1606: Pentru a sublinia uniunea personală dintre Anglia și Scoția, regele Iacob I/VI stabilește un steag comun al celor două țări prin decret. Union Jack este o suprapunere a crucii Sfântului Andrei scoțiană cu Crucea Sf. Gheorge englezească.
1633: Inchiziția a început interogatoriul lui Galileo Galilei la Roma cu privire la doctrina sa despre viziunea heliocentrică asupra lumii.
Marele savant italian, cunoscut pentru cercetările sale în astronomie, fizică și matematică, fusese chemat să răspundă în fața tribunalului ecleziastic pentru susținerea și promovarea teoriei heliocentrice, conform căreia Soarele, și nu Pământul, se află în centrul sistemului nostru planetar.
Această idee, formulată inițial de Nicolaus Copernic în secolul al XVI-lea, contrazicea doctrina oficială a Bisericii Catolice, care susținea modelul geocentric moștenit din antichitate, în care Pământul era considerat centrul imobil al Universului. Deși Copernic își publicase lucrarea De revolutionibus orbium coelestium în 1543, teoria sa nu fusese luată foarte în serios până când Galileo a început să o sprijine cu dovezi experimentale și observaționale.
Folosind telescopul — o inovație tehnologică a vremii, pe care Galileo a perfecționat-o — el a observat fazele planetei Venus, mișcarea sateliților lui Jupiter și imperfecțiunile suprafeței lunare, fenomene care nu puteau fi explicate în modelul geocentric. Aceste descoperiri, publicate în opere precum Sidereus Nuncius (1610) și Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii (1632), au atras admirația publicului, dar și atenția critică a autorităților religioase.
În 1616, Biserica condamnase deja heliocentrismul ca fiind „eretic”, iar Galileo fusese avertizat să nu mai promoveze această teorie. Totuși, el a continuat să o susțină, încercând să o prezinte ca o ipoteză matematică, nu ca o afirmație absolută despre realitate. Cartea sa din 1632, în care argumentele pentru și contra celor două modele cosmologice sunt prezentate sub forma unui dialog, a fost percepută de Inchiziție ca o susținere clară a heliocentrismului.
Așa se face că, în februarie 1633, Galileo a fost chemat la Roma și interogat de Inchiziție. Procesul a durat câteva luni și s-a încheiat în iunie cu o sentință grea: Galileo a fost găsit „vehement suspect de erezie” și forțat să abjure, adică să renunțe public la ideile sale. Legenda spune că, după ce a fost silit să spună că Pământul nu se mișcă, ar fi rostit în șoaptă: E pur si muove — „Și totuși se mișcă.”
Galileo a fost condamnat la închisoare, pedeapsă transformată ulterior în arest la domiciliu, pe care l-a petrecut în vila sa de lângă Florența, în semi-izolare.
1789: Astronomul germano-britanic Wilhelm Herschel a descoperit galaxiile catalogate ca NGC 3310, NGC 3718 și NGC 3729 în timp ce explorează cerul din constelația Ursa Mare.
1861: A început războiul de secesiune din SUA, încheiat la 9 aprilie 1865.
Conflictul a fost rezultatul tensiunilor acumulate timp de decenii între statele din nord și cele din sud, cauzate în principal de problema sclaviei, dar și de diferențele economice și culturale. Statele sudice, în care sclavia era o componentă esențială a economiei agricole bazate pe plantații, se opuneau tendinței nordului industrializat de a aboli această practică. Alegerea lui Abraham Lincoln ca președinte în 1860, perceput de sud ca un adversar al sclaviei, a fost scânteia care a aprins conflictul.
În lunile următoare alegerii lui Lincoln, unsprezece state din sud au decis să se separe de Uniune și au format Statele Confederate ale Americii, sub conducerea lui Jefferson Davis. Guvernul federal a considerat această secesiune ilegală, iar conflictul militar a devenit inevitabil.
Războiul a fost unul devastator: peste 600.000 de morți, mii de orașe și sate distruse, economii ruinate, mai ales în sud. Luptele s-au desfășurat pe teritoriul a zeci de state, iar bătăliile de la Gettysburg, Antietam sau Vicksburg au rămas în memoria colectivă drept simboluri ale curajului, dar și ale groazei războiului.
Pe parcursul conflictului, direcția morală a luptei s-a clarificat: în 1863, Lincoln a emis Proclamația de emancipare, care declara liberi toți sclavii din teritoriile rebele. Deși inițial războiul a fost purtat pentru „salvarea Uniunii”, a devenit tot mai clar că miza era și abolirea sclaviei și redefinirea idealurilor americane.
Războiul s-a încheiat pe 9 aprilie 1865, când generalul sudist Robert E. Lee s-a predat generalului nordist Ulysses S. Grant la Appomattox Court House, în Virginia. La doar câteva zile după acest moment decisiv, președintele Lincoln a fost asasinat, lăsând țara într-o stare profundă de șoc.
1877: A început războiul ruso-turc. România a permis trecerea trupelor rusești pe teritoriul său. Turcii au bombardat localitățile românești de la Dunăre.
1937 – Sir Frank Whittle testează la sol primul motor cu reacție conceput pentru a alimenta o aeronavă, la Rugby, Anglia.
Frank Whittle, fost pilot al Royal Air Force și inginer cu o minte sclipitoare, concepuse ideea unui motor turboreactor încă din anii ’20. El a înțeles că avioanele cu elice aveau limitări serioase în ceea ce privește viteza și altitudinea și a imaginat un sistem complet nou de propulsie: motorul cu reacție, bazat pe principiul simplu al acțiunii și reacțiunii — aerul este comprimat, amestecat cu combustibil, aprins și evacuat cu mare viteză, generând o forță de împingere.
Deși ideea sa era revoluționară, ea a întâmpinat mult scepticism în rândul oficialilor și investitorilor britanici. Ani de zile, Whittle a lucrat aproape singur, cu resurse limitate, pentru a-și demonstra teoria. În 1936 a fondat compania Power Jets Ltd., iar în 1937, la Rugby, a avut loc testul la sol al primului motor turboreactor funcțional, numit WU (Whittle Unit).
Motorul a pornit, a funcționat și a produs tracțiune – o confirmare practică că viziunea lui Whittle era corectă. Deși testul a avut loc pe sol și nu într-un zbor propriu-zis, succesul a atras atenția autorităților britanice, care în cele din urmă au început să sprijine proiectul.
În paralel, fără ca Whittle să știe, inginerul german Hans von Ohain lucra și el la un motor cu reacție în Germania nazistă. Astfel, în 1939, Germania avea să trimită în aer primul avion cu reacție, Heinkel He 178, dar ideea și prototipul britanic fuseseră dezvoltate independent și anterior.
Motorul testat de Whittle în 1937 a reprezentat începutul unei revoluții în domeniul aeronauticii. Avioanele cu reacție aveau să depășească rapid performanțele celor cu elice, iar în deceniile următoare, tehnologia avea să fie folosită nu doar în avioane de luptă sau de linie, ci și în rachete, vehicule spațiale și explorarea atmosferelor altor planete.
1945: Președintele american Franklin D. Roosevelt moare în timp ce era în funcție; vice-președintele Harry Truman depune jurământul ca cel de-al 33-lea președinte al Statelor Unite.
La 12 aprilie 1945, în plin război mondial și într-un moment crucial pentru viitorul ordinii globale, președintele american Franklin Delano Roosevelt a murit subit la Warm Springs, Georgia, în urma unei hemoragii cerebrale. Era în al patrulea mandat prezidențial — un fapt fără precedent în istoria Statelor Unite — și una dintre cele mai influente figuri politice ale secolului XX. La doar câteva ore după anunțul decesului, vicepreședintele Harry S. Truman a depus jurământul și a devenit cel de-al 33-lea președinte al SUA.
Moartea lui Roosevelt a venit ca un șoc nu doar pentru poporul american, ci și pentru liderii lumii. FDR, cum era cunoscut, fusese arhitectul politicii New Deal care redresase economia americană în timpul Marii Crize și liderul care condusese țara prin majoritatea anilor celui de-Al Doilea Război Mondial. Avea o relație strânsă, deși complicată, cu Winston Churchill și Iosif Stalin, fiind o piesă centrală în negocierile ce modelau noua ordine mondială postbelică.
Succesorul său, Harry Truman, era relativ necunoscut publicului larg și fusese ales vicepreședinte abia în noiembrie 1944. Nici măcar nu fusese informat detaliat despre programul Manhattan, proiectul secret american pentru dezvoltarea bombei atomice. Investirea lui în cea mai înaltă funcție a venit într-un moment de maximă tensiune: războiul din Europa era pe cale să se încheie, dar Japonia încă rezista în Pacific, iar noile structuri internaționale precum ONU erau în plină formare.
Truman avea să ia decizii dramatice în următoarele luni: autorizarea folosirii bombelor atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, conducerea procesului de reconstrucție globală prin Planul Marshall și consolidarea alianței occidentale în fața noii amenințări sovietice.
1955: Doctorul Jonas Salk anunță folosirea cu succes a vaccinului împotriva poliomielitei.
Poliomielita, cunoscută și ca „paralizia infantilă”, era una dintre cele mai temute boli ale secolului XX. Afecta în principal copiii, provocând paralizie permanentă sau chiar moarte. În anii ’40 și ’50, spitalele din SUA erau pline de copii țintuiți în „plămâni de fier”, dispozitive de ventilație mecanică care îi mențineau în viață. Frica de poliomielită era omniprezentă – piscinele erau închise, școlile suspendate, iar părinții trăiau cu spaima că o simplă răceală a copilului putea fi începutul unei tragedii.
Jonas Salk, un tânăr medic și cercetător în virologie, a ales o abordare inovatoare: folosirea unui virus poliomielitic inactivat (ucis), spre deosebire de metodele clasice cu virus viu atenuat. După ani de muncă intensă, în 1954 a început un studiu clinic de proporții uriașe, implicând peste 1,8 milioane de copii americani – așa-numiții „Pionieri ai Polio”. Rezultatele, anunțate în 1955, au confirmat: vaccinul era eficient în proporție de 90% în prevenirea celor mai grave forme ale bolii.
Gestul lui Salk a fost remarcabil nu doar din punct de vedere științific, ci și uman: a refuzat să patenteze vaccinul, spunând celebra frază „Poți patenta soarele?” – în ideea că un astfel de tratament trebuia să fie accesibil tuturor, nu o sursă de profit personal.
După introducerea vaccinului, numărul cazurilor de poliomielită a scăzut dramatic în întreaga lume. Ulterior, vaccinul oral dezvoltat de Albert Sabin a dus campaniile de imunizare și mai departe, în zone greu accesibile. Astăzi, datorită eforturilor începute de Salk, poliomielita a fost eradicată din majoritatea țărilor și se află pe lista scurtă a bolilor ce pot fi eliminate complet la nivel global.
1961: Cursa spațială: cosmonautul sovietic Iuri Gagarin devine primul om care călătorește în spațiul cosmic și efectuează primul zbor orbital cu echipaj la bordul navei Vostok I. Zborul a durat 108 de minute.
Lansarea a avut loc de pe cosmodromul Baikonur, în Kazahstan, iar Vostok I a atins o altitudine de aproximativ 327 de kilometri, efectuând un singur ocol complet al Pământului. Nava nu era manevrată de Gagarin, ci controlată de la sol, întrucât inginerii sovietici nu știau încă ce efecte psihologice și fizice va avea zborul spațial asupra unei ființe umane. Totuși, Gagarin a avut la dispoziție o cheie sigilată, cu care putea prelua manual comanda, în caz de urgență.
Celebrul său strigăt din timpul lansării — „Поехали!” („Poehali!” – „Hai să mergem!”) — a devenit sinonim cu începutul explorării spațiului. Gagarin s-a întors pe Pământ ejectându-se din capsulă la aproximativ 7.000 de metri altitudine, aterizând cu parașuta lângă orașul Engels din regiunea Saratov. Oficialii sovietici au ascuns mult timp acest detaliu, deoarece, conform normelor internaționale ale Federației Aeronautice, un astronaut trebuia să aterizeze împreună cu vehiculul său pentru ca misiunea să fie recunoscută drept „zbor spațial complet”.
Evenimentul a fost un șoc pentru Occident și un triumf de propagandă pentru URSS. În plin Război Rece, SUA erau încă în stadiul testelor suborbitale, iar succesul sovietic a grăbit eforturile americane care vor culmina, opt ani mai târziu, cu aselenizarea lui Neil Armstrong.
Gagarin a devenit instantaneu erou național și simbol planetar. Deși nu a mai zburat în spațiu niciodată, din motive de siguranță și prestanță politică, a continuat să lucreze în programul spațial și a fost promovat ca imagine a progresului tehnologic și ideologic sovietic. A murit tragic într-un accident de avion în 1968.
1999 – În timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei , un american McDonnell Douglas F-15E Strike Eagle atacă un tren de pasageri, ucigând între 20 și 60 de persoane.
Un avion american de tip McDonnell Douglas F-15E Strike Eagle a lansat două rachete asupra unui tren de pasageri aflat pe un pod feroviar, lovindu-l în plin și provocând moartea a cel puțin 20 până la 60 de persoane, potrivit estimărilor variate.
Operațiunea NATO, numită oficial „Allied Force”, avea ca scop forțarea regimului lui Slobodan Milošević să oprească campania de epurare etnică împotriva albanezilor kosovari. Atacul asupra trenului s-a produs în contextul acestor raiduri, însă a stârnit un val de controverse internaționale din cauza numărului mare de civili uciși.
Potrivit Pentagonului, atacul a fost rezultatul unei erori tragice de evaluare: avionul avea ca țintă podul peste râul Južna Morava, considerat un punct strategic de infrastructură, iar trenul a intrat brusc în cadru exact în momentul în care prima rachetă fusese deja lansată. Pilotul, în încercarea de a distruge structura podului, a lansat o a doua rachetă, fără a realiza în timp util că trenul era încă pe pod. Imaginile filmate prin sistemul de navigație al avionului au fost ulterior făcute publice, dar nu au liniștit opinia publică, dimpotrivă — mulți au acuzat NATO că a acționat cu neglijență față de viețile civile.
Guvernul sârb a denunțat incidentul ca fiind un act criminal, iar televiziunile internaționale au difuzat imagini cu vagoanele distruse și trupurile neînsuflețite ale pasagerilor. Pentru mulți locuitori ai regiunii, atacul asupra trenului a devenit simbolul suferinței civile provocate de bombardamentele aeriene, considerate de NATO „precise” și „chirurgicale”.
