Comunicat de presă Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara:
„Pe 24 februarie 2024, se împlinesc doi ani de la începutul războiului din Ucraina. Doi ani în care Timișoara a fost unită pentru a sprijini peste 4000 de refugiați ucraineni care au ales orașul nostru pentru a se adăposti de război.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara împreună cu LOGS – Grup de inițiative sociale, alături de comunitatea ucraineană, organizează acțiunea ”După doi ani – Timișoara rămâne alături de Ucraina”. Sunt prevăzute mai multe activități prin care ne vom arăta solidaritatea și vom transmite mesajul că Timișoara rămâne alături de Ucraina.
Programul acțiunii organizate în data de 24 februarie 2024 va cuprinde următoarele activități:
- Masă rotundă pe tema ”După doi ani – Timișoara rămâne alături de Ucraina”
Interval orar: 14:00-15:30, locație: Biblioteca Universității Politehnica, Sala Polivalentă, bd Vasile Pârvan nr. 2. Participă ca și vorbitori: Silviu Rogobete – prof. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, UVT, Ileana Rotaru – conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, UVT, Călin Rus – directorul Institutului Intercultural din Timișoara, Alexandr Babich – profesor și binecunoscut istoric din Odesa (Ucraina) specializat în război, Angela Ciupa-Rad – Șef Serviciul Reziliență și Mobilizare Comunitară DAS MT, Flavius Ilioni Loga – director executiv LOGS – Grup de inițiative sociale, reprezentanți ai comunității ucrainene. Moderator- Andreea Oance, jurnalist West City Radio.
- “Marș Tăcut pentru Ucraina”
Între orele 16:00-18:00, ucrainenii din Timișoara, dar și oameni din comunitate care doresc să fie alături de ei, vor porni într-un ”Marș Tăcut pentru Ucraina”. Punctul de plecare va fi la Casa LOGS, unde va avea loc o proiecție a unui scurt film documentar.
Traseu: Str. Țebea nr. 12 – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Calea Bogdăneștilor – Calea Circumvalațiunii – Bulevardul Republicii – Bulevardul Regele Ferdinand – Catedrala Mitropolitana – Piața Operei. Participanții vor purta mesaje de susținere pentru Ucraina, iar pe drum vor fi marcate 12 dintre cele mai importante momente ale războiului (alese de comunitatea de ucraineni). De-a lungul traseului marșului se poate vedea expoziția foto “După doi ani”.
- Moment de reculegere, organizat în Piața Victoriei
Interval orar: 18:00-19:00, clădirea Operei va fi luminată în culorile steagului Ucrainei, iar participanții la “Marșul Tăcut pentru Ucraina”, alături de oficialități, reprezentanți ai bisericii și trecători, vor ține un minut de reculegere, se vor ruga pentru cei căzuți, vor transmite cuvinte de încurajare și vor aprinde lumânări.
- Proiecția filmului ”20 de zile în Mariupol”, regizat de Mstyslav Chernov.
Interval orar: 20:00-21:35, locație: Cinema Victoria, str. Ciprian Porumbescu nr.2.
Invităm membrii comunității să se alăture acțiunii ”După doi ani – Timișoara rămâne alături de Ucraina”, deschisă publicului larg. Programul poate fi consultat și pe site-ul direcției, accesând următorul link:
Activitățile sunt organizate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, prin intermediul proiectului WELDI și în colaborare cu LOGS – Grup de Inițiative Locale și comunitatea ucraineană. Proiectul WELDI este finanțat prin Programul de Cooperarea URBACT IV al Comisiei Europene (fonduri FEDR) și reprezintă un prilej de cooperare, învățare și co-creare a unor soluții care să ducă la o mai bună integrarea a refugiaților și migranților în orașele europene.
Parteneri: Primăria Municipiului Timișoara, Cinema Victoria, Salvați Copiii Timișoara, Uniunea Ucrainenilor din România, FITT Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și West City Radio.”