Infostoria: Ce s-a întâmplat în 2 aprilie

1513: Juan Ponce de León a abordat un teritoriu nou, căruia a dat numele de Florida, dupa numele mitic al zilei descoperirii, Pascuas Floridas/ Florii.

Ponce de León era un soldat și navigator experimentat, care luase parte la cucerirea Puerto Rico și fusese guvernator al insulei. Auzind zvonuri despre un tărâm nordic plin de bogății și, posibil, despre o legendă privind o „Fântână a Tinereții”, a obținut permisiunea regelui Spaniei de a conduce o expediție spre nord.
Expediția a pornit din Puerto Rico cu trei nave și a ajuns la țărmurile unui teritoriu necunoscut în timpul sărbătorii Pascua Florida (Floriile), ceea ce l-a determinat pe Ponce de León să numească noul pământ „La Florida”. Relatarea sa descrie un ținut luxuriant, acoperit de vegetație abundentă, care i-a impresionat pe exploratori.
Inițial, Ponce de León a crezut că Florida este o insulă, dar în scurt timp și-a dat seama că este parte a unui teritoriu mult mai vast. A explorat coastele estice și vestice ale peninsulei, întâlnind triburi indigene care au opus rezistență. Spre deosebire de alte regiuni din Lumea Nouă, Florida nu avea mari rezerve de aur, ceea ce i-a redus atractivitatea pentru cuceritorii spanioli.
Deși nu a găsit Fântâna Tinereții, mit care a fost asociat ulterior cu călătoria sa, Ponce de León a pus bazele revendicării spaniole asupra Floridei, care va dura peste două secole. Mai târziu, în 1521, a revenit în Florida pentru a încerca să fondeze o colonie, dar a fost rănit grav într-un conflict cu băștinașii și a murit la scurt timp după aceea în Cuba.

1792: Prima lege monetară în SUA. S-a stabilit ca monedă unică dolarul.

După Războiul de Independență (1775-1783), economia americană era fragmentată. În circulație se aflau diverse monede străine, precum dolarul spaniol, lirele britanice și livrele franceze. Statele emiteau propriile bancnote, iar lipsa unei monede unice afecta comerțul și stabilitatea financiară.
Pentru a unifica sistemul monetar, secretarul Trezoreriei Alexander Hamilton a propus crearea unei monede naționale bazate pe un standard bimetalic (aur și argint), inspirat din modelele europene.

1949: Au fost naționalizate farmaciile urbane, laboratoarele chimico-farmaceutice și de analiză medicală.

După instalarea regimului comunist, începutul anilor ’50 a fost caracterizat de o accelerare a colectivizării și naționalizării. În iunie 1948, fusese naționalizată industria, transporturile și băncile, iar în anii următori, regimul și-a îndreptat atenția către sectoarele mai mici, dar esențiale pentru funcționarea statului.
Până la acea dată, farmaciile funcționau în mare parte în regim privat, fiind deținute de farmaciiști independenți sau de mici lanțuri comerciale. Același lucru era valabil și pentru laboratoarele de analize medicale și cele chimico-farmaceutice, care produceau medicamente, substanțe chimice și alte preparate necesare în medicină.
Prin decizia din 1949, toate aceste unități au fost trecute sub controlul statului. Proprietarii privați au fost expropriați, iar personalul a fost încadrat în structurile statului, de multe ori fără drept de apel.
Schimbările principale au fost:
Desființarea farmaciilor private și înlocuirea lor cu farmacii de stat.
Crearea unui sistem centralizat de distribuție a medicamentelor, sub controlul Ministerului Sănătății.
Subordonarea laboratoarelor farmaceutice și medicale statului, ceea ce a permis o mai mare supraveghere a producției și a testărilor medicale.
Uniformizarea prețurilor la medicamente, care nu mai erau stabilite de piață, ci de autorități.
Accesibilizarea unor medicamente pentru populație

1979: Odată cu retragerea ultimelor trupe marine britanice, a luat sfârșit prezența Marii Britanii în Insula Malta.

Malta a fost sub control britanic din 1800, când locuitorii săi au cerut ajutor Marii Britanii pentru a alunga trupele franceze ale lui Napoleon. În 1814, prin Tratatul de la Paris, Malta a devenit oficial parte a Imperiului Britanic.
Datorită poziției sale strategice în Marea Mediterană, insula a fost un punct cheie pentru flota britanică, în special în timpul celor două războaie mondiale. În Al Doilea Război Mondial, Malta a rezistat eroic asediilor germane și italiene, fiind decorată de Regele George al VI-lea cu George Cross, o distincție care apare și astăzi pe steagul maltez.
După război, mișcările naționaliste din Malta au cerut autonomie mai mare, iar în 1964, insula și-a câștigat independența politică, devenind un stat suveran în cadrul Commonwealth-ului Britanic. Totuși, britanicii au păstrat baze militare pe insulă în baza unui acord de apărare.
În 1971, noul prim-ministru Dom Mintoff, lider al Partidului Laburist, a început negocieri pentru reducerea influenței britanice. După ce tratatul de apărare a expirat în 1979, Malta a decis să nu-l reînnoiască, ceea ce a dus la plecarea definitivă a trupelor britanice.

1982: Trupe argentiniene au debarcat în insulele Falkland, declanșând Războiul Malvinelor, dintre Argentina și Marea Britanie, care a durat până la 14 iunie 1982.

Insulele Falkland (denumite Islas Malvinas în Argentina) sunt un arhipelag situat în Atlanticul de Sud. Teritoriul a fost disputat între Spania, Franța, Argentina și Marea Britanie încă din secolul al XVIII-lea. În 1833, britanicii au preluat controlul asupra insulelor, ceea ce Argentina nu a recunoscut niciodată, susținând că acestea îi aparțin în mod legitim.
În 1982, regimul militar condus de generalul Leopoldo Galtieri, confruntat cu o criză economică și o creștere a nemulțumirii populare, a decis să invadeze insulele, sperând să câștige sprijin naționalist și să consolideze poziția guvernului.
Desfășurarea Conflictului
2 aprilie 1982 – Forțele argentiniene debarcă în Port Stanley, capitala insulelor Falkland, și ocupă teritoriul aproape fără rezistență. Guvernul britanic, condus de Margaret Thatcher, consideră acțiunea o agresiune și decide să reacționeze militar.
5 aprilie – Marea Britanie trimite o flotă de război spre Atlanticul de Sud pentru a recuceri insulele.
1 mai – Încep bombardamentele aeriene și navale britanice asupra pozițiilor argentiniene.
2 mai – Submarinul britanic HMS Conqueror scufundă crucișătorul argentinian ARA General Belgrano, ucigând 323 de marinari.
21 mai – Trupele britanice debarcă pe insule și avansează rapid spre Port Stanley.
14 iunie – Argentina capitulează, iar Marea Britanie își recâștigă controlul asupra insulelor.

2005: Papa Ioan Paul al II-lea moare la vârsta de 84 de ani; peste patru milioane de oameni călătoresc la Vatican pentru a-l jeli.

2015: Șase bărbați fură articole în valoare de până la 14 milioane de lire sterline (echivalentul a 16 milioane de lire sterline în 2020) dintr-un depozit subteran din zona Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, în ceea ce a fost numit „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii”.

 
Hoții, cu vârste cuprinse între 48 și 76 de ani, erau criminali experimentați, unii având legături cu lumea interlopă londoneză de decenii. Lovitura a fost minuțios planificată și executată cu o precizie deosebită.
Intrarea în clădire – Pe 2 aprilie 2015, în Joia Mare, grupul a intrat în clădirea unde se afla depozitul de valori, folosind chei false pentru a deschide o ușă laterală.
Pătrunderea în seif – Au dezactivat alarmele, iar apoi, folosind un burghiu industrial de mare putere, au găurit un perete de beton gros de 50 cm, care proteja seiful.
Furtul – Hoții au spart 73 de cutii de valori și au luat bijuterii, aur și bani cash.
Plecarea – Inițial, au plecat fără grabă, crezând că au lăsat prea puține urme pentru a fi prinși.
Investigația și Capturarea Hoților
Deși inițial poliția nu a avut piste clare, anchetatorii au analizat imaginile de supraveghere, identificând o dubă albă folosită de hoți. Urmărind convorbirile telefonice și traseele mașinilor, autoritățile au reușit să localizeze și să aresteze grupul.
În mai 2015, toți cei șase membri ai bandei au fost prinși. Hoții au pledat vinovat și, în martie 2016, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 6 și 7 ani de închisoare.