Casa Artelor din Timişoara va găzdui, vineri, un eveniment centrat pe primul sanctuar al lumii, care va fi susţinut de o expoziţie fotodocumentară şi de o conferinţă pe aceeaşi temă.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Cultură (DJC) Timiş, Andreea Medinschi, afirmă într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES, că evenimentul este unic, dedicat celui mai mare şi unuia dintre cele mai vechi monumente ale lumii, primul sanctuar construit înainte de apariţia vieţii urbane.
„Un monument impresionant, ridicat cu mai bine de 6.600 de ani înainte de Stonehenge şi de piramidele egiptene. Gobeklitepe, primul sanctuar al lumii, un reper pentru istoria omenirii, este subiect al unui dublu – eveniment găzduit de galeria Subterană şi sala StudioArt din Casa Artelor. Este o expoziţie fotodocumentară şi o conferinţă cu tema Gobeklitepe – primul sanctuar al lumii”, spune Medinschi.
Potrivit directorului Yunus Emre Enstitusu Bucureşti, Melda Yrem Manti, citat de Casa Artelor Timişoara, Gobeklitepe poate fi considerat ca punctul zero al istoriei, fiind unul dintre cele mai vechi monumente şi primul de această dimensiune.
„Pentru o epocă în care oamenii trăiau ca vânători-culegători, construcţia unor sanctuare care impuneau o arhitectură avansată stârneşte astăzi o uimire generală. Reflectând lumea spirituală a oamenilor preistorici, îmbogăţită cu figuri animiste, sanctuarele fac din Gobeklitepe una dintre cele mai importante descoperiri din istoria arheologiei”, spune Manti.
Evenimentul este organizat de Yunus Emre Enstitusu Bucureşti, iar conferinţa va fi susţinută de Silvana Rachieru (Centrul de Studii Turce, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti) şi de Silviu Ene, arheolog (Universitatea de Vest Timişoara).