând astfel capăt marilor moșii și asigurând o distribuție mai echitabilă a terenurilor.
Vot universal – Sistemul electoral bazat pe cens, care favoriza elitele, urma să fie înlocuit cu sufragiul universal, permițând tuturor bărbaților să voteze, indiferent de avere sau statut social.
O nouă Românie – Regele a subliniat că sacrificiul soldaților va fi răsplătit, iar țara va deveni mai dreaptă și mai unită.
Reforma agrară a fost adoptată în 1921, redistribuind milioane de hectare de teren către țărani.
Votul universal masculin a fost introdus în Constituția din 1923, făcând România una dintre cele mai democratice țări ale vremii.
1919: Benito Mussolini fondează, la Milano, „Fasci di Combattimento” (Partidul Fascist Italian).
După Primul Război Mondial, Italia era într-o situație precară: economia era devastată, inflația era scăpată de sub control, iar nemulțumirea socială creștea. Mulți veterani de război se simțeau trădați de guvernul italian, care nu reușise să obțină toate teritoriile promise prin Tratatul de la Londra (1915). Această perioadă de tulburări, cunoscută drept „Biennio Rosso” (1919-1920), a fost marcată de greve, revolte muncitorești și teama de o revoluție comunistă inspirată de cea bolșevică din Rusia.
Benito Mussolini, fost socialist radical și editor al ziarului Il Popolo d’Italia, a speculat această criză pentru a atrage de partea sa nemulțumiții – veterani, naționaliști, foști ofițeri și muncitori dezamăgiți.
Noua mișcare, lansată la Milano în fața a aproximativ 100 de susținători, era un amalgam de naționalism extrem, militarism și populism. „Fasci” provine din cuvântul latin fascis, simbolul roman al puterii colective și al autorității.
Programul inițial al mișcării era surprinzător de radical și conținea elemente atât de stânga, cât și de dreapta:
Reforma agrară și exproprierea marilor moșii, pentru a atrage muncitorii și țăranii;
Naționalism agresiv, cerând extinderea teritoriului italian;
Desființarea Senatului și instaurarea unui stat corporatist;
Luptă împotriva socialismului și comunismului, pentru a atrage sprijinul elitelor și al clasei mijlocii.
Inițial, „Fasci di Combattimento” nu au avut un impact electoral major, dar Mussolini a înțeles rapid că violența stradală și intimidarea adversarilor erau mai eficiente decât votul. În anii următori, grupurile paramilitare fasciste, cunoscute drept „Cămășile Negre”, au atacat sindicate, ziare de stânga și politicieni socialiști, câștigând notorietate.
În 1921, mișcarea s-a transformat în Partidul Național Fascist (PNF), iar în 1922, Mussolini a organizat Marșul asupra Romei, care i-a adus puterea absolută.
1945: Legiferarea reformei agrare. Au fost expropriate proprietățile mai mari de 50 ha, fiind împroprietărite peste 900.000 de familii de țărani.
După Al Doilea Război Mondial, țăranii reprezentau majoritatea populației României, iar problema pământului era una veche. Deși existaseră reforme anterioare, precum cea din 1921, multe familii rămăseseră fără suficiente terenuri pentru a-și asigura traiul.
Astfel, reforma agrară din 1945 a fost prezentată ca o măsură justă, menită să reducă inegalitățile sociale și să răspundă aspirațiilor țăranilor.
Ce prevedea legea?
Exproprierea fără despăgubire a tuturor moșiilor mai mari de 50 ha, inclusiv a terenurilor deținute de instituții, biserici și foștii lideri ai regimului Antonescu.
Împărțirea terenurilor către țăranii fără pământ sau cu loturi insuficiente, în suprafețe cuprinse între 1 și 5 hectare per familie.
Interdicția vânzării pământului primit, pentru a preveni revenirea latifundiilor.
Mulți țărani au primit pentru prima dată un lot propriu, ceea ce le-a îmbunătățit situația economică pe termen scurt.
Clasa marilor moșieri a fost complet desființată, iar burghezia agrară a fost eliminată ca forță politică.
Reforma a creat un entuziasm inițial, însă lipsa de utilaje și de îngrășăminte a făcut ca producția agricolă să rămână scăzută.
1956: Pakistanul devine prima republică islamică din lume. Ziua națională.
Pakistanul a fost creat în 1947, ca urmare a divizării Indiei Britanice, devenind un stat separat destinat musulmanilor din subcontinent. Inițial, a rămas un dominion al Coroanei Britanice, cu regele Marii Britanii ca șef de stat, iar guvernarea era condusă de un guvernator general.
După moartea fondatorului său, Muhammad Ali Jinnah, Pakistanul s-a confruntat cu instabilitate politică și dispute asupra direcției pe care trebuia să o urmeze: un stat secular sau unul guvernat de legea islamică?
În 1956, parlamentul pakistanez a aprobat o Constituție care definea țara drept „Republica Islamică Pakistan”. Cele mai importante prevederi includeau:
Islamul ca religie de stat, cu obligația guvernului de a respecta și promova principiile islamice.
Legea islamică (Sharia) ca sursă de inspirație pentru legislație, dar fără a impune un sistem strict teocratic.
Președintele trebuia să fie musulman, iar politica statului trebuia să fie aliniată cu valorile islamice.
1983: Are loc primul zbor internațional pe ruta București – Londra al primului avion de pasageri produs în România, RomBac 1 – 11.
În anii ’70, România, condusă de Nicolae Ceaușescu, încerca să devină o putere industrială și să își reducă dependența de importuri, inclusiv în domeniul aeronautic. În acest context, s-a decis fabricarea unui avion de pasageri românesc, capabil să deservească atât curse interne, cât și internaționale.
În loc să dezvolte un model complet nou, România a achiziționat în 1979 licența pentru BAC 1-11, un avion britanic popular în anii ‘60-‘70. Producția urma să fie realizată la Întreprinderea de Avioane București (IAB) din Băneasa, sub denumirea RomBac 1-11.
Caracteristicile avionului RomBac 1-11
Capacitate: 89-119 pasageri
Autonomie: 3.500 km
Viteză maximă: 870 km/h
Motoare: Două turboreactoare Rolls-Royce Spey, fabricate tot sub licență în România
Avantaje: Consum redus de combustibil comparativ cu alte modele similare din acea perioadă
Primul aparat RomBac 1-11 a fost asamblat în 1982 și a efectuat zborul inaugural pe 18 septembrie 1982, avându-l la manșă pe Doru Davidovici, unul dintre piloții de elită ai României.
Pe 23 martie 1983, RomBac 1-11 a efectuat primul său zbor internațional pe ruta București – Londra, demonstrând capacitatea României de a produce un avion de pasageri funcțional și competitiv. Acest eveniment a fost intens promovat de regimul Ceaușescu, ca un simbol al progresului tehnologic al țării.
Deși proiectul RomBac părea promițător, el s-a lovit de mai multe probleme:
Costuri ridicate de producție, ceea ce făcea avionul mai puțin competitiv pe piața internațională.
Schimbarea cerințelor din aviație, în special după anii ’80, când au apărut aeronave mai moderne și mai eficiente.
Probleme economice în România, care au dus la scăderea producției industriale.
În total, au fost fabricate doar 9 avioane RomBac 1-11, majoritatea fiind utilizate de Tarom și câteva companii din Orientul Mijlociu.
După 1990, proiectul a fost abandonat complet, iar România a renunțat la producția de avioane comerciale.
1999: Javier Solana, secretar general al NATO, dă ordinul de lansare a operațiunilor aeriene în Republica Federală a Iugoslaviei. Președintele american Bill Clinton a declarat: superputerea mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice.
În anii ‘90, după prăbușirea Iugoslaviei, regiunea Kosovo, locuită majoritar de albanezi musulmani, s-a aflat într-un conflict tot mai intens cu guvernul de la Belgrad, condus de Slobodan Milošević.
În acest context, NATO a decis să intervină fără aprobarea ONU, invocând principiul „responsabilității de a proteja” populația civilă.
S-au folosit avioane F-16, F-117 (Stealth), B-2 și rachete de croazieră Tomahawk lansate de pe submarine americane.
Au fost lovite baze militare, poduri, drumuri, dar și obiective civile, inclusiv clădirea televiziunii sârbe RTS, unde au murit jurnaliști.
Unul dintre cele mai controversate atacuri a fost bombardarea ambasadei Chinei la Belgrad, pe 7 mai 1999, incident care a tensionat relațiile dintre SUA și China.
