Naționala României a învins, aseară, pe stadionul „Fadil Vokrri” din Priștina, echipa statului Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), într-o partidă contând pentru grupa a doua a Divizia C a Ligii Națiunilor.
Golurile au fost marcate de Dennis Man (40), Răzvan Marin (51, din penalty) și Denis Drăguș (82).
Astfel, Mircea Lucescu a revenit cu o victorie pe banca naţionalei României, după o pauză de 38 de ani.
Selecționerii Franco Foda (Kosovo) și Mircea Lucescu au folosit următorii jucători:
KOSOVO: Muric – Vojvoda, Amir Rrahmani, Aliti, Paqarada (Rrudhani 81) – Zhegrova (Sahiti 81), V. Berisha (Muslija 66), Rexhbecaj, Rashica – Muriqi (Albion Rrahmani 66), Asllani (Ermal Krasniqi 66).
ROMÂNIA: Niţă – Raţiu, A. Burcă, Drăguşin, N. Bancu – R. Marin (D. Olaru 86), M. Marin, Stanciu (Al. Mitriţă 86) – D. Man (Fl. Coman 78), Drăguş (G. Puşcaş 83), Mihăilă (I. Hagi 88).
În ultimele cinci minute ale partidei, gazdele au evoluat în inferioritate numerică, după cartonașul roșu primit de Mergim Vojvoda, în minutul 85.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Azerbaidjan, condusă la centru de Arbitri: Aliyar Aghayev, ajutat la cele două linii de Zeynal Zeynalov și Akif Amirali.
Următorul meci al reprezentativei României se va disputa luni, 9 septembrie, cu Lituania, pe stadionul Steaua.
Cipru a învins Lituania
În celălalt meci al grupei, Cipru s-a impus, în deplasare, la Marijampole, în faţa echipei naţionale a Lituaniei, cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Iohannis Pittas (min. 34).
De precizat că poartă naționalei Lituaniei a fost apărată de Edvinas Gertmonas, care evoluează la liderul Superligii, „U” Cluj.
foto (c) frf.ro