CFR Timișoara a obținut al doilea succes consecutiv în Liga I, după ce a câștigat, cu scorul de 6-4, partida susținută, duminică, în deplasare, în fața echipei Luceafărul Buzău, contând pentru etapa a VIII-a a campionatului.
Golurile vicecampioanei României au fost marcate de Robert Lupu (17), Valentin Ilaș (24), Ricardo Passoli (28, 34) și Renato Nunes (35, 40), iar pentru gruparea buzoiană au punctat Iacob (19, 29, 37), Zătreanu (27).
În urma victoriei din sala „Romeo Iamandi”, CFR Timișoara a ajuns la 8 puncte cu care a urcat pe locul 6 în clasament.
Etapa următoare, „feroviarii” vor întâlni, pe teren propriu, liderul autoritar al Ligii I, FK Odorheiu Secuiesc, pe data de 10 noiembrie.








