Casa Maghiară din Timișoara a deschis astăzi un magazin specializat în produse „Hungarikum”, marcă înregistrată de Ministerul Agriculturii din Ungaria.
Magazinul, purtând numele baronului Ambrozy – una dintre personalitățile care au contribuit la construcția casei în anul 1930, a fost amenajat în spațiul unde odinioară se distribuiau anunțurile pentru ziarul Renașterea Bănățeană, situat pe Bulevardul Revoluției din 1989, nr.10.
Magazinul „Ambrózy Delicatess and Café” oferă o gamă variată de peste 800 de produse din Ungaria și Ardeal, incluzând dulciuri, ceaiuri, siropuri, mezeluri, produse lactate și condimente, dar și o selecție de 60 de vinuri din diverse zone ale Ungariei, precum Balaton, Eger, Tokay, Vilany și Szekszard.
„Cred că am reușit să aducem timișorenilor o gamă foarte largă de produse, puțin spre gama premium. Sunt sigur că timișorenii au dorit un magazin cu produse Made in Hungary. Și nu vorbesc doar de populația de limba maghiară. Foarte mulți timișoreni cunosc aceste produse, ei merg des în Ungaria, fac cumpături acolo. Dar suntem deschiși și la sugestii, dacă ni se cer anumite produse, le vom aduce aici”, a declarat Peter Tamas, consulul onorific al Ungariei la Timișoara.
Pe lângă produse alimentare, „Ambrózy Delicatess and Café” găzduiește și o librărie specializată în literatură maghiară, oferind cărți, reviste și ziare în limba maghiară.
De asemenea, băcănia include și o cafenea, unde brandul Illy este la el acasă, fiind disponibile și diverse produse gourmet.
Magazinul este deschis de marți până vineri între orele 10:00-17:30, iar sâmbăta până la ora 16:00. În zilele duminică și luni acesta este închis.
Casa Maghiară, construită în 1930 după planurile arhitectului Laszlo Szekely, a fost recent achiziționată de Asociația Bastionul, cu sprijin financiar de 3 milioane de euro din partea Guvernului Ungariei. Imobilul a fost restaurat și reamenajat pentru a servi nevoilor comunității maghiare din Banat.
„Încă mai avem de lucru în interior. Tot timpul mai e de făcut ceva. Ne bucurăm că deja funcționează bine Casa Maghiară. Avem cel puțin zece organizații (UDMR, ziarul Uj Szo, Asociația Bastionul, Asociația Diaspora etc.), se țin activități culturale, degustări de vin. Trăim, dar renovăm încăpere cu încăpere. Anul acesta vom termina Sala de bal, punctul central al Casei Maghiare. La subsol amenajăm acum și o mică sală de concerte, pentru 200 de persoane. Permanent este de făcut ceva, sunt două clădii mari. Am fost foarte fericiți că am reușit să renovăm și fațada, cred că mulți timișoreni apreciază acum aspectul clădirii”, a adăugat Tamas.
Casa Maghiară se dorește a fi un centru cultural deschis tuturor comunităților din Timișoara și din Banat, promovând diversitatea și dialogul intercultural.