De-a lungul vremurilor, în Europa au existat diferite turnee ale echipelor naționale. În patria fotbalului, Anglia, exista turneul celor patru națiuni britanice: Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor; în centrul bătrânului continent s-a disputat Cupa Europei Centrale, unde își disputau supremația Austria, Cehoslovacia, Elveția, Italia, Ungaria și Iugoslavia, iar, în sud, exista Cupa Balcanică.
Dar, în 1927, secretarul Federației Franceze de Fotbal, Henri Delaunay, a lansat ideea unui campionat la nivel european. Delaunay și legenda fotbalului austriac, Hugo Meisl, au trimis la FIFA o scrisoare, în care solicitau crearea noii competiții. FIFA a respins ideea, în special pentru că avea în plan lansarea Cupei Mondiale, iar o competiție europeana a fost văzută ca o concurență serioasă. Apoi, marea criză economică și, mai apoi, cea de-a doua conflagrație mondială au amânat îndeplinirea planurilor lui Delaunay.
Odată cu înființarea UEFA, în 1954, ideea a fost reluată de cotidianul L’Equipe, susținută, evident, de Henri Delaunay. Primul pas important a fost făcut. La data de 2 martie 1955, la Viena, delegații statelor membre la Congresul UEFA au analizat proiectul lansat de Henri Delaunay și au decis că este viabil, fără a intra în detalii. Patru luni mai târziu, discuțiile au intrat în impas din cauza neînțelegerilor legate de formatul competiției. Moartea lui Henri Delaunay, la 9 noiembrie 1955, a fost unul dintre motivele pentru care decizia întârzia să fie luată.
De la un Delaunay la alt Delaunay
Proiectul Campionatului European avea să fie continuat tot de un Delaunay. Congresul UEFA l-a desemnat pe Pierre Delaunay, fiul lui Henri, să ducă la bun sfârșit proiectul tatălui său. La 20 martie 1957, reprezentanții Greciei, Spaniei, Austriei și Poloniei au agreat ideea unui campionat cu preliminar și un turneu final cu patru echipe. După alte două runde de discuții, s-a ajuns la forma finală: turneu preliminar, cu minimum 16 echipe, urmat de un turneu final cu 4 echipe.
La prima ediție s-au înscris 15 formații, dintre care au lipsit chiar granzii: Germania, Italia și Anglia, iar rundele preliminare au început așa. După încă un apel al UEFA, organizatorii s-au confruntat cu o problemă, pentru că, în urma apelului, s-au înscris două federații: Irlanda și Cehoslovacia. Pentru că din cele două trebuia să rămână doar una, ultimele echipe înscrise au fost nevoite să dispute un meci de baraj. În cele din urmă, s-a impus Cehoslovacia, cu scorul general de 4-2 (0-2, în tur, și 4-0, în retur).
Excluderi pe linie politică
Politicul și-a băgat coada în competiție chiar de la ediția inaugurală. În sferturile de finală, sorții au decis ca una dintre partide să se dispute între URSS și Spania. Generalul Franco nu a uitat de rolul jucat de sovietici în Războiul civil din Spania, dar se temea și de sprijinul spectatorilor iberici față de comunism. În consecință, a interzis naționalei Spaniei să se deplaseze la Moscova, pentru manșa tur. Decizia UEFA a fost radicală și a dus la excluderea naționalei iberice.
Și nu a fost singura. În 1992, UEFA a hotărât excluderea Iugoslaviei, cu o generație de excepție la acea dată, din cauza războiului civil, fiind înlocuită de Danemarca. Cu jucători convocați de pe toate plajele lumii, Danemarca avea să producă cea mai mare surpriză din istorie până la acea vreme. În fine, a treia decizie a UEFA a fost luată în preliminariile acestui european când Rusia a fost pedepsită pe plan sportiv din cauza invaziei Ucrainei.
După faptă și răsplată
Pentru a cinsti cum se cuvine ideea lui Henri Delaunay, membri UEFA au decis ca ediția inaugurală a turneului final să se joace în Franța. Și nu a fost tot. S-a mai hotărât ca trofeul decernat câștigătoarei să poarte numele promotorului acestei idei, care în timp s-a transformat dintr-o simplă competiție sportivă într-un megaeveniment, ce unește națiuni, culturi și religii. Și, evident, atrage zeci de milioane de fani și produce mulți, foarte mulți EURO. E drept, în vremea lui Delaunay, moneda unică nu exista…
foto (c) Le Parisien
