Două focare de coronavirus au fost confirmate oficial duminică în Timiș de către Prefectura județului.
Este vorba de Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, unde au fost confirmate 6 cazuri și de o unitate de procesare a cărnii, deținută de compania Smithfield, unde 8 angajați vietnamezi au fost confirmați pozitiv la testul pentru COVID-19.
„În contextul informării privind situația COVID – 19 în județul Timiș aducem la cunoștință faptul că în data de 12 iulie 2020, numărul cazurilor confirmate de la debutul pandemiei a ajuns la 600. Totodată, conform Direcției de Sănătate Publică sunt internate 33 de personae.
În ceea ce privește focarul de COVID-19 de la a Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, precizăm faptul că au fost confirmate 6 cazuri, iar ancheta epidemiologică efectuată de Direcția de Sănătate Publică Timiș este în desfășurare, fiind recoltate peste 100 de probe de la personalul medical și pacienții spitalului.
Referitor la focarul de la o unitate de procesare a cărnii, unde 8 angajaţi vietnamezi au fost contaminaţi cu coronavirus este în curs de desfășurare ancheta epidemiologică a DSP. Cei 8 angajați vietamenzi, împreună cu alti 60 de angajați din Vietnam, locuiau în spații locative puse la dispoziție de angajator. Cei 60 de angajați vietnamezi au fost izolați sub supraveghere timp de 14 zile. Despre acest caz a fost anunțat Centrul Național pentru Coordonarea Interventiei în vederea informării Ambasadei Vietnamului din România.”, a transmis duminică Instituția Prefectului județului Timiș.
Vă reamintim că despre situația de la Smithfield publicația noastră a scris încă din 2 iulie, când focarul era în stadiu incipient.