Infostoria: Ce s-a întâmplat în 13 februarie

1853: Medicul și ortopedul Charles Gabriel Pravaz a inventat seringa.

Până în acel moment, metodele de administrare a substanțelor medicamentoase erau rudimentare și inexacte. Injecțiile erau rare și se realizau prin tehnici greoaie, precum aplicarea directă a substanțelor pe piele sau prin incizii. Pravaz a proiectat o seringă din metal, cu un ac fin și o capacitate de aproximativ 1 ml, care permitea injectarea controlată a medicamentelor direct în țesuturi.
Deși în același an, medicul scoțian Alexander Wood a dezvoltat o seringă similară, Pravaz a fost cel care a perfecționat mecanismul și l-a făcut practic pentru uz medical. Inițial, seringile erau utilizate în special pentru tratarea anevrismelor, însă rapid și-au găsit aplicații și în alte domenii ale medicinei, precum anestezia și administrarea insulinei.

1867: Dunărea Albastră, a compozitorului Johann Strauss, a fost prezentată în premieră la Viena, Austria.

1880 – Thomas Edison observă emisia termoionică.

Acest fenomen, numit și „efect Edison”, a fost observat în timpul experimentelor sale cu becurile incandescente.
În încercarea de a îmbunătăți durata de viață a filamentului din becurile electrice, Edison a introdus în interiorul unui bec o mică placă metalică suplimentară. Spre surprinderea sa, a constatat că, atunci când această placă era conectată la un electrod pozitiv, se înregistra un curent electric slab, chiar dacă între placă și filament nu exista un fir de legătură.

Edison nu a înțeles pe deplin cauza acestui fenomen, dar a brevetat descoperirea în 1883, considerând-o o posibilă aplicație pentru contoarele de electricitate. Mai târziu, însă, fizicienii au explicat fenomenul: electronii emanați de filamentul încins treceau prin vid și erau atrași de electrodul pozitiv, formând un curent electric unidirecțional.
Această descoperire a stat la baza dezvoltării tuburilor electronice, folosite mai târziu în radiouri, televizoare și primele calculatoare. Practic, efectul Edison a fost primul pas spre invenția diodelor și a tuburilor vidate, dispozitive esențiale pentru revoluția electronică din secolul XX.

1931: New Delhi devine capitala Indiei.

1945 – Al Doilea Război Mondial : Asediul Budapestei se încheie cu predarea necondiționată a forțelor germane și maghiare în fața Armatei Roșii.

În toamna anului 1944, forțele sovietice avansau rapid prin Europa de Est, forțând retragerea Germaniei naziste. Ungaria, aliată a Germaniei, încercase să încheie o pace separată cu Aliații, dar o lovitură de stat orchestrată de naziști l-a adus la putere pe Ferenc Szálasi, liderul extremist al partidului Crucea cu Săgeți. Astfel, Budapesta a devenit un punct strategic vital pentru apărarea Reich-ului.
Armata Roșie, sprijinită de forțele române, a încercuit Budapesta la sfârșitul lunii decembrie 1944. Comandanții germani și maghiari, sub ordinele lui Adolf Hitler, au primit interdicția de a se retrage, ceea ce a transformat orașul într-o fortăreață. Luptele au fost extrem de intense, iar Armata Roșie a fost nevoită să cucerească cartier cu cartier.
Până la începutul lunii februarie 1945, rezistența germană și maghiară era aproape anihilată. Pe 11 februarie, aproximativ 28.000 de soldați germani și maghiari au încercat o evacuare disperată, dar majoritatea au fost capturați sau uciși de sovietici. Pe 13 februarie, ultimele trupe din oraș s-au predat.

1960 – Odată cu successful unui test nuclear cu numele de cod „ Gerboise Bleue ”, Franța devine a patra țară care deține arme nucleare.

După Al Doilea Război Mondial, Franța a dorit să-și reafirme statutul de mare putere și să își asigure o independență strategică, în special față de NATO și Statele Unite. Generalul Charles de Gaulle, revenit la putere în 1958, a susținut programul nuclear francez, considerând că Franța trebuie să fie capabilă să își apere interesele fără a depinde de aliații săi.
Detaliile testului „Gerboise Bleue”
Locația: Platoul Hamoudia, în deșertul Sahara, Algeria (pe atunci teritoriu francez).
Puterea exploziei: Aproximativ 70 kilotone, de 4 ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima.
Numele codificat: „Gerboise Bleue” (Gerbilă Albastră), unde „gerboise” se referă la un mic rozător din deșert, iar „bleue” simboliza culoarea Franței.
Explozia a fost un succes tehnologic și a demonstrat că Franța era capabilă să construiască arme nucleare eficiente. De Gaulle a salutat acest moment, considerându-l o victorie a independenței naționale.

1984 – Konstantin Cernenko i-a succedat lui Iuri Andropov ca secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Cernenko era un birocrat loial aparatului de partid, cu o carieră solidă în structurile comuniste. A fost un apropiat al fostului lider sovietic Leonid Brejnev, ceea ce i-a permis să avanseze în ierarhia Partidului Comunist. Deși în 1982, după moartea lui Brejnev, Andropov a fost preferat ca lider, Cernenko a rămas o figură influentă în conducerea URSS.
După moartea lui Andropov, alegerea lui Cernenko ca Secretar General a fost considerată o decizie conservatoare, menită să mențină status quo-ul în partid, fără schimbări radicale.
Cernenko nu a introdus reforme semnificative, ci a continuat politicile rigide ale epocii Brejnev, caracterizate prin birocrație excesivă și stagnare economică.
Relațiile cu Occidentul au rămas tensionate, iar URSS a continuat implicarea în războiul din Afganistan și cursa înarmărilor nucleare.
Chiar de la preluarea funcției, Cernenko era grav bolnav și incapabil să conducă efectiv statul. A lipsit de la multe ședințe și a delegat multe sarcini către alți membri ai Politburo.
Cernenko a condus Uniunea Sovietică timp de doar 13 luni, până la moartea sa, pe 10 martie 1985.
A fost succedat de Mihail Gorbaciov, un lider mult mai dinamic, care avea să inițieze reformele perestroika și glasnost, ce au schimbat radical URSS și au dus la prăbușirea comunismului în Europa de Est.
Mandatul lui Cernenko este adesea văzut ca o perioadă de tranziție între epoca Brejnev și era Gorbaciov, fiind marcat de stagnare și lipsa unei viziuni clare pentru viitorul Uniunii Sovietice.

1990 – Reunificarea Germaniei : Se ajunge la un acord asupra unui plan în două etape de reunire a Germaniei.

După Al Doilea Război Mondial, Germania fusese divizată în două state separate:
Republica Federală Germania (Germania de Vest) – sub influența occidentală, capitalistă.
Republica Democrată Germană (Germania de Est) – un stat comunist controlat de Uniunea Sovietică.
În 1989, căderea Zidului Berlinului și prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est au accelerat discuțiile despre viitorul Germaniei. Cu toate acestea, reunificarea nu era un proces simplu, deoarece implica probleme economice, politice și internaționale.
Acordul din 13 februarie 1990 prevedea următorii pași:
Prima etapă: Alegeri libere în Germania de Est (programate pentru martie 1990) și începerea procesului de integrare economică și politică cu Germania de Vest.
A doua etapă: Negocieri între cele două Germanii și cele patru puteri ocupante (SUA, URSS, Marea Britanie și Franța) pentru a stabili statutul unei Germanii reunificate și pentru a rezolva problemele legate de securitate și apartenența la NATO.
SUA și Marea Britanie au susținut reunificarea, dar doreau garanții că Germania nu va deveni o amenințare militară.
Franța a fost inițial reticentă, temându-se de o Germanie prea puternică, dar a acceptat reunificarea în schimbul unui angajament mai profund față de integrarea europeană.
Uniunea Sovietică a acceptat reunificarea în schimbul unor garanții de securitate și ajutor financiar.
Consecințele acordului:
Pe 18 martie 1990, în Germania de Est au avut loc primele alegeri libere, câștigate de partidele pro-reunificare.
Pe 1 iulie 1990, a fost introdusă marca germană ca monedă oficială în RDG, marcând începutul integrării economice.
Pe 3 octombrie 1990, reunificarea a fost oficializată, iar Germania a devenit un singur stat, membru NATO și UE.