Timișul aniversează 106 ani de administrație românească prin cinci zile pline de evenimente culturale, muzicale și artistice, între 24 și 28 iulie. Programul include recitaluri folclorice, Forza ZU, expoziții, lansare de carte și acces gratuit la muzee.
Timișul sărbătorește între 24 și 28 iulie 106 ani de administrație românească printr-un program dedicat locuitorilor din județ. Concerte, spectacole în aer liber, tururi ghidate și expoziții sunt pregătite pentru toate gusturile. Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Timiș.
Cel mai așteptat moment este show-ul Forza ZU, care va avea loc sâmbătă, 26 iulie, pe pista Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, de la ora 16:00.
Joi, 24 iulie – Debut cu folclor și Fuego
Sărbătoarea începe pe 24 iulie, de la ora 19:00, cu un concert de folclor autentic la Timișoara Convention Center. Pe scenă vor urca:
Paul Surugiu – Fuego
Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta
Acompaniamentul este oferit de orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, iar coregrafia este semnată de Grigore și Floarea Munteanu. Invitațiile sunt disponibile pe site-ul www.eventim.ro, începând cu 14 iulie.
Vineri, 25 iulie – Hora timișeană și Gala „Lada cu zestre”
De la ora 18:00, în Piața Victoriei, zece ansambluri premiate vor încânta publicul cu dansuri populare, urmate, la ora 18:30, de Gala Festivalului la Bastionul Theresia, cu formațiile câștigătoare și invitați surpriză.
Sâmbătă, 26 iulie – Forza ZU și artă contemporană
Show-ul Forza ZU începe la ora 16:00 pe pista Aeroportului Internațional. Seara, de la ora 19:00, iubitorii de artă pot participa la un tur ghidat în expoziția retrospectivă „Cerul, Pământul și Cuvântul” semnată de Virginia Baz Baroiu, la Palatul Baroc (MNArT). Participarea este gratuită, dar necesită bilet de intrare și înscriere online (max. 25 de persoane).
Duminică, 27 iulie – Arta continuă
Tot la Palatul Baroc, de la ora 19:00, va avea loc un nou tur ghidat al expoziției Virginia Baz Baroiu, susținut de dr. Andreea Foanene, în aceleași condiții de participare.
Luni, 28 iulie – Ziua Județului Timiș
Programul zilei începe la ora 10:00 și se întinde până seara. Accesul la expozițiile de la Muzeul Național al Banatului, găzduite în Bastionul Maria Theresia, este deschis între 10:00 și 18:00.
Expozițiile deschise:
„Spațiile Oravitzan”
„Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179–1500)”
„Istoria Militară a Banatului”
„Picnic în labirint”
La Palatul Baroc, publicul are intrare liberă la expoziția Virginia Baz Baroiu între orele 13:00 și 21:00, iar de la ora 19:00 va fi organizat din nou turul ghidat.
Seara se încheie la CECART (str. E. Ungureanu nr. 1), unde de la ora 18:00 are loc lansarea volumului „20 de trăiri, 20 de visuri”, semnat de Alexandru Murgoi, în parteneriat cu Fundația de Abilitare „Speranța”.